Am avut ocazia în ultima lună să petrec mult timp cu studenții. Echipa de studenți pe care am primit-o în practică în această sesiune m-a provocat să organizez dezbateri pe diferite teme - unele propuse de mine, iar altele propuse de ei.
Am înțeles de la două studente cum schimbă, efectiv, orice vot din Parlament viața oamenilor. Știam asta și până acum, dar ceea ce urmează să vă povestesc m-a convins definitiv.
Într-o întâlnire recentă cu studenții, am deschis discuția, așa cum fac de obicei, explicând procesul legislativ, rolul și funcțiile comisiilor de specialitate. Dar discuția a alunecat către alte subiecte. Extrem de activi și dornici să afle cât mai multe, mi-au pus întrebări mai repede decât mă așteptam. Pentru că, în general, din scoală ieși tăcut. Mai bine nu pui întrebări, ca să nu pari prost. Sau, dacă ai îndrăznit să pui întrebări, atunci se găsește imediat un adult care să te pună la punct și să te critice. Ca să nu mai ai altădată curajul să pui întrebări.
Studenții au fost curioși cum poți să treci un proiect din opozitie, ce instrumente ai astfel încât să poți reacționa din opozitie, să te faci auzit. Deși majoritatea proiectelor propuse de noi, opoziția, sunt respinse sau ținute la sertar de PSD-PNL, sunt și unele subiecte pe care măcar de rușine nu le pot refuza.
Le-am spus despre proiectele devenite lege - cel care ar ajuta victimele traficului de persoane să obțină mai repede acte de identitate, precum și cel care le permite câinilor ghizi să își urmeze oriunde stăpânii cu dizabilități. Le-am vorbit și despre proiectul care nu le mai obligă pe mamele singure să efectueze ture de noapte și care încă așteaptă un vot în Parlament.
Acești tineri sunt deschiși să asculte și să învețe, dar au nevoie și să fie auziți.
Una dintre fetele din sală s-a arătat foarte interesată de legislația privind ordinele de protecție și de proiectul USR care a prelungit durata ordinului de protecție de la 6 luni la 1 an. Mi-a spus că îl consideră foarte util și m-a emoționat curajul cu care ne-a spus de ce. Așa am descoperit că avea în familie pe cineva drag care a fost victimă a violenței domestice și pentru care ordinul de protecție a fost vital.
A avut curaj să își spună povestea și altă studentă, care a fost agresată în campus, chiar dacă era însoțită de o prietenă. A spus că, deși putea fi mai rău decât a fost, a mers până la capăt cu demersul ei la poliție pentru că s-a gândit la toate celelalte studente pe care așa le-ar putea proteja. Am încremenit când am auzit: „Și știți că paznicul campusului, femeie, îmi zicea că nu e cazul să merg mai departe, că doar nu am fost în pericol…”. Și totuși a avut curaj, curaj să intervină și curaj să ne povestească, deși în sală mai erau câteva zeci de studenți pe care îi vedea pentru prima oară.
Cele două tinere mi-au spus că sunt dispuse să lupte pentru legislația care să protejeze femeile și pentru a vedea oameni cărora să le pese de cum se aplica legea. Îmi doresc să facă asta.
Admir tare mult generațiile acestea. Sunt generații care, în ciuda sistemului de educație cu foarte multe probleme, își găsesc vocea, își caută drumul și au curaj să ia atitudine. Sigur e mereu acolo cel puțin o persoană în viața lor care le-a fost ghid, care le-a fost sprijin, care i-a provocat și i-a făcut să înțeleagă că sunt valoroși.
Realitatea este că nu numai generația părinților noștri ne spune că s-a săturat de promisiuni. Si ei, puțin trecuti de 18 ani, ne spun că ar vrea să știe cum se trece de la declarații la fapte. Tare mult mi-aș dori și o să fac tot ce ține de mine să nu îi dezamăgim.