Echipa Curaj va organiza alegeri primare pentru desemnarea contracandidatului lui Drulă, la care vor concura Allen Coliban, primarul Brașovului, Cătălin Teniță, deputat, fondator PLUS, și Mihai Polițeanu, deputat de Prahova.
Cele mai mari șanse de victorie îi revin însă lui Coliban, care se bucură de o mai mare simpatie în rândul membrilor USR.
”Ăsta este scopul: să redăm speranța că USR mai e ceea ce a promis la început că e: șansa de reformare a clasei politice, prin urmare șansa de reformare a statului român”, au explicat sursele citate.
Este de așteptat ca într-o confruntare între Drulă, actualul președinte interimar al USR, și un alt candidat, mai ales unul cu notorietate precum Coliban, foștii membri PLUS să voteze împotriva lui Drulă, la fel ca și mulți dintre membrii USR nemulțumiți de prestația conducerii.
Biroul Național al USR a decis, vineri, să organizeze alegerile pentru președinția USR în luna iulie.
„În contextul actual și în perspectiva lui 2024, USR trebuie să aibă un leadership stabil și un președinte ales cu voturile voastre. Nu mai putem aștepta până în toamnă”, le-a transmis Drulă membrilor din USR. Potrivit acestuia, guvernarea actuală „este catastrofală” pentru România și e nevoie „de un leadership validat al Opoziției”.
„Energia noastră nu trebuie irosită pe dispute interne, ci orientată 100% către lupta cu sistemul care căpușează România. Și pentru construcția alternativei la el”, a adăugat Cătălin Drulă. Calendarul alegerilor interne va fi următorul: turul 1 se va desfășura între 6-10 iulie, turul 2 între 11-15 iulie și congresul online de validare a alegerilor pe 16 iulie, a anunțat USR.
