Ultima dată când Aleksandr Lukașenko, dictatorul belarus, a pretins victoria la alegerile prezidențiale măsluite, fosta republică sovietică a izbucnit în proteste care amenințau să pună capăt guvernării sale lungi și brutale.

Conduși de un trio carismatic de femei lidere ale opoziției, demonstranții fluturând steaguri roșu cu alb ale opoziției au umplut străzile din capitala Minsk, pe tot parcursul verii anului 2020. A fost cea mai serioasă provocare cu care s-a confruntat Lukașenko de când a venit la putere în urmă cu 30 de ani, notează Times.

Apoi, sprijiniți de Rusia, cel mai mare aliat al său, Lukașenko și forțele sale de securitate au zdrobit protestele - reținând peste 60.000 de persoane - și au închis toate canalele mass-media independente. Sute de mii de susținători ai opoziției au fugit din țară pentru a scăpa de răzbunare. La apogeul tulburărilor, Lukașenko a zburat deasupra Minskului cu un elicopter, înarmat cu o pușcă.

Astăzi, Lukașenko, un susținător al războiului Kremlinului împotriva Ucrainei, se pregătește să-și asigure un al șaptelea mandat la alegerile din 26 ianuarie. Cu toate acestea, amenințarea cu arestarea sau interogatoriul de către KGB a stins orice disidență, iar speranța unui viitor mai bun care a inspirat protestele în 2020 a făcut loc apatiei și disperării, au declarat mai mulți localnici pentru The Times, sub condiția anonimatului.

„Oamenii încă trăiesc cu frică”, a spus M, o femeie de 29 de ani. „Oamenii nu pot spune deschis ce cred despre autorități și le este frică să țină informații compromițătoare de pe telefoanele lor, cum ar fi abonamentele la mass-media de opoziție.”

O altă femeie a spus că valul de violență al regimului împotriva opoziției din 2020, inclusiv tortura pe scară largă a deținuților, a însemnat că mulți belaruși sunt încă traumatizați de amintirea represiunii.

„Ne-a schimbat foarte mult pe toți. Chiar și acum, acele evenimente încă au influență asupra oamenilor”, a spus M, un locuitor din Minsk.

P, un tânăr de 23 de ani, a explicat: „Se pare că oamenii s-au împăcat cu faptul că nimic nu a funcționat și toată lumea își continuă viața.”

Spre deosebire de 2020, alegerile din acest an sunt în mare măsură ignorate în Belarus, o țară de nouă milioane de oameni de lângă flancul estic al Uniunii Europene și NATO. Nicio alegere nu a fost declarată liberă și corectă de Occident din 1994, când Lukașenko, un fost șef de fermă colectivă sovietică, a câștigat primul său mandat. De data aceasta, el se va confrunta cu patru candidați rivali nominali, pe care opoziția i-a descris în batjocură drept „parteneri de luptă”.

„Nimeni nu vorbește despre alegeri. Toată lumea știe foarte bine care va fi rezultatul. Oamenii sunt speriați”, a spus L. „Dacă oamenii vorbesc despre ele, este doar pentru că știu că internetul va fi oprit în acea zi”, a afirmat P. Este obișnuit ca autoritățile din Belarus să întrerupă serviciile de internet pentru a încerca să prevină potențiale proteste.

Chiar și Svetlana Tihanovskaia, politicianul de opoziție exilat despre care se crede că i-a fost furată victoria în urmă cu patru ani, a spus că acum este mult prea riscant ca oamenii să protesteze . „Aceste așa-zise alegeri nu sunt declanșatorul de care oamenii au nevoie. Așa că rog oamenii să nu se sacrifice”, a declarat ea pentru Reuters în noiembrie.

Soțul ei, Serghei Tihanovski, o figură importantă a opoziției, care l-a numit cândva pe Lukașenko un „gândac”, este unul dintre cei aproximativ 1.300 de prizonieri politici din Belarus, potrivit Viasna, un grup pentru drepturile omului care operează acum în exil. La fel ca mulți alți critici ai regimului încarcerați, el a fost privat de contactul cu lumea exterioară și nu s-a mai auzit nimic de la el de peste un an.

