• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-31 00:11:22
  • Sursa:
7 ani de la tragedia „Colectiv”. Victimele au fost comemorate in fata clubului de 120 de persoane Imagine

Victimele tragediei de la Colectiv au fost comemorate, duminică seara, în faţa clubului, unde peste 120 de persoane care au aprins candele şi au depus flori la 7 ani de la incendiul care a provocat moartea a 65 de persoane.

Comemorare la 7 ani de la tragedia „Colectiv” Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Deschide galeria foto

La evenimentul organizat de „Geeks For Democracy”, „Corupţia ucide” şi „Iniţiativa România” au fost expuse imagini cu povestea celor care în urmă cu 7 ani şi-au pierdut viaţa în incendiul din clubul „Colectiv”. Printre cei prezenţi la manifestare s-au numărat şi supravieţuitori ai tragediei de la Colectiv, relatează Agerpres.

Ulterior, participanţii s-au deplasat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în faţa căruia au lăsat imaginile şi poveştile celor care au murit în „Colectiv”.

„Comemorăm 7 ani de la incidentul de la Colectiv şi în acelaşi timp este şi un manifest prin care nu trebuie să uităm că nişte tineri au mers într-o vineri seara cu prietenii într-un club şi au fost ucişi de birocraţia, de corupţia din România şi de sistemul medical din România (...) Ulterior, la 7 ani distanţă, lucrurile sunt la fel. (...) Prin condamnările din aprilie-mai anul acesta nu s-a rezolvat dosarul Colectiv (...) sunt mai multe dosare”, a declarat preşedintele Asociaţiei Geeks for Democracy, Marian Rădună.

El a atras atenţia că această tragedie se poate repeta oricând în România.

„Tragem un semnal de alarmă că avem nevoie să fim în siguranţă nu doar în spitale, nu doar în cluburi, oriunde, şi dacă nu suntem în siguranţă, şi nimeni nu-şi face treaba, este treaba Parchetului”, a adăugat Marian Rădună.

Angi Şerban, vicepreşedinte al organizaţiei „Corupţia ucide”, a punctat că această comemorare urmăreşte ca o tragedie de acest fel să nu mai aibă loc.

„Motivul pentru care încă mai ieşim să comemorăm este să nu uităm ce s-a întâmplat şi să nu uite nici decidenţii politici şi ca o tragedie de genul acesta să nu se mai repete. (...) Organizaţia noastră cere şi legislaţie de protecţie la incendiu. (...) Vrem să fie pedepsiţi vinovaţii, pentru că din punctul nostru de vedere e doar jumătate din treabă făcută, decidenţii politici mari nu au fost pedepsiţi, în afară de Piedone (...) sunt bine mersi şi mulţi alţii, inclusiv şefii de spitale şi aşa mai departe”, a explicat Angi Şerban.

La rândul său, Diana Voicu, preşedinte „Iniţiativa România”, este de părere că victimele de la Colectiv reprezintă „simboluri”, motivul pentru care generaţii întregi au creat mişcări civice.

„Suntem la 7 ani după Colectiv numai cu dosare care nu sunt rezolvate”, a transmis Diana Voicu.

Tragicul eveniment din seara de 30 octombrie 2015 de la clubul Colectiv din Bucureşti s-a petrecut în timp ce trupa Goodbye to Gravity susţinea concertul de lansare a unui nou album. Incendiul izbucnit în timpul concertului din cauza unor artificii s-a extins rapid. În afara celor 65 de persoane care au decedat - unele pe loc, altele după o perioadă, din cauza infecțiilor nosocomiale căpătate în spitale -, peste 160 de persoane au fost rănite. La concert participau circa 300 de persoane, iar anchetele ulterioare au stabilit că nu erau stabilite sau respectate norme de siguranță.

Citiți și: EXCLUSIV. Imagini cutremurătoare din Colectiv. Cum arată interiorul clubului la 4 ani după incendiu

La șapte ani de la tragedia din Colectiv, România nu are nici măcar un singur centru pentru tratarea marilor arși. La Guvern planurile sunt departe de ce avem nevoie. Se vorbește de noi paturi în mai multe spitale din țară și este posibil ca numărul de locuri să crească, de la cele 34 din prezent, la 60. Dar s-ar întâmpla abia peste alți doi ani.

