• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-24 14:22:22
  • Sursa:
Ciuca: Regimul comunist a fost unul criminal, un calau al poporului roman. Luptam impotriva oricaror forme de politica iliberala Imagine

Regimul comunist din România a fost unul ''criminal'', un ''călău'' al poporului român, care a condus la distrugerea morală şi politică a naţiunii, a afirmat, joi, premierul Nicolae Ciucă, subliniind că nu este permisă naşterea şi dezvoltarea germenilor unor noi regimuri autoritare sau totalitare şi trebuie luptat "cu toată forţa" împotriva oricăror forme de politică iliberală, populistă, revizionistă sau naţional-extremistă.

Prim-ministrul a participat la lucrările celei de a XI-a conferinţe naţionale "Comunismul românesc".

"Prezenţa mea în cadrul acestui eveniment reflectă două calităţi oficiale, pe de o parte, mă aflu alături de dumneavoastră în calitate de prim-ministru al Guvernului României, un stat european care a trecut prin tranziţia de la regimul totalitar comunist la regimul democratic de tip occidental, care este pregătit acum pentru a fi parte integrantă din marea familie a democraţiilor occidentale. Mesajul pe care trebuie să-l ducem mai departe este că instituţiile statului român sunt instituţii democratice, ancorate ferm în parcursul european şi transatlantic al României, singurul drum către pacea socială şi bunăstarea economică", a transmis Ciucă, potrivit Agerpres.

El a adăugat, în calitate de preşedinte al liberalilor, că PNL este singurul partid istoric care a supravieţuit ororilor regimurilor totalitare din România, s-a reînfiinţat imediat după căderea regimului comunist şi s-a dezvoltat pe parcursul ultimelor trei decenii prin participarea constantă la guvernarea ţării.

"Viziunea liberală este opusul viziunii totalitare asupra societăţii. Între democraţia liberală şi totalitarism este o diferenţă de esenţă, în schimb, între liberalism şi democraţie există o legătură indisolubilă, iar viziunea pe care o propune democraţia de tip liberal coincide cu viziunea strategică a apartenenţei noastre la spaţiul european şi transatlantic. Mesajul pe care trebuie să-l ducem mai departe este că istoria nu poate fi uitată. Istoria este parte din identitatea noastră şi istoria ne învaţă ce trebuie să facem pentru a păstra libertatea fiinţei umane, ca fundament al existenţei noastre în cadrul unei societăţi democratice şi a unui stat european", a susţinut prim-ministrul.

Potrivit acestuia, regimul comunist din România a fost unul "criminal".

"Comunismul a venit în România prin violenţă, odată cu tancurile sovietice. A fost un regim fără fundament în cadrul structurii sociale, care nu avea nimic în comun cu structura culturii tradiţionale şi cu aspiraţiile societăţii româneşti. Regimul comunist a fost un implant sovietic străin societăţii româneşti. Comunismul a fost impus şi plasat ca o expresie a ocupaţiei sovietice până în anul 1958, ulterior ca marcă a dominaţiei URSS asupra societăţii româneşti. Ca orice regim totalitar bazat pe o ideologie care se fundamentează pe un conflict esenţial imaginar, regimul comunist din România a fost un regim criminal, a urmărit disoluţia şi uniformizarea în mediocritate a comunităţilor tradiţionale româneşti, a aplatizat societatea, a lăsat-o fără elită şi intelectualitate", a explicat premierul.

El a amintit că elita politică, economică şi intelectuală a naţiunii a fost desfiinţată şi mutată în închisori politice, deportată în Bărăgan şi în lagăre de muncă sau direct în Siberia.

"Timp de 44 de ani, comunismul a distrus în mod sistematic fibra neamului românesc, a încercat să distrugă credinţa strămoşească, a limitat şi dirijat elitele nou-create, a construit regimuri represive succesive şi dictaturi unipersonale. Trebuie repetat cu putere şi convingere, ca să audă şi să înţeleagă întreaga societate românească: regimul comunist din România a fost un regim criminal, pentru că a urmărit să distrugă libertatea şi demnitatea unei naţiuni prin opresiune, suspiciune şi violenţă. Regimul comunist din România a fost un călău şi poporul român a fost victima sa. Să nu uităm acest lucru niciodată", a evidenţiat Nicolae Ciucă.

În opinia sa, există riscul ca urmele şi memoria comunismului din România să se estompeze, iar efectele ar fi "dezastruoase", deoarece "uitarea răului face ca răul să triumfe din nou".

