• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-21 13:01:42
  • Sursa:
Toti tatii salariati in baza unui contract sau raport de munca pot primi concediu paternal. Legea a fost promulgata Imagine

Tații care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat legal au dreptul la concediu paternal, o lege în acest sens fiind promulgată vineri de președintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii. De asemenea, măsurile adoptate se referă la extinderea duratei actuale a concediului paternal, de la cinci zile lucrătoare la 10 zile lucrătoare.

Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022, prin care se prevede transpunerea unor dispoziţii din Directiva (UE) 2019/1158 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 iunie 2019 privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor şi îngrijitorilor şi de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului.

Principalele măsuri din actul normativ se referă la:

- acordarea concediului paternal şi a indemnizaţiei aferente acestuia tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii, şi eliminarea prevederilor care fac trimitere la calitatea de asigurat a titularului în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat;

- introducerea unei prevederi prin care se asimilează salariaţilor şi următoarele categorii de persoane: cele care au încheiate contracte de activitate sportivă, convenţii de muncă individuale, contracte de mandat, contracte de management, cele care desfăşoară activităţi ca urmare a unei funcţii de demnitate publică şi cele care au contracte de management şi de administrare, încheiate potrivit Legii nr.95/2006;

- extinderea duratei actuale a concediului paternal, de la 5 zile lucrătoare la 10 zile lucrătoare;

- completarea reglementărilor actuale privind interdicţia de concediere a salariatului pe perioada efectuării concediului paternal;

- introducerea de reglementări privind sancţiunile în cazul nerespectării prevederilor legislaţiei naţionale care transpun prevederile directivei.

Concediul paternal reprezintă o perioadă de concediu primită de tată pentru a putea petrece un anumit timp cu propriul copil sau cu copilul adoptat. 

Concediul paternal nu este același lucru cu concediul de creștere a copilului. Primul este mai scurt, iar cel de-al doilea mai lung, durând de o lună până la aproape doi ani, după caz. În ambele situații, pentru a putea beneficia de aceste tipuri de concedii, părintele trebuie să aibă o vechime în muncă de cel puțin douăsprezece luni în ultimii doi ani, înainte de nașterea bebelușului. 

 

 

Preşedintele Volodimir Zelenski a ordonat autorităţilor să elaboreze propuneri pentru aşa-numitul plan de acţiune internă, care ar ajuta ţara să supravieţuiască în condiţii de război, au declarat mai multe surse guvernamentale pentru BBC Ucraina, transmite news.ro.

Economie 2024-10-23 14:46:57

Ministrul german de externe Annalena Baerbock vrea accelerarea discuţiilor pentru a aduce statele din Balcanii de Vest mai aproape de Uniunea Europeană, relatează DPA.

Economie 2022-07-01 21:24:03

România putea să intre în spaţiul Schengen la reuniunea de joi a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, în timp ce Bulgaria trebuie să facă paşi suplimentari, a spus ministrul olandez al justiţiei şi securităţii, Eric van der Burg.

Economie 2022-12-08 21:15:59

Un accident rutier, din fericire fără morți, a avut loc ieri dimineață în județul Tulcea, pe DN22, în zona localității Baia.

Economie 2025-01-30 14:37:58

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că în strategia pe sănătate pentru perioada 2023 – 2030 este propus un proiect-pilot pentru furnizarea de servicii medicale contra cost, peste programul medicului. El a susținut că nu este vorba despre o taxă suplimentară pentru serviciile medicale.

Economie 2022-12-05 12:30:18

Băncile care au o mai mare diversitate de gen în consiliile lor directoare tind să acorde mai puţine credite companiilor care creează prejudicii mai mari mediului înconjurător, arată un studiu efectuat de Banca Centrală Europeană, transmite Bloomberg.

Economie 2022-10-10 17:50:13

Grupurile parlamentare ale partidelor de guvernământ din Ungaria nu au putut lua încă o decizie în sprijinul aderării Suediei la NATO, deoarece aşteaptă o explicaţie cu privire la un film care conţine neadevăruri despre Ungaria, realizat de televiziunea publică suedeză, a declarat Máté Kocsis, liderul grupului parlamentar Fidesz, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută într-o pauză a reuniunii partidelor de guvernământ de la Esztergom. 

Economie 2023-09-22 14:33:29

Un fost parlamentar și lider al revoluționarilor din Brașov este la un pas de extrădare din Italia. Dorin Lazăr Maior va fi adus de polițiștii români în țară în cursul zilei de mâine și predat Administrației penitenciarelor. Trebuie să execute cinci ani de închisoare pentru corupție. Este pentru a doua oară când fostul revoluționar e extrădat în țara noastră. A încercat să scape de justiție și în 2016.

Economie 2023-10-01 15:23:55