Campania Digi24 „Avem același sânge” este astăzi în județul Arad, al 25-lea punct de pe harta solidarității, în care românii aleg să doneze viață. Colecta mobilă are loc într-o sală special amenajată în Primăria Arad, unde sunt așteptați toți cei care vor să ajute. Spitalele de acolo se confruntă cu un deficit de sânge și fiecare gest contează.
„Vorbim într-adevăr de deficit de sânge, dar vorbim și de eficiența și eficientizarea utilizării sângelui. O ocazie cu care o să încep această alocuțiune mulțumindu-vă pentru această inițiativă, care din punctul nostru de vedere vine într-un moment oportun, acum când împreună cu doamna director al Centrului de Transfuzii tocmai am constatat o creștere a nevoilor populației pentru sânge și produse din sânge, de peste 50% din perioada pandemiei până în prezent.
Creșterea nevoilor populației pentru sânge și produse din sânge, care pe de o parte vine într-o perioadă post pandemică, în care pacienții s-au adresat cu anumită timiditate serviciilor medicale, urmând ca apoi, după anul 2023, să vină cu o patologie mai gravă și într-o fază evolutivă mai avansată.
În urma unei analize făcută împreună cu doamna director, am încercat să explicăm această creștere a nevoilor de sânge, creștere pe care am identificat-o venind din trei direcții. Pe de o parte, un lucru care ne face plăcere, ne bucură, creșterea speranței de viață a pacienților din Arad, lucru care atrage însă după sine creșterea nevoii de servicii medicale a acestor pacienți. Pe de altă parte, achiziționarea de noi aparaturi, de o nouă tehnologie, la nivelul Spitalului Județean care permite decelarea rapidă a patologiilor, ceea ce de asemenea necesită o îngrijire susținută”, a declarat prof. univ. dr. Carmen Neamțu, medic primar chirurgie generală și profesor universitar la Universitatea „Vasile Goldiș”.
„Am participat la această campanie împreună cu 15 militari din cadrul batalionului. Tocmai ce am donat și mă simt foarte bine. Sunt bucuros, și suntem bucuroși toți cei care am participat, că suntem alături de comunitatea din care facem parte și putem să-i sprijinim. De asemenea, suntem conștienți că acest mic gest pe care noi îl facem contribuie la salvarea vieților și totodată, pentru fiecare dintre noi, această donare de sânge are și beneficii personale din punct de vedere al sănătății. De aceea, eu încurajez pe fiecare cetățean, locuitor al acestei comunități să meargă și să doneze benevol sânge, întrucât există probabilitatea ca la un moment dat fiecare dintre noi să avem nevoie la rândul nostru de sprijinul celorlalți”, a declarat Lt-col. Brânzeiu Cristian, comandantul Unității Militare 01249 - Cetatea Aradului.
Despre campanie
“Avem același sânge”, primul proiect național al unei televiziuni de știri în beneficiul pacienților, s-a dovedit o campanie cu impact major în comunitate. Digi24 continuă demersul început pe 1 decembrie 2022, pentru a ajuta pacienții, dar și cu speranța că autoritățile vor accelera procesul de reorganizare a sistemului de transfuzie, esențial pentru supraviețuirea multor bolnavi. Procesul de donare de sânge include, de asemenea, verificarea stării de sănătate pentru donatori, ceea ce poate ajuta la identificarea timpurie a problemelor neobservate.
Din 2022, până în prezent, prin generozitatea a peste 5.000 de donatori, mai mult de 13.000 de pacienți au primit sângele de care aveau nevoie pentru a merge mai departe în lupta cu boala.
Proiectul Digi24 “Avem același sânge” a fost recunoscut și premiat de mai multe ori pentru impactul său social. Campania a primit distincții de la Casa Regală a României, precum și premii la Romanian Healthcare Awards, Gala COMMA Awards, Romanian CSR Awards si Gala Romanian Sustainability & CSR Awards 2025. Digi24 îi invită pe toți cei interesați să se alăture acestei inițiative, pentru că doar împreună putem face o diferență reală în viața pacienților din România.
Proiect susținut de SANADOR