"Trebuie să fim atenţi să nu permitem naşterea şi dezvoltarea germenilor unor noi regimuri autoritare sau totalitare în chiar sânul democraţiei occidentale, pe care dorim să o consolidăm. De aceea, prin astfel de activităţi precum cele pe care le organizaţi dumneavoastră, prin astfel de discursuri asumate la nivelul oficial şi prin acţiuni concrete de consolidare a democraţiei, trebuie să arătăm de unde vine pericolul într-o societate şi să luptăm cu toată forţa noastră împotriva oricăror forme de politică iliberală, populistă, revizionistă sau naţional-extremistă. Trebuie să ţinem vie memoria perioadei regimului comunist din România, este parte din istoria noastră contemporană pe care o împărtăşim cu toţii şi cei care s-au născut şi au trăit în acel regim şi cei care s-au născut în libertate şi nu au cunoscut niciodată ororile unui asemenea regim opresiv şi distructiv", a spus premierul Ciucă.

El a menţionat mai multe iniţiative derulate la nivel naţional precum Muzeul Ororilor Comunismului în România, Memorialul Închisoarea Tăcerii şi Centrul educaţional privind comunismul din România de la Râmnicu Sărat, proiect inclus în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, precum şi Muzeul Naţional al Revoluţiei anticomuniste din Decembrie 1989, care urmează a fi construit la Timişoara.

"Toate acestea vor fi muzee care vor onora memoria victimelor comunismului şi vor reprezenta o mărturie a luptei poporului român pentru libertate", a completat Ciucă, care a amintit şi participarea României la construirea Muzeului Victimelor Comunismului în Washington DC.

Conform prim-ministrului, cea mai bună apărare împotriva oricărei forme de autoritarism este consolidarea democraţiei constituţionale în cadrul unei societăţi democratice europene.

"Consolidarea democraţiei este cea mai importantă moştenire pe care o datorăm tuturor celor care au avut curajul să se revolte împotriva unei puteri totalitare absolute. În calitate de prim-ministru al României m-am angajat să reafirm acţiunea Executivului pe care îl conduc pentru apărarea şi promovarea democraţiei, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a statului de drept, în paralel cu susţinerea fără echivoc a luptei împotriva tendinţelor şi curentelor extremiste, revizioniste şi xenofobe care otrăvesc societatea. Voi susţine în continuare proiectele dedicate onorării memoriei victimelor totalitarismelor, dar şi educaţia în spiritul adevărului şi al valorilor fundamentale", a mai declarat Nicolae Ciucă.

Un profesor rănit în atacul armat de la școala din Uvalde, Texas, îi critică pe polițiștii care au venit atunci la fața locului. Spune despre ei că au fost lași și că au intervenit mult prea târziu, în timp ce elevii lui erau uciși, scrie BBC.

Economie 2022-06-08 11:38:20

Ucraina intenţionează să aloce peste 60% din bugetul său pentru 2025 pentru apărare şi securitate, potrivit proiectului de lege prezentat de guvern, după mai bine de doi ani şi jumătate de invazie rusă care a devastat economia ţării, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-09-24 17:57:46

În cei trei ani de război, invazia Rusiei în Ucraina a generat aproximativ 230 de milioane de tone de dioxid de carbon (CO2), adică echivalentul emisiilor anuale a 120 de milioane de mașini sau cât emisiile anuale combinate ale Austriei, Ungariei, Cehiei şi Slovaciei, potrivit unui raport publicat luni de Initiative to Account for the Greenhouse Gases of War (IGGAW), transmite EFE, citată de Agerpres.

Economie 2025-02-24 15:04:55

Estonia a lansat prima inițiativă din lume de a integra ChatGPT Edu și alte instrumente de inteligență artificială (AI) specializate în educație într-un sistem național de învățământ, au anunțat luni guvernul estonian, OpenAI și Anthropic, potrivit Euractiv.

Economie 2025-02-27 09:37:30

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat, joi seara, că într-o discuţie cu un lider european a anticipat războiul din Ucraina cu o lună înainte de începerea acestuia.

Economie 2024-03-28 23:40:25

Contracțiile false pot apărea în al treilea trimestru de sarcină fără să ducă însă la dilatarea colului și expulzarea fătului. Cum le deosebim de travaliul propriu-zis și ce trebuie să facă femeia gravidă în această situație aflăm de la Dr. Ana Chioveanu, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Economie 2024-12-24 11:23:17

TAROM a fost afectată, luni, de un incident de securitate izolat, însă toate cursele au fost operate conform planului de zbor şi nu a fost afectat sistemul de rezervări al companiei, potrivit unui comunicat al operatorului naţional aerian.

Economie 2023-02-20 21:29:36

Prima galerie a tunelului forat de pe autostrada Sibiu - Pitești a fost străpunsă. Aceasta are peste 1,3 kilometri și face parte din secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș, unde stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproape 64 %, potrivit șefului CNAIR, Cristian Pistol. 

Economie 2025-03-03 13:05:11