• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-12 08:10:36
  • Sursa:
Tinere imbracate sumar si dans lasciv intr-un concert platit de Primaria Alexandria, de Florii. La spectacol au fost si copii Imagine

Spectacol memorabil de Florii - dar nu într-un sens bun - plătit de Primăria Alexandria: un moment de dans lasciv pe scenă a devenit viral, iar mulți dintre cei care au văzut imaginile au remarcat că în public erau inclusiv copii.

Este vorba de un concert organizat de Primăria Alexandria, județul Teleorman, cu ocazia Târgului de Florii, un eveniment la care au participat foarte mulți copii. De altfel, tot acolo erau organizate mai multe ateliere de creație pentru cei mici.

În momentul în care a început concertul, pe scenă au apărut tinere sumar îmbrăcate, care au început să danseze lasciv.

Părinții au fost foarte revoltați de momentul respectiv și au pornit adevărate dezbateri pe rețelele sociale unde au spus că acel concert ar fi trebuit să aibă loc într-un club de noapte.

Pentru Târgul de Florii, Primăria Alexandria a plătit 75.000 de lei, bani din bugetul local.

Ministerul rus al Justiţiei a trecut-o pe Zemfira, una dintre cele mai populare cântăreţe din Rusia post-sovietică, pe lista agenţilor străini. Ea a fost acuzată că sprijină Ucraina şi a criticat "operaţiunea militară specială" a Rusiei, informează Reuters.

Economie 2023-02-11 09:00:39

Serbia nu va recunoaşte rezultatele referendumurilor organizate în patru regiuni din Ucraina ocupate parţial de forţele ruse, a declarat miercuri preşedintele Aleksandar Vucic, în ciuda legăturilor strânse dintre Belgrad şi Moscova, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Economie 2022-09-28 16:34:28

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a sancţionat, miercuri, gruparea FC U Craiova 1948 cu pierderea la „masa verde”, cu scorul de 0-3, a partidei cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, din etapa a 23-a a Superligii, suspendată definitiv de arbitrul Andrei Chivulete pentru scandările xenofobe ale spectatorilor.

Economie 2023-02-15 17:08:45

George Simion, liderul AUR, a avut o reacție ironică la postarea lui Dan Barna, în care a anunțat că a fost victima unui mic accident, fiind lovit de o mașină în timp ce mergea cu trotineta pe stradă. Simion îi recomandă lui Barna să nu mai folosească acest mijloc de deplasare, pentru că „e periculos”.

Economie 2023-04-01 10:59:21

Un pasager al companiei Air Canada a deschis ușa unui și a căzut de la aproximativ 6 metri, direct pe pistă, relatează Business Insider.

Economie 2024-01-10 19:52:30

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, candidatul liberal la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la PMB.

Economie 2024-05-08 13:17:06

Un fost director adjunct al unui important parc naţional din China a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru că a acceptat mită în valoare de aproape 90 de milioane de yuani (aproximativ 13,3 milioane de dolari), a decis, vineri, un tribunal din provincia chineză Heilongjiang, relatează Reuters. Bărbatul ar fi favorizat achiziţii de lemn și contractarea mai multor proiecte, iar în schimb ar fi primit mai multe proprietăți.

Economie 2022-08-05 13:56:12

Premierii ungar și slovac, Viktor Orban și Robert Fico, au fost huiduiți și fluierați la Praga înainte de o reuniune a Grupului de la Visegrad, scrie Telex.hu. Gazda reuniunii, premierul ceh Petr Fiala, a spus că nu îi face plăcere să discute cu cei doi, dar „întâlnirile șefilor de guverne ale statelor din Visegrad sunt importante pentru a ajunge la un consens european”.

Economie 2024-02-27 16:36:05