Deși Tihanovskaia se întâlnește adesea cu lideri occidentali și a fost recunoscută de Lituania drept liderul legitim al Belarusului, ea a făcut eforturi mari ca să rămână relevantă în interiorul țării, au spus unii localnici. „Ar fi exagerat să o numim lider național acum”, a spus M.

O altă disidentă închisă pentru acuzații motivate politic este Maria Kolesnikova, o flautistă profesionistă și una dintre cele trei femei care l-au provocat pe Lukașenko. Kolesnikova și-a rupt pașaportul pentru a evita deportarea forțată din Belarus în 2020 și acum ispășește 11 ani de închisoare. De asemenea, i s-a interzis să contacteze membrii familiei timp de 20 de luni înainte ca tatălui ei să i se permită o scurtă vizită în noiembrie.

Pe măsură ce protestele au luat amploare în 2020, președintele Putin a oferit Belarusului asistență economică, s-a angajat să desfășoare forțe ruse pentru a ajuta regimul, dacă este necesar, și să-și trimită propriii agenți de propagandă la Minsk pentru a înlocui angajații presei de stat care și-au dat demisia în solidaritate cu opoziția. Lukașenko a supraviețuit tulburărilor, dar regimul său a devenit mai dependent decât oricând de Putin, spun analiștii.

Deși Lukașenko nu a desfășurat trupe în Ucraina, el a permis Rusiei să lanseze rachete și drone din regiunea Gomel a țării, în timp ce forțele Kremlinului au lansat atacuri în nordul Ucrainei din Belarus la începutul războiului, în 2022. Lukașenko și Putin au mai spus anul trecut că Rusia a transferat arme nucleare tactice în Belarus .

Reticența lui Lukașenko de a trimite trupele țării sale să lupte în Ucraina ar putea proveni din teama că mișcarea ar declanșa o revoltă, a declarat Nigel Gould-Davies, fost ambasador britanic în Belarus și analist la Institutul Internațional de Studii Strategice.

„Dacă forțele belaruse ar primit ordin să intre în Ucraina, s-ar putea să nu se supună. Majoritatea cetățenilor obișnuiți din Belarus nu văd acest război ca fiind al lor. Și nu vor implicarea Belarusului”, a spus el.

Sondajele de opinie realizate de Chatham House, un think tank din Londra, au arătat că doar aproximativ 30% dintre belaruși susțin războiul Rusiei în Ucraina. Aproximativ jumătate se opun invaziei, în timp ce restul erau indeciși.

„Sper ca Belarusul să nu fie atras chiar mai mult în război decât este acum”, a spus M. „Ar fi naiv să sperăm la prosperitate și cooperare cu Europa, așa că aș dori ca lucrurile să fie păstrate așa cum sunt și să nu devină și mai rău.”

Țările occidentale au înăsprit sancțiunile împotriva Belarusului de la începutul războiului, dar unii locuitori spun că măsurile au afectat doar oamenii obișnuiți, mai degrabă decât regimul și servitorii săi.

„Europa și-a arătat ineficiența. Oamenii nu mai cred cuvintele politicienilor europeni. Întotdeauna oamenii sunt cei care suferă”, a spus L. „Acum suntem proscriși. Chiar și acele țări occidentale care ne-au ajutat în timpul protestelor și-au întors fața de la noi”, a spus P.

Lukașenko a spus în trecut că își pregătește fiul cel mic, Nikolai, să-i succeadă ca președinte. Cunoscut pe scară largă în Belarus sub numele de Kolya, a fost văzut pentru prima dată în public cu dictatorul din Belarus la o paradă militară în 2008, când avea doar patru ani.

De asemenea, el și-a însoțit tatăl în vizite oficiale de stat, întâlnindu-se cu Papa Benedict al XVI-lea, președintele Obama, președintele Putin și Hugo Chávez, fostul lider al Venezuelei. Acum, în vârstă de 20 de ani, a fost sancționat de Canada pentru legăturile sale cu regimul tatălui său.

Cu toate acestea, Lukașenko dă puține semne că dorește să îi predea puterea lui Kolya sau oricui altcuiva în curând. „Nu mă îndoiesc că vrea să fie acolo toată viața. Nu cred că îi trece prin cap să demisioneze”, a spus Gould-Davies. „El crede că are dreptul să conducă.”