În rapoartele europene, România apare în topul statelor cu cele mai multe cazuri de mari arși. Pentru ei și pentru familiile lor speranța rămâne transferul în străinătate. Dar de multe ori doar presiunea publică a făcut posibil transferul spre un sistem medical cu adevărat european, cu toate că un Mecanism de transfer, cu criterii clare, a fost aprobat acum 2 ani prin Ordin al ministrului sănătății.

Anul 2022 a adus prima sențință în dosarul Colectiv. Printre condamnați, primarul Cristian Popescu Piedone, care a fost trimis după gratii pentru următorii 4 ani, iar patronii clubului Colectiv au primit condamnări între 6 ani și aproape 12 ani. Dar dosarul care anchetează ce s-a întâmplat după tragedia din 2015, modul în care au fost tratate victimele și câți dintre cei care s-au dus au murit din cauza infecțiilor luate din spitale, peste acest dosar se așterne praful. E și acum în lucru la Parchetul General.

Citiți și: Șefa firmei pirotehnice inculpată în Dosarul Colectiv a fost găsită moartă

A fost alertă pe aeroportul din Cluj-Napoca, unde polițiștii de frontieră au găsit peste 150 de cartușe într-un bagaj de cală.

Economie 2022-11-02 14:37:23

Un asteroid cu o lăţime similară cu cea a Empire State Building va trece, peste aproximativ 5 ani şi jumătate, potrivit estimărilor astronomilor, la o distanţă de 32.200 de kilometri de Pământ, devenind obiectul ceresc de o asemenea dimensiune care se va apropia cel mai mult de planeta noastră în istoria modernă, transmite vineri Reuters.

Economie 2023-11-10 20:33:28

Nicolae Ciucă și-a lansat cartea între două rețete tradiționale și acompaniat de muzică lăutăreacă. Șeful PNL nu a ales un cadru obișnuit pentru o lansare de carte, ci o emisiune culinară prezentată de scriitorul Mircea Dinescu.

Economie 2024-09-08 16:17:40

Polițiștii de la Secția 7 din București au pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 27 de ani, bănuit că ar fi sustras dintr-o locuinţă 4.750 de lei.

Economie 2023-02-14 13:48:08

Ministrul Energiei, liberalul Sebastian Burduja, afirmă că decizia CCR privind anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale este o reacţie „firească a unui stat care dovedeşte că are instituţii care încă funcţionează” şi „singura posibilă, în faţa unei agresiuni externe brutale şi evidente”. Anterior, prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu a refuzat să comenteze decizia CCR și a spus că partidul va avea o reacție în urma unei analize.

Economie 2024-12-06 16:16:07

Reprezentantul diplomatic special al Chinei pentru „afaceri euroasiatice”, Li Hui, a declarat, vineri, că este de părere că nici Ucraina, nici Rusia „nu au renunțat încă ferm” la ideea discuțiilor de pace, în ciuda dificultăților care stau în calea deschiderii negocierilor, relatează Reuters.

Economie 2023-06-02 12:35:22

Europa de Vest se confruntă cu temperaturi sufocante marți, pe măsură ce valul de căldură feroce se extinde spre nord. În Franța și Marea Britanie au fost emise avertismente de căldură extremă, în timp ce nordul Spaniei a înregistrat luni temperaturi de 43 de grade Celsius. Incendiile din Franța, Portugalia, Spania și Grecia au forțat mii de oameni să-și părăsească locuințele. În Marea Britanie este cea mai fierbinte zi din toate timpurile, iar experții spun că anumite părți ale Franței se confruntă cu o „apocalipsă de căldură”, scrie BBC.

Economie 2022-07-19 22:09:05

Meteorologii anunţă temperaturi peste cele specifice, în toată ţara, în perioada 26 august - 23 septembrie, precizând că în săptămâna 16 - 23 septembrie temperaturile vor fi „uşor peste cele normale”. Regimul precipitaţiilor, iniţial deficitar, se normalizează în ultimele două săptămâni ale intervalului, informează news.ro.

Economie 2024-08-23 08:51:44