• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-09 07:00:26
  • Sursa:
Sute de mii de europeni care au vrut sa isi cumpere haine de firma au fost pacaliti. Este una dintre „cele mai mari escrocherii online” Imagine

Peste 800.000 de persoane din Europa şi SUA au fost păcălite când au încercat să cumpere haine și încălțăminte de firmă de la o rețea de escroci care pretindeau că operează o platformă vastă de magazine online, dar care furau de fapt datele personale și banii cumpărătorilor, potrivit unei investigaţii internaţionale realizate de ziarele The Guardian, Die Zeit şi Le Monde.

Ancheta jurnalistică oferă o imagine rară a unui mecanism descris de Chartered Trading Standards Institute din Marea Britanie ca fiind una dintre cele mai mari escrocherii de acest gen, cu 76.000 de site-uri false create.

Este vorba despre o operaţiune foarte bine organizată, foarte abilă din punct de vedere tehnic şi, mai grav, care continuă și în prezent. Rețeaua ar fi operată de escroci din China.

Operând la scară industrială, programatorii au creat zeci de mii de magazine web false care oferă produse la preţ redus de la Dior, Nike, Lacoste, Hugo Boss, Versace şi Prada, precum şi multe alte branduri de renume. Publicate în mai multe limbi, de la engleză la germană, franceză, spaniolă, suedeză şi italiană, site-urile par să fi fost create pentru a-i păcăli pe cumpărători să facă plăţi online şi să dezvăluie date personale confidențiale.

Site-urile respective nu au însă nicio legătură cu mărcile pe care pretind că le vând şi, în majoritatea cazurilor, consumatorii care au povestit despre experienţa lor au declarat că nu au primit niciun produs comandat.

Primele magazine false din această reţea au apărut în 2015. Peste 1 milion de „comenzi” au fost procesate numai în ultimii trei ani. Nu toate plăţile au fost procesate cu succes, dar grupul ar fi încercat să sustragă până la 50 de milioane de euro în această perioadă, potrivit analizei. Multe dintre magazinele online au fost abandonate, dar o treime dintre ele - peste 22 500 - sunt încă active, avertizează The Guardian.

Până în prezent, se estimează că 800.000 de persoane, aproape toate din Europa şi SUA, au introdus date privind adresa de e-mail, numele, numărul de telefon, adresa de e-mail și cea poștală, iar 476.000 dintre ei au transmis detalii ale cardurilor lor bancare, inclusiv numărul de securitate din trei cifre.

Katherine Hart, ofiţer principal la Chartered Trading Standards Institute, a descris operaţiunea ca fiind „una dintre cele mai mari escrocherii online cu magazine false” pe care le-a văzut. De multe ori, escrocii fac parte din grupări mari de infractori care strâng informațiile personale ale victimelor lor pentru a le folosi împotriva lor, potrivit lui Hart.

Un grup de IT-iști ar fi dezvoltat un sistem de creare şi lansare semiautomată de site-uri web, permiţând o implementare rapidă, scrie News.ro. Cele trei publicaţii sugerează că cel puţin 210 utilizatori au accesat sistemul începând cu 2015. Consultantul SR Labs, Matthias Marx, a descris modelul ca fiind „asemănător unei francize”. El a explicat că „echipa de bază este responsabilă pentru dezvoltarea software-ului, implementarea backend-urilor şi susţinerea funcţionării reţelei, iar francizele gestionează operaţiunile de zi cu zi ale magazinelor frauduloase”.

The Guardian prezintă şi un caz concret al unui client care a fost înşelat. Mai erau doar câteva săptămâni până la Crăciun, iar Melanie Brown, în vârstă de 54 de ani, din Shropshire, Anglia, căuta să cumpere o poşetă nouă. Ea a introdus pe Google imaginea unui articol din piele de la unul dintre designerii ei germani favoriţi, Rundholz. Imediat a apărut un site web care oferea geanta la un preţ cu 50% mai mic decât preţul obişnuit de 200 de lire sterline. A adăugat produsul în coşul de cumpărături.

După ce a ales geanta, a mai cumpărat și rochii, bluze şi blugi, având de plătit într-un final 1.200 de lire sterline pentru 15 articole. „Primeam foarte mult pentru aceşti bani, aşa că am crezut că merită”, a spus ea. Însă, era doar o înșelătorie.

Timp de aproape un deceniu, o reţea care operează din provincia Fujian din China a folosit o singură platformă online pentru a crea zeci de mii de magazine online false. Produsele prezentate pe aceste site-uri sunt vândute de mari branduri, precum Paul Smith, Christian Dior sau Clarks, dar și de nume mai de nișă, dar la foarte mare căutare, precum Rixo și Stella McCartney. Nu sunt doar haine la vânzare - există magazine false care vând jucării de calitate, cum ar fi Playmobil, şi cel puţin unul care vinde corpuri de iluminat.

Din interviurile cu persoanele înșelate reiese faptul că site-urile false nu au fost create pentru a comercializa produse contrafăcute, iar cei mai mulți oameni nu au primit nimic prin poștă.

Câţiva au primit comenzi, dar articolele nu erau cele comandate. Un cumpărător din Germania a cumpărat un sacou şi a primit ochelari de soare ieftini. Un client britanic a primit un inel fals de la Cartier în loc de o cămaşă, iar un alt client a primit un pulover albastru fără marcă în locul celui de la Paul Smith pe care îl plătise.

În mod ciudat, mulți dintre cei care au încercat să facă shopping online nu au pierdut bani. Ori banca a blocat plățile, ori magazinul fals nu le-a procesat. Totuși, toți cei intervievați au pățit același lucru: le-au fost furate datele personale.

„Datele pot fi mai valoroase decât vânzările. Dacă obții detaliile de card ale cuiva, acele informații sunt esențiale pentru a prelua controlul asupra unui cont bancar”, a explicat Simon Miller, directorul de strategie și comunicații al Stop Scams UK.

Escrocheriile online sunt o problemă tot mai mare. În primele șase luni ale anului 2023, în Marea Britanie, s-au înregistrat 77.000 de cazuri de vânzări frauduloase în care plățile pentru achiziționarea bunurilor au fost făcute, dar produsele nu au fost primite - cu 43% mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2022.

Consumatorii din SUA au pierdut aproape 8,8 miliarde de dolari din cauza fraudelor în 2022, cu 30% mai mult decât cu un an înainte. Cumpărăturile online false reprezintă a doua cea mai des întâlnită escrocherie.

Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, spune că de 46 de lei își cumpără mâncare pentru trei zile, pentru că este „foarte econom” și așa reușește să își mențină greutatea sub 70 de kilograme.

Economie 2024-02-08 16:04:32

Un elev în vârstă de 15 ani a fost reţinut de poliţiştii din municipiul Bacău după ce ar fi ameninţat cu cuţitul un profesor în incinta sălii de sport a unităţii de învăţământ, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Economie 2023-04-20 13:39:22

Ilie Bolojan a declarat luni, pentru Digi24, că PNL nu a plătit bani ca să facă o acțiune de campanie pe TikTok pentru Călin Georgescu, ci profilul candidatului la prezidențiale care era pregătit de liberali și era al lui Nicolae Ciucă, un profil care susținea valori tradiționale ale partidului, a fost deturnat de o altă campanie ca să îl promoveze pe Georgescu candidat independent la alegerile din noiembrie 2024. El a adăugat că formațiunea se simte afectată din punct de vedere moral și al banilor investiți.

Economie 2025-01-13 23:20:39

Eurodeputatul român Nicu Ştefănuţă, afiliat la grupul Verzilor, a declarat pentru Agerpres că lipsa unei decizii pozitive privind aderarea României la spaţiul Schengen în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 4-5 decembrie amână acest moment cu „peste şase luni, dacă nu un an”. „Mi-e teamă să zic 2025, dar cam încolo mergem”, a afirmat acesta.

Economie 2023-12-02 17:07:43

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit, sâmbătă dimineaţă, la Kiev pentru a discuta despre extinderea Uniunii Europene cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Vizita nu a fost anunțată oficial, transmite News.ro.

Economie 2023-11-04 12:10:30

Franța a mai făcut un pas înainte pentru aprobarea legii care interzice discriminarea la locul de muncă pe baza coafurilor angajaților. Destinată inițial persoanelor de culoare cu coafuri afro sau dreaduri, legea protejează și blondele, roșcatele și persoanele cu chelie, scrie BBC.

Economie 2024-04-01 07:00:19

Peste 200 de evenimente sunt programate pentru această seară, în 87 de locuri din țară, de Noaptea Muzeelor. În București vor putea fi vizitate 64 de muzee, galerii de artă, case memoriale și biblioteci. De asemenea, Primăria Capitalei va găzdui 9 expoziții, o proiecție de filme istorice și o proiecție video despre București. Digi24 este ghidul dumneavoastră la Noaptea Muzeelor.

Economie 2022-05-14 09:51:11

O angajată de la Evidența Populației Galați a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, pentru că ar fi luat mită în formă continuată. Femeia este acuzată ca a primit, timp de 2 ani, câte 100 de lei de la peste 100 de cetățeni moldoveni, în schimbul eliberării cărții de identitate românești. 

Economie 2023-02-15 17:10:09