• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-12 22:19:32
  • Sursa:
SUA nu vor un razboi cu Yemen. Casa Alba: „Nu suntem interesati de un conflict, dar nu vom ezita sa luam masuri suplimentare” Imagine

Statele Unite nu doresc război cu Yemenul, dar nu vor ezita să ia măsuri suplimentare ca răspuns la atacurile rebelilor houthi în Marea Roşie, a anunţat vineri Casa Albă, relatează Reuters.

„Nu ne interesează... un război cu Yemenul. Nu suntem interesaţi de un conflict de orice fel aici. Tot ceea ce a făcut preşedintele a fost să încerce să prevină orice escaladare a conflictului, inclusiv atacurile de aseară”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, la bordul Air Force One.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat miercuri o rezoluţie care cere încetarea „imediată” a atacurilor rebelilor houthi asupra navelor comerciale în Marea Roşie, menţionând, de asemenea, dreptul statelor membre de a apăra navele în faţa acestor atacuri. Rusia s-a abţinut la votul asupra acestei rezoluţii.

Statele Unite şi Regatul Unit au efectuat vineri, în zori, atacuri ţintite cu rachete lansate de nave, submarine şi avioane asupra unor instalaţii militare ale rebelilor houthi în Yemen. Aceşti rebeli apropiaţi de Iran şi care controlează coasta vestică a Yemenului şi-au multiplicat atacurile în Marea Roşie asupra navelor despre care consideră că au legături cu Israelul, ca ripostă faţă de ofensiva armatei israeliene împotriva grupării Hamas în Fâşia Gaza.

Avocaţii Elenei Udrea au solicitat joi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încetarea procesului penal împotriva fostului ministru al Turismului în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, pe motiv că faptele s-au prescris.

Economie 2023-02-16 17:54:58

Cabinetul de securitate israelian a aprobat o extindere a operaţiunilor militare vizând "cucerirea" Fâşiei Gaza, după ce autorităţile au dispus mobilizarea a zeci de mii de rezervişti pentru această ofensivă, a declarat luni o sursă oficială pentru AFP, preluată de Agerpres. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat luni că campania militară a Israelului în Gaza se va intensifica și că trupele vor rămâne pe orice teritoriu pe care îl vor captura, marcând o schimbare față de operațiunile anterioare, în care forțele au intrat și s-au retras în mod repetat, scrie ynetnews.com.

Economie 2025-05-06 00:06:09

Aceasta s-ar putea dovedi o săptămână decisivă pentru războiul din Ucraina, cu două seturi de discuții aranjate în grabă care au fost organizate la Paris și Riad. Liderii europeni s-au reunit luni în Franța pentru a găsi un răspuns la planul lui Donald Trump de a deschide negocieri cu Vladimir Putin pentru a pune capăt conflictului. Marți, ministrul rus de externe Serghei Lavrov și secretarul de stat american Marco Rubio s-au întâlnit în capitala saudită. Ucraina nu participă la niciunul dintre cele două seturi de discuții, transmite BBC.

Economie 2025-02-18 11:36:22

Mediul online este „vag” reglementat, iar navigarea pe Internet poate uneori să devină periculoasă, a transmis, miercuri, la o dezbatere în cadrul Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din București, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, care a subliniat că pentru un copil este destul de dificil să facă diferenţa între o pagină online care oferă informaţii corecte, cu o componentă educaţională, şi una care îi solicită datele de contact, care accesează locaţia, care afişează conţinut neadecvat sau informaţii neverificate, potrivit Agerpres. Ea a spus că cyberbullying-ul este o „nenorocire” și i-a îndemnat pe elevi să nu-și amenințe colegii sau să publice înregistrări și poze compromițătoare cu aceștia, în caz contrar fiind susceptibili de dosar penal. De asemenea, un studiu realizat de organizaţia „Salvaţi Copiii” arată că 41% dintre copiii care spun că li s-au solicitat imagini cu conţinut cu caracter sexual pe internet afirmă că cel care a făcut acest lucru era un adult. 20% dintre fete afirmă acest lucru, comparativ cu 7% dintre băieţi.

Economie 2023-11-01 17:11:50

Un tânăr șofer care a fost filmat inhalând gaz ilariant la volan, înainte de provoca un accident în care au murit 3 adolescenți, a pledat vinovat, informează BBC. Thomas Johnson conducea cu viteză când mașina sa a intrat într-un copac în satul Marcham, din Oxfordshire. În urma accidentului au murit cei trei pasageri Ethan Goddard și Daniel Hancock, ambii de 18 ani, și Elliot Pullen, de 17 ani.

Economie 2024-12-19 07:00:05

Patronul unei firme de brokeraj în domeniul asigurărilor este urmărit penal pentru infracţiuni de instigare la fraudă informatică în formă continuată şi uz de fals în formă continuată, după ce şi-a pus angajaţii să introducă date nereale în platforma Webtool cu privire la autovehicule care aparţin ISU Bucureşti-Ilfov. Concret, pentru a obţine un sume de bani mai mari, el trecea în acte că autovehiculele asigurate nu erau înmatriculate, pentru ca poliţa emisă de către o mare companie de asigurări pentru acestea să aibă un tarif mic ulterior, modifica poliţele emise, trecând valori mai mari pe primele de asigurare emise pentru autovehiculele ISU.

Economie 2024-02-02 15:27:31

Statele membre ale UE şi Parlamentul European au ajuns la un acord asupra primei legi din istorie a blocului comunitar pentru combaterea violenţei împotriva femeilor. Însă textul final nu a fost suficient de cuprinzător în ceea ce priveşte un element-cheie: includerea unei definiţii comune a violului. În ciuda eforturilor legislative, violenţa împotriva femeilor şi violenţa domestică persistă pe întreg continentul european, relatează platforma media European Newsroom (enr) în articolul de fond publicat miercuri.

Economie 2024-02-14 15:49:20

Manchester United va concedia până la 200 de angajați pentru a „readuce clubul la profitabilitate”.

Economie 2025-02-24 19:00:00