• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-14 18:03:24
  • Sursa:
SUA nu vor nici o „escaladare”, nici un „razboi” cu Iranul (Casa Alba) Imagine

Statele Unite nu vor nici o „escaladare”, nici un „război în toată regula cu Iranul”, a insistat duminică un purtător de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, la o zi după ce Republica Islamică a lansat un atac fără precedent asupra Israelului, relatează AFP.

„Preşedintele (Joe Biden) a fost clar: nu vrem escaladare. Nu vrem un război în toată regula cu Iranul. Cred că orele şi zilele următoare ne vor spune multe”, a declarat Kirby pentru NBC.

Iranul a lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică un atac masiv cu drone şi rachete, un prim atac direct asupra teritoriului israelian care a stârnit temeri cu privire la o explozie regională. Acesta a fost „dejucat”, conform armatei israeliene, în timp ce Iranul a salutat ceea ce a spus că a fost un răspuns justificat la atacul care i-a distrus consulatul de la Damasc.

„Le-am spus foarte clar tuturor părţilor, inclusiv Iranului, ce vom face (...) şi cât de în serios vom lua orice potenţială ameninţare la adresa personalului nostru” din Orientul Mijlociu, a spus Kirby, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Joe Biden a declarat sâmbătă seara că forţele americane au ajutat la doborârea „aproape tuturor” dronelor şi rachetelor lansate de Iran asupra Israelului, adăugând că şi-a reafirmat sprijinul "neclintit" pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Dezacordurile au fost din ce în ce mai vizibile în ultimele săptămâni între Joe Biden şi Benjamin Netanyahu, pe care preşedintele american îl învinovăţeşte pentru desfăşurarea războiului de peste şase luni în Gaza, care este lovită de o tragedie umanitară şi ameninţată de o foamete pe scară largă.

„Vom continua să lucrăm cu el, îl vom sfătui”, a spus Kirby, reiterând că Statele Unite vor „continua să-i ajute (pe israelieni) să se apere”.

Ministerul Economiei va analiza şi va dispune măsurile care se impun, în cazul în care instanţa va da dreptate băncilor în disputa lor cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a declarat joi, ministrul Florin Spătaru. El spune că are încredere în ANPC, în profesionalismul oamenilor de acolo, „care au evidenţiat aceste practici anticoncurenţiale”.

Economie 2023-05-25 12:08:34

Alegătorii care se află în secţiile de votare din străinătate la ora 21:00 şi cei care stau la coadă în afara secţiilor de votare pentru a vota la alegerile prezidențiale vor putea să-şi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23:59 doar în ziua de duminică, a decis Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României. Votul pentru președinte la secțiile din străinătate se desfăşoară pe durata a trei zile.

Economie 2024-10-31 11:04:25

Poliția din Africa de Sud investighează tragedia din orașul East London, unde 21 de adolescenți au murit în circumstanțe misterioase. O echipă de criminaliști caută indicii la clubul de noapte Enyobeni pentru a încerca să înțeleagă cum au murit tinerii cu vârste între 13 și 17 ani, relatează BBC.

