• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2014-03-12 20:39:36
  • Sursa:
Traian Basescu: Premierul sa nu mai dea semnalul „Lasati sa plece presedintele ca recunosc eu Kosovo” Imagine

„Autorităţile locale din Crimeea se cramponează, în votul dat cu privire la independenţa Crimeei, de precedentul Kosovo”, a spus şeful statului, în timpul unei conferințe de presă.

„Poate şi premierul înţelege că nu mai trebuie dat semnalul: Lăsaţi să plece preşedintele, că recunosc eu Kosovo, imediat. Este o probă de slugărnicie, care nu îşi are rostul când privim la interesul naţional al României şi la realitatea regiunii în care noi trăim”, a spus Traian Băsescu.

Preşedintele a declarat, ulterior, că s-a referit la declaraţiile premierului Victor Ponta, care a spus că are altă poziţie decât cea a preşedintelui cu privire la Kosovo.

„O face nu numai public, o face şi în discuţiile bilaterale (..) I se pare că a fi extrem de flexibil îi poate aduce ceva. Eu pot să îi spun că atâta timp cât are în CV un plagiat şi o lovitură de stat, e greu să fii un partener credibil, oricâte concesii ar face”, a spus Traian Băsescu.

Premierul a fost primit, în 2013, la Casa Albă, de vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. În discuţie a fost abordată şi problema recunoaşterii Kosovo, Victor Ponta spunând că l-a informat pe oficialul american că „anul viitor nu se va întâmpla nimic”, dar că în 2015 România va avea o poziţie coordonată cu partenerii internaţionali, amintește Mediafax.