• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-16 15:25:33
  • Sursa:
Surse: Vladimir Putin va candida ca independent pentru un nou mandat prezidential Imagine

Vladimir Putin va candida din nou la președinția Rusiei, dar ca independent, cu o bază largă de suport, și nu din partea partidului Rusia Unită, chiar dacă are sprijinul total al acestuia, au informat sâmbătă agențiile de presă ruse, citând surse dintre susținătorii acestuia, relatează Reuters.

Un grup de inițiativă format din peste 700 de politicieni și personalități din lumea sportivă și culturală s-a întâlnit sâmbătă la Moscova și a susținut în unanimitate nominalizarea lui Putin ca și candidat independent, au declarat agențiile de presă ruse.

Putin, care a fost la putere fie ca președinte, fie ca prim-ministru de mai bine de două decenii, a anunțat că va candida pentru încă un mandat de șase ani în martie anul viitor, în cadrul unor alegeri pe care se așteaptă să le câștige.

Putin nu va candida din partea partidul de guvernământ Rusia Unită (UR), chiar dacă are sprijinul complet al acestuia, ci ca independent, a declarat Andrei Turchak, un înalt oficial al partidului UR, citat de agenția de presă RIA.

„Peste 3,5 milioane de membri și susținători de partid vor lua parte activ la campania electorală”, a spus RIA, citat de Turchak, menționând că Putin a fost unul dintre fondatorii Rusiei Unite.

Serghei Mironov, un politician de rang înalt din partidul Rusia Justă care îl susține pe Putin, a fost, de asemenea, citat de RIA că a spus că Putin va candida ca independent și că vor fi strânse semnături în sprijinul său.

Pentru Putin, în vârstă de 71 de ani, alegerile sunt o formalitate: cu sprijinul statului, al presei de stat și aproape nicio disidență publică, el este sigur că va câștiga.

Susținătorii lui Putin spun că acesta a restabilit ordinea, mândria națională și o parte din influența pierdută de Rusia în timpul haosului colapsului sovietic și că războiul său din Ucraina - ceea ce Putin numește o „operație militară specială” - este justificat.

O represiune de ani de zile împotriva oponenților și criticilor, întărită de noi legi privind „știrile false” și „discreditarea armatei”, i-a trimis pe criticii și oponenții războiului la închisoare pentru periode lungi sau i-a obligat să fugă în străinătate, iar astfel numărul celor care protestează s-a micșorat constant.

Telefonul lui Agnes Marciniak-Kostrzewa nu se opreşte din sunat. Lucrează în domeniul imobiliar de 25 de ani, ajutând polonezii să cumpere case pe ţărmul sudic al Spaniei, dar ultimele luni au fost „cu adevărat nebuneşti”, relatează CNN.

Economie 2024-04-13 19:56:58

Cinci afgani au fost găsiţi morţi prin înjunghiere joi într-un apartament din Ankara, capitala Turciei, au relatat media turce, potrivit AFP.

Economie 2022-11-10 21:59:57

Un bărbat din Timișoara a fost reţinut, pentru 24 de ore, de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, după ce polițiștii au găsit asupra lui un pistol deținut ilegal, fiind bănuit că intenționa să îl vândă. Oamenii legii l-au prins în holul unui hotel.

Economie 2024-06-01 10:36:45

Doi bărbați din București au fost arestați preventiv după ce, în locuințele lor, oameni legii au descoperit adevărate culturi indoor de canabis. În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au confiscat peste 80 de ghivece cu plante, dar și 220 de semințe și 4 kilograme de muguri de canabis.

Economie 2023-06-19 19:17:49

Guvernul Republicii Moldova ia în calcul retragerea cetățeniei celor care pleacă să lupte în Ucraina de partea Rusiei, în condițiile în care mulți dintre aceștia au pașapoarte rusești și sunt eligibil să fie mobilizați, relatează Reuters.

Economie 2022-09-26 13:17:27

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, prognoza pentru următoarele patru săptămâni, perioada 17 octombrie - 14 noiembrie. Potrivit meteorologilor, vom avea în continuare o toamnă cu temperaturi mai ridicate decât cele normale acestei perioade, iar cantitățile de precipitații vor fi destul de scăzute.

Economie 2022-10-18 08:36:04

Primarul general Nicușor Dan a declarat duminică seară, în emisiunea Briefing, la Digi24, despre candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, că este controlat de PSD și nu va putea ignora partidele care îl susțin pentru a-și face propria politică. „Mi-e greu să cred că domnia sa se poate elibera și să spună: 'aceste partide doar mă susțin și eu am această viziune pentru București'”, a subliniat edilul din București. 

Economie 2024-03-24 21:52:39

Ministerul ucrainean al Apărării a publicat un clip video în care este prezentat un dans „Haka” realizat de militari neozeelandezi, ca o formă de încurajare și „sprijin” pentru ucraineni.

Economie 2023-05-26 10:04:51