• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-28 19:50:56
  • Sursa:
Transportul agabaritic record a ajuns la Termocentrala Mintia. Polița de asigurare a fost de aproape 60 de milioane de euro Imagine

Transportul de dimensiuni record pentru drumurile din România, care ducea la Termocentrala Mintia o turbină, a ajuns la destinație vineri, cu trei zile mai devreme decât s-a estimat inițial. Numai polița de asigurare a costat aproape 60 de milioane de euro.

Transportul a plecat din SUA, a traversat oceanul Atlantic, apoi a fost mutat pe Dunăre și Tisa, până la debarcaderul din Szeged (Ungaria). A urcat apoi pe drumurile din Ungaria spre Makó și a intrat în țară pe la Nădlac. Autorizația achitată de transportator a fost de 45.400 de euro, iar polița de asigurare s-a apropiat de 60 de milioane de euro.

Unul dintre cele mai provocatoare momente de pe traseu a fost traversarea podului peste Mureș, unde greutatea a fost distribuită pe ambele sensuri.

Citiți și:VIDEO Cum a trecut transportul agabaritic record pentru România peste podul din Conop, Arad: S-a utilizat cu succes tehnologia flyover

„Transportatorul a achitat 227.000 lei (45.400 euro) pentru autorizația specială de transport (AST) și a avut o poliță de asigurare în valoare de 58,36 milioane euro. Convoiul agabaritic special a fost compus din 2 remorchere trăgătoare, 2 remorchere împingătoare și un trailer modular, totalizând 56 de axe și a transportat un generator la Termocentrala Mintia, aflată în plin proces de retehnologizare”, au transmis reprezentanții DRDP Timișoara, potrivit News.ro.

Transportul a făcut parte dintr-un contract care cuprinde peste 250 de componente care au început să fie livrate la Termocentrala Mintia încă din luna iunie 2024 și au termene fixe de instalare pe fundații.

Citiți și:VIDEO Un transport agabaritic record pentru România, de aproape 800 de tone, traversează ţara către Termocentrala Mintia

Guvernul României a declarat proiectul „Centrala electrică MASS Mintia” ca proiect de importanță națională în domeniul energiei electrice. Această decizie subliniază angajamentul autorităților de a asigura securitatea energetică a țării, de a moderniza Sistemul Energetic Național (SEN) și de a sprijini dezvoltarea economică prin investiții strategice.

Noua centrală, amplasată în județul Hunedoara, va funcționa pe baza unor tehnologii moderne și eficiente, utilizând turbine cu gaz și abur, cu o capacitate instalată totală de 1,770 MW. Prin această investiție, estimată la 1,4 miliarde de euro, se vor crea sute de locuri de muncă și se va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, aliniindu-ne obiectivelor europene de decarbonizare. Centrala va produce anual aproximativ 12,159 GWh de energie electrică, având o durată de viață proiectată de 30 de ani.

Suntem în ziua cu numărul 270 a războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina. Șeful Pentagonului a avertizat împotriva proliferării nucleare. Totodată, Lloyd Austin a subliniat că eșua în sprijinirea Ucrainei de a-și securiza viitorul ar putea duce la o „lume a tiraniei și haosului”. Premierul britanic Rishi Sunak a făcut sâmbătă o vizită surpriză la Kiev pentru a se întâlni cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderul de la Londra a anunțat că Marea Britanie va oferi Ucrainei un pachet de ajutor pentru apărarea aeriană în valoare de 50 de milioane de lire sterline pentru ca forțele armate ale Kievului să contracareze dronele furnizate de Iran.Pe de altă parte, ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Volodimir Havrilov, a transmis că forțele armate ucrainene ar putea ajunge până în Crimeea până la sfârșitul lunii decembrie.

Economie 2022-11-20 22:56:11

Retras din activitate anul trecut la Laver Cup, Roger Federer le-a făcut pe plac fanilor săi și a apărut din nou pe un teren de tenis, la Wimbledon, acolo unde a cucerit cele mai multe titluri din carieră în turneele de Grand Slam (8). Lui Roger i s-a alăturat și prințesa de Wales, Kate Middleton, pentru a filma un scurt videoclip dedicat copiilor de mingi, scrie revista People. 

Economie 2023-06-26 14:24:22

Regimul de la Kremlin a pornit, de astăzi, mașinăria de vot pentru noile alegeri prezidențiale, spectacol în urma căruia Putin își va anunța o nouă victorie și reconfirmarea ca „președinte” al Rusiei, un titlu deja gol de conținut pentru un autocrat care a arătat de-a lungul lungii sale cariere la vârful statului rus că puterea sa este mărginită doar de propria voință. Democrația de fațadă din Rusia continuă, astfel, cu un nou episod cu deznodământ cunoscut, iar dictatorul de la Kremlin e pregătit deja să-și anunțe triumfala victorie și „confirmarea” că poporul rus îi susține într-o majoritate covârșitoare ambițiile sângeroase de distrugere a statului vecin. Alegerile din Rusia se vor desfășura pe parcursul a trei zile, în condițiile în care regimul dorește o prezență consistentă care să dea legitimitate autocrației lui Putin. Desigur, toate acestea sunt pentru consum intern, regimul dictatorial al lui Putin bazându-se pe o strategie care combină folosirea terorii pentru a reduce la tăcere criticii, promovarea apatiei politice pentru cel mai mare segment de populației, și valorificarea susținerii din partea unui segment mic dar foarte vocal de susținători înfocați.

Economie 2024-03-15 07:00:44

Afaceriștii israelieni oferă recompense de până la zece milioane de dolari pentru a-i convinge pe locuitorii din Fâşia Gaza să elibereze zecile de persoane reţinute pe teritoriul palestinian, după mai bine de un an de la începerea războiului între Israel şi Hamas, relatează AFP, citată de News.ro. Deși unii se îndoiesc că inițiativa va avea succes, oferta este valabilă până miercuri, 23 octombrie, la miezul nopții.

Economie 2024-10-22 14:47:04

Președintele Donald Trump a confirmat că dorește să trimită cetățeni americani la închisoare în El Salvador, cu ocazia întrevederii pe care a avut-o la Casa Albă cu președintele acestei țări, Nayib Bukele. Ar fi vorba despre infractori violenți, cetățeni americani, potrivit The Times.

Economie 2025-04-14 23:21:43

Un pilot aflat în timpul liber a încercat să oprească, în timpul zborului, motoarele unui avion de tip Embraer 175 aparţinând companiei Alaska Airlines. Echipajul a reușit să-l imobilizeze pe atacator, iar acesta a fost arestat de poliție și inculpat pentru 83 de capete de acuzare de tentativă de omor. Autoritățile au făcut publice discuțiile dintre piloți și turnul de control.

Economie 2023-10-24 18:48:46

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învăţământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus şcoala şi elevul, transmite Agerpres.

Economie 2025-02-01 17:40:41

Un camion încărcat cu peste 22 de tone de haine a fost întors din drum în Vama Petea. Transportul, care venea din Ungaria și urma să ajungă în Satu Mare, nu avea documentele în regulă, spun polițiștii de frontieră. Un al doilea transport, din Olanda pentru o asociație din Sălaj, a avut aceeași soartă, după ce oamenii legii au descoperit că marfa nu fusese igienizată corespunzător.

Economie 2024-05-01 11:57:22