"Când te cunoşti cu cineva prima dată, sau când intri într-un birou unde nu te-au văzut niciodată şi nu te cunoaşte, într-adevăr sunt probleme. Până capată încredere, până ştie cine eşti sunt probleme.
-Simţiţi vreodată că sunteţi priviţi altfel?
-Normal că simt, dar muncim ca să fim egali.", a spus Mircea Bujor.
În depozitul din comuna Dracea este un furnicar. Numai din familia Bujor 11 persoane nu se dau la o parte de la nici o muncă şi cot la cot, muncesc de dimineaţa până seara. Vara, când volumul de muncă este mare, copiii şi nepoţii, elevi la licee din Alexandria, vin să dea o mână de ajutor.
În acest an, numai din gospodăria familiei Bujor vor pleca în hipermarketuri peste 100 de tone de castraveţi şi aproximativ 500 de roşii.
Deocamdată borcanele cu castraveţi şi bulion produse la fabrica familiei Bujor nu ajung în supermarketuri, ci în magazinele din judeţ. Numai anul trecut de aici au plecat aproximativ 50.000 de borcane. Anul trecut firma familiei Bujor a înregistrat o cifră de afaceri de peste 120.000 de euro. Pe lângă asta, Mircea Bujor mai are o satisfacţie.
" Ne mândrim de la faptul că am fost aduşi aici, pe moşia Golescu ca şi robi şi acum noi suntem proprietari de pământuri şi lucrăm, vindem şi e o trecere destul de mare. Bine, vorbim de 150 de ani.", a mai povestit Mircea Bujor.
Toată lumea din comuna Dracea are cuvinte de laudă pentru familia de romi.
Legumicultorii din Dracea promit că nu se vor opri aici. După 20 de ani de agricultură, familia Bujor are planuri mari. Anul viitor şi-au propus extinderea afacerii prin fonduri europene.
