• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-14 08:21:24
  • Sursa:
SUA: Concedieri masive la una dintre cele mai prestigioase universitati de cercetare medicala din lume Imagine

Universitatea Johns Hopkins, una dintre cele mai prestigioase universităţi de cercetare medicală din lume, a anunţat joi că va reduce peste 2.000 de posturi la nivel mondial din cauza tăierilor bugetare drastice decise de administraţia Trump, relatează ouest-france.fr.Instituţia a afirmat că reduce 1.975 de posturi în străinătate şi alte 247 în Statele Unite după ce a pierdut 800 de milioane de dolari din subvenţiile federale.De la revenirea sa la putere, Donald Trump a anunţat tăieri drastice în bugetul federal, în special închiderea a numeroase programe desfășurate de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), stârnind temeri de impact major asupra sectorului cercetării ştiinţifice.Această agenţie federală a finanţat în special programe de cercetare privind SIDA şi alte boli infecţioase în întreaga lume.Reducerile de locuri de muncă anunţate joi sunt direct legate de pierderea a "peste 800 de milioane de dolari din finanţarea USAID", a precizat universitatea în comunicatul său, şi ar urma să afecteze activitatea desfăşurată atât în Statele Unite, cât şi în întreaga lume.Reducerile afectează mai multe entităţi ale Johns Hopkins care desfăşoară cercetări şi programe pentru "îngrijirea mamelor şi a bebeluşilor, lupta împotriva bolilor" şi "furnizarea de apă potabilă", a făcut cunoscut universitatea.

Acţiunile producătorului vietnamez de vehicule electrice Vinfast au urcat luni cu 21%, continuând creşterea de săptămâna trecută, în urma căreia compania şi-a mărit de peste patru ori valoarea de piaţă, la 160 de miliarde de dolari, transmite Reuters.

Economie 2023-08-29 10:53:03

Oamenii de ştiinţă au înregistrat semnale puternice în materia albă a creierului. Ei spun că „nu știu ce înseamnă acest lucru, dar că ceva se întâmplă”. Pentru a afla, cercetătorii vor continua să studieze modificările semnalelor din materia albă pe care le-au detectat anterior în schizofrenie, boala Alzheimer şi alte tulburări cerebrale, transmite News.ro.

Economie 2023-10-30 08:00:12

O tânără de 23 de ani care pretindea de un an că este specializată în medicină estetică a fost pusă sub control judiciar. A fost reclamată de una dintre cliente, pe care a mutilat-o. Femeia are fața deformată după ce a lăsat-o pe tânăra care nu are niciun fel de pregătire să îi facă injecții cu acid hialuronic. 

Economie 2023-06-01 08:49:22

Un bărbat din Croația încalcă legea de mai bine de 30 de ani. El plantează copaci în orașul său natal, Zagreb, pe terenuri publice, dar acțiunea sa este ilegală, spun autoritățile. „Robin Wood” din Zagreb, așa cum mai este cunoscut, nu se lasă intimidat. Copacii săi vor contribui la reducerea poluării din capitala croată. Până acum a plantat peste o mie de copaci și n-are de gând să se oprească prea curând. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată sâmbăta la ora 00:30 și în reluare de la ora 19:30.

Economie 2022-07-17 12:25:50

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni, după ședința coaliției în care au discutat rezultatul alegerilor prezidențiale și după ședința Consiliul Politic Naţional al PSD, că își depune demisia din funcția de prim-ministru. Președintele interimar Ilie Bolojan a luat act de demisie.

Economie 2025-05-05 23:12:22

Oricine crede că influența hipnotică a președintelui Donald Trump asupra Partidului Republican va slăbi dacă scade în sondaje, nu ia în calcul una dintre cele mai mari inovații ale sale în politica americană: crearea unei operațiuni politice care a strâns aproximativ o jumătate de miliard de dolari, scrie Axios.

Economie 2025-03-10 15:20:29

Steve Witkoff, emisarul special al preşedintelui american Donald Trump, a declarat că nu crede că Vladimir