• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-01 22:59:50
  • Sursa:
SUA impun noi sanctiuni pentru a impiedica Iranul sa vanda petrol Imagine

SUA au anunţat luni noi sancţiuni pentru a împiedica Iranul să-şi vândă petrolul şi vizează de această dată companiile care îl transportă, în contextul eşecului discuţiilor de luni de zile dintre cele două ţări, notează AFP.

„Statele Unite desemnează şase entităţi care facilitează tranzacţiile ilicite legate de petrolul iranian, precum şi de produsele petroliere şi petrochimice, principale surse de venit pentru guvernul iranian”, a declarat secretarul de stat american, Antony Blinken, într-un comunicat.

Departamentul de Stat al SUA vizează astfel companiile Pioneer Ship Management şi Golden Warrior Shipping - şi nava sa, Glory Harvest - pentru că au participat la transportul şi gestionarea logistică a petrolului iranian.

Departamentul Trezoreriei a raportat sancţiuni economice împotriva altor patru companii, „utilizate de Iranian Gulf Petrochemical Industry Commercial (PGPICC), unul dintre cei mai mari brokeri în domeniul petrochimiei ai ţării, pentru a facilita vânzarea a zeci de milioane de dolari de petrol şi petrochimice produse de Iran în Asia de Est”, potrivit unui comunicat separat.

„PGPICC este o filială a conglomeratului petrochimic iranian Persian Gulf Petrochemical Industry (PGPIC), care reprezintă jumătate din totalul exporturilor petrochimice ale Iranului”, şi face deja obiectul unor sancţiuni impuse de Washington, a precizat comunicatul.

Cele patru companii vizate de Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei sunt Blue Cactus Heavy Equipment and Machinery Spare Parts Trading, Farwell Canyon HK Limited, Shekufei International Trading şi PZNFR Trading Limited.

Antony Blinken a subliniat că „Statele Unite au încercat să urmeze calea diplomaţiei pentru a obţine o revenire reciprocă la implementarea deplină a Planului Comun şi Cuprinzător de Acţiune (JCPOA)”, adică acordul internaţional din 2015 prevăzând limitarea activităţilor nucleare iraniene în schimbul unei relaxări a sancţiunilor internaţionale.

„Până când Iranul este gata să revină la implementarea completă a JCPOA, vom continua să folosim sancţiunile pentru a viza exporturile de petrol, produse petroliere şi petrochimice provenind din Iran”, a avertizat el.

La începutul anului 2021, preşedintele Joe Biden a pariat pe negocieri rapide pentru a resuscita acordul din 2015 privind activităţile nucleare iraniane, din care s-a retras predecesorul său republican Donald Trump. Tratativele nu au dus la niciun rezultat, iar tensiunile bilaterale s-au dublat în intensitate, mai scrie AFP, citată de Agerpres.

Doi căţei în vârstă de o lună au fost abandonaţi într-o cutie de carton în zona unui parc din Bucureşti. Specialiştii ASPA avertizează că doar faptul că au fost găsiţi foarte repede a făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte. Potrivit instituţiei, abandonul animalelor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 de lei la 12.000 de lei.

Economie 2023-12-12 21:08:02

Alina Gorghiu, președinte interimar al Senatului, a declarat, la Digi24, că decizia lui Vasile Dîncu de a-și da demisia din funcția de ministru al apărării, este „îi aparține exclusiv”, subliniind că politica externă a României este făcută și anunțată de Președinție.

Economie 2022-10-24 16:49:53

Autoritățile iraniene neagă afirmațiile propagate în mediul online conform cărora Cristiano Ronaldo riscă 99 de lovituri de bici pentru că a îmbrățișat o femeie, scrie Insider.  

Economie 2023-10-31 12:57:25

Ucraina i-a revocat acreditarea de presă corespondentului canalului public danez DR în legătură cu acuzaţii că ar fi făcut propagandă rusă, a anunţat marţi DR, citat de Reuters, în timp ce atât jurnalista, cât şi angajatorul ei au negat acuzaţiile.

Economie 2022-12-20 19:56:51

Trei dintre cele patru persoane care au căzut miercuri seara într-o fosă septică în localitatea mureşeană Sărăţeni au murit. Între acestea se numără primarul localității, Bíró Csaba, de 59 de ani și fiica acestuia, de 32 de ani.

Economie 2022-07-22 10:24:55

Secretarul Apărării din Statele Unite, Pete Hegseth, a ordonat redenumirea unei nave a Marinei americane care poartă numele activistului pentru drepturile homosexualilor Harvey Milk, scrie DW.

Economie 2025-06-04 09:55:30

Compania Meta Platforms Inc. a anunţat că a început implementarea criptării end-to-end pentru toate conversaţiile şi apelurile personale realizate pe Messenger şi Facebook, transmite joi Reuters, preluat de Agerpres.

Economie 2023-12-07 16:53:05

Activitatea blocului operator de la Spitalul Județean Vaslui a fost suspendată din cauza lipsei locurilor în secția de Terapie Intensivă. Toate cele 20 de paturi sunt ocupate de pacienți în stare gravă, iar unitatea medicală a decis să amâne intervențiile chirurgicale până pe 9 martie.

Economie 2025-03-06 10:40:30