Economie 2022-06-27 19:33:29

Organizaţii neguvernamentale sârbe au depus plângere marţi împotriva poliţiei şi agenţiei de informaţii în urma unui raport al Amnesty International asupra utilizării de către autorităţi a unor programe spion pentru supravegherea de jurnalişti şi militanţi.Într-un raport publicat pe 16 decembrie, Amnesty International a dezvăluit presupsa utilizare ilegală de programe spion care „le furnizau autorităţilor sârbe capacităţi de supraveghere extinse odată instalate pe telefonul unei peroane vizate", informează AFP, potrivit Agerpres. Raportul conţinea mărturiile unui jurnalist şi ale unui militant, care au acuzat autorităţile că au instalat în secret un program spion pe aparatele lor în timp ce ei se aflau în arest sau în timpul unei discuţii cu funcţionari.„Am depus o plângere penală împotriva Agenţiei de securitate şi informaţii (BIA) şi poliţiei, suspectate de colectare neautorizată de date personale, de crearea şi introducerea unor virusuri informatice şi de prelucrarea electronică a datelor", a declarat Dusan Pokusevski de la organizaţia SHARE, apărătoare a libertăţilor digitale.Raportul Amnesty subliniază utilizarea de programe Cellebrite şi NoviSpy, precum şi de instrumente de poliţie ştiinţifică, pentru a viza telefoanele şi aparatele ce aparţin unor membri ai societăţii civile din Serbia.Programul spion sârb, denumit „NoviSpy" de către Amnesty, a realizat pe ascuns capturi de ecran ale dispozitivelor mobile, a copiat contacte şi le-a încărcat pe un server controlat de guvern, se explică în raport.Produsele Cellebrite sunt utilizate pe scară largă de forţele de ordine, inclusiv de FBI, pentru a debloca smartphone-uri şi a căuta probe.Agenţia de informaţii sârbă a calificat drept „absurde" afirmaţiile raportului Amnesty.Într-o declaraţie separată, poliţia sârbă a afirmat că forţele sale folosesc instrumente de poliţie ştiinţifică doar cu respectarea legilor ţării.Însă militanţii afirmă că actualul cadru juridic din Serbia nu furnizează o bază legală pentru măsurile intruzive descrise în raport.Ei afirmă de asemenea că au dovada că date provenind de la aparate infectate au fost trimise spre un server găzduit pe o adresă IP legată recent de BIA.„Mingea este acum în terenul procurorului", a anunţat Pokusevski, în timpul unei conferinţe de presă în numele a nouă ONG-uri şi a celei mai mari asociaţii sârbe a jurnaliştilor.Militanţii au contactat de asemenea agenţia specializată a ONU şi Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei.Potrivit Amnesty, Serbia a primit dispozitive de „spargere" a telefonului de la Cellebrite în cadrul unui pachet mai larg de asistenţă menit să ajute Serbia să îndeplinească cerinţele pentru integrarea în Uniunea Europeană.Acest pachet, finanţat de guvernul norvegian şi administrat de Oficiul Naţiunilor Unite pentru Servicii de Proiect (UNOPS), a fost furnizat Ministerului sârb de Interne între 2017 şi 2021 pentru a ajuta Serbia să lupte împotriva crimei organizate, se precizează în raport.Jurnaliştii independenţi şi organizaţiile societăţii civile din Serbia acuză de multă vreme guvernul şi aliaţii săi că îi iau ca ţintă cu declaraţii de defăimare, cu urmăriri judiciare şi ameninţări publice.

Economie 2024-12-24 15:26:33

Fosilele celui mai celebru australopitec din lume, Lucy, descoperite în urmă cu 50 de ani în Etiopia, vor fi expuse la Praga în cursul verii viitoare, o escapadă inedită în Europa pentru acest schelet de hominid vechi de 3,18 milioane de ani, transmite marţi AFP citată de Agerpres.

Economie 2025-02-04 22:05:08

Liberalii au anunţat că, între 6 şi 7 martie, vor organiza la Romexpo, ongresul Partidului Popular European dinaintea alegerilor europarlamentare. La eveniment vor participa peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care vor fi şefi de state şi de guverne, preşedinţii de partide din partea PPE, dar şi comisarii europeni care fac parte din familia politică a popularilor europeni.

Economie 2024-01-12 17:22:37

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că Guvernul va aloca 1,85 de miliarde de lei în finanțarea proiectelor europene din domeniul transporturilor. Acestea includ proiecte majore ale drumurilor din România, printre care și Autostrada Sibiu-Pitești, Autostrada Transilvania și Autostrada Târgu Mureș-Iași.

Economie 2024-05-30 12:54:31

Dolarul a atins un nou record față de leu și euro, moneda americană continuându-și trendul ascndent început la începutul anului.

Economie 2022-09-28 13:55:07