În SUA, progresele navale rapide ale Chinei, în special producția lor rapidă de portavioane, au fost urmărite îndeaproape. Mulți cred că o producție atât de rapidă ar putea duce, cel puțin în prima fază, la rezultate sub așteptări. Cu toate acestea, experții americani recunosc, de asemenea, că avantajul strategic semnificativ al portavioanelor chineze ar putea reprezenta o provocare serioasă pentru America, în special dacă tensiunile dintre China și Taiwan se amplifică.Brandon J. Weichert, analist de securitate națională și fost angajat al Congresului, subliniază că portavioanele chineze beneficiază de faptul că operează în „bula” de protecție creată de strategia lor A2/AD, în special în interiorul primului lanț insular, scrie BugarianMilitary.
Să analizăm puțin această situație. Ce este mai exact Primul Lanț Insular? Primul lanț insular constă dintr-o serie de insule care se întind din Japonia, prin Taiwan, Filipine și până în Malaezia. Această formațiune geografică naturală formează un perimetru defensiv al coastei est-asiatice.
Primul lanț insular este un element esențial în strategia militară, în special pentru China. Acesta servește drept linie de front pentru capacitățile Chinei de combatere a accesului/negare a zonei [A2/AD]. Insulele creează o zonă în care China poate desfășura sisteme avansate de rachete, forțe navale și apărare aeriană pentru a controla mișcarea forțelor militare străine, în special a celor ale SUA și ale aliaților săi. Acest lucru limitează accesul la zonele maritime cheie. Portavioanele chineze sunt construite pentru a opera în cadrul scutului protector al acestei strategii A2/AD. Această strategie se concentrează pe apărare și control în cadrul primului lanț insular, creând o „bulă”. Această bulă este o zonă puternic apărată în care orice adversar s-ar confrunta cu riscuri semnificative dacă ar încerca să pătrundă sau să opereze liber în interiorul ei.În această regiune, portavioanele chineze pot exercita o putere considerabilă, rămânând în același timp protejate de sisteme de rachete robuste și de alte măsuri de apărare, reprezentând o provocare substanțială pentru forțele americane în timpul unui conflict.
Conceptul de „bulă de protecție A2/AD” este o strategie care vizează împiedicarea sau restricționarea severă a intrării și operării forțelor adversarului într-o anumită zonă. A2/AD vine de la Anti-Access/Area Denial. „Anti-accesul” se concentrează pe împiedicarea unui inamic să intre într-o regiune, în timp ce «Negarea zonei» vizează împiedicarea acestuia să opereze liber în spațiul respectiv.
Această bulă de protecție este stabilită prin desfășurarea unei serii de sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune, rețele de apărare aeriană, forțe navale și capacități de război electronic. Pentru China, aceste măsuri A2/AD sunt deosebit de puternice în regiuni precum Marea Chinei de Est și Marea Chinei de Sud. În special în cadrul primului lanț insular, mijloacele militare chineze - inclusiv rachetele antinavă, submarinele și aeronavele - creează obstacole substanțiale pentru adversari, precum marina americană, care se confruntă cu riscuri semnificative în încercarea de a pătrunde în zonă.Această zonă de protecție permite efectiv forțelor chineze, inclusiv portavioanelor, să opereze cu o anumită siguranță. Le permite să proiecteze putere, descurajând în același timp forțele inamice să se apropie prea mult.
Așadar, ce contramăsuri iau SUA în această regiune? SUA lucrează în mod activ la stabilirea propriei versiuni a unei bule de protecție anti-acces/negare a zonei [A2/AD] în estul și sudul Mării Chinei. Cum? Prin valorificarea alianțelor puternice cu țările partenere. SUA se concentrează pe desfășurarea de sisteme militare avansate, precum rachete antinavă, submarine și avioane în locații strategice. O mare parte din acest lucru se realizează prin acorduri de securitate și exerciții comune cu națiuni precum Japonia, Coreea de Sud, Filipine și Australia. Aceste inițiative fac parte dintr-o strategie mai amplă menită să contrabalanseze prezența militară în creștere a Chinei și capacitățile A2/AD din zonă.
Cu toate acestea, este demn de remarcat faptul că abordarea SUA față de A2/AD diferă într-o oarecare măsură, deoarece combină atât strategii defensive, cât și ofensive. Deși armata americană nu își califică oficial acțiunile drept „A2/AD”, aceasta urmărește să refuze forțelor chineze capacitatea de a-și proiecta puterea dincolo de zonele lor de coastă - la fel cum urmărește China să facă cu forțele americane. Statele Unite își sporesc prezența prin desfășurări rotative de sisteme de rachete, operațiuni submarine sporite și acorduri pentru staționarea bombardierelor cu rază lungă de acțiune și a avioanelor de luptă în țările aliate. De exemplu, în 2023, SUA și Japonia au convenit să consolideze cooperarea militară, inclusiv amplasarea de sisteme avansate de rachete pentru a contracara amenințările regionale. Declarațiile publice fac aluzie la desfășurarea de către SUA a unor capacități similare în regiune. Sisteme avansate de rachete precum HIMARS [High Mobility Artillery Rocket System] sunt deja amplasate și există planuri de amplasare a mai multor rachete anti-navă precum Tomahawk și Naval Strike Missile, aliniindu-se la o strategie Indo-Pacific mai largă. Deși aceste acțiuni nu sunt întotdeauna etichetate ca o strategie directă de anti-acces/negare a zonei [A2/AD], scopul este de a stabili un factor de descurajare sau de contrabalansare a influenței militare a Chinei.
În esență, SUA își elaborează propria versiune a unei strategii A2/AD în regiune, deși aceasta face parte dintr-un plan mai complex de descurajare și proiecție a puterii, care combină atât tactici defensive, cât și ofensive. În timp ce eforturile A2/AD ale Chinei sunt în mod tradițional defensive, vizând restricționarea accesului, SUA se concentrează pe menținerea libertății de mișcare pentru sine și pentru aliații săi.