El a precizat că plenul CSM a analizat toate aceste declarații - ce ar putea constitui atacuri și presiuni la adresa justiției - în ansamblu. „S-a hotărât în plen să se sesizeze Inspecția Judiciară pentru a le analiza pe toate”, a anunțat procurorul general.
Pe de altă parte, Tiberiu Nițu consideră că sesizarea Inspecției Judiciare pentru apărarea independenței justiției este un instrument ineficient. „Se vede că este ineficient. De atâția ani de zile este utilizat și continuă această practică. Este clar, este evident că avem nevoie de alt instrument. Am încercat în plen să identific – pentru că mi-a trecut prin minte – un astfel de instrument inclusiv de educare a opiniei publice în ceea ce privește protecția justiției”, a declarat procurorul general al României. El a dat ca exemplu o campanie de spoturi publicitare în media.
