Copiii născuți în timpul primei carantine COVID-19 au trecut mai greu prin primele etape ale dezvoltării, potrivit unui studiu irlandez. Datele arată că acești copii obțineau mai puține performanțe de dezvoltare la vârsta de un an, comparativ cu cei născuți înainte de pandemie, deși începeau să meargă de-a bușilea mult mai repede, relatează The Guardian.
Astfel, copiii născuți în lockdown aveau mai puține șanse să vorbească, să arate cu degetul sau să facă cu mâna la 12 luni.
„Carantina irlandeză, în special, a fost o izolare foarte strictă”, a spus dr. Susan Byrne, neurolog pediatru la Colegiul Regal de Chirurgii din Irlanda.
„În primele șase luni, familiile (pe care le-am studiat) au fost în contact doar cu alte patru persoane din afara unității familiale, în medie, iar până la vârsta de 12 luni, unu din patru bebeluși nu mai întâlnise un alt copil de vârsta lui”.
Aproximativ 600.000 de bebeluși s-au născut în Marea Britanie și alți 60.000 în Irlanda, în 2020, când restricțiile COVID și purtarea măștii au făcut imposibile organizarea grupurilor de vorbire pentru copii mici, ieșirile de grup prenatale și îmbrățișările cu bunicii.
De atunci, părinții și psihologii s-au gândit la impactul unei astfel de izolări forțate asupra dezvoltării sociale a bebelușilor.
Pentru a investiga modul în care acest lucru le-a afectat dezvoltarea, Byrne și colegii ei le-au cerut părinților a 309 copii „pandemici” să evalueze capacitatea lor de a merge de-a bușilea, de a ridica obiecte mici cu degetul mare și cel arătător, de a exprima cel puțin un cuvânt semnificativ și articulat, și alte șapte etape de dezvoltare, odată ce au atins vârsta de 12 luni.
Bebelușii erau născuți, cu toții, între martie și mai 2020.
Studiul, publicat în Archives of Disease in Childhood, a sugerat că lockdown-ul a avut un efect mic, dar măsurabil asupra abilităților lingvistice și de comunicare ale bebelușilor.
În comparație cu bebelușii născuți înainte de pandemie, aceștia erau mai puțin predispuși să exprime un cuvânt articulat și semnificativ (77% comparativ cu 89%), să arate cu degetul spre oameni sau obiecte (84% față de 93%) sau să facă cu mâna (88% față de 94,5%).
Cu toate acestea, mai mulți dintre ei au putut să se târască (97,5% față de 91%), probabil pentru că au stat mai mult pe jos decât în mașini sau cărucioare.
„Este interesant, pentru că mulți dintre acești bebeluși au stat acasă și nu vedeau pe mulți oameni plecând, ceea ce înseamnă că nu ar fi avut cui să-i spună «la revedere». De asemenea, bebelușii tind să arate cu degetul când văd lucruri noi pe care și le doresc, dar dacă nu au ieșit afară, ei știau deja tot ce se afla în mediul lor”, a spus Byrne.
Ea a subliniat că diferențele sunt mici și că părinții ar putea face multe pentru a-i ajuta pe copii să ajungă din urmă, cum ar fi să citească în mod regulat și să discute cu ei.
Byrne a mai precizat că toți copiii sunt curioși de la natură și își revin foarte repede, astfel că, foarte probabil, intrarea în societate le va îmbunătăți calitățile sociale, însă acest eșantion va trebui monitorizat până la școală, pentru a ști sigur că așa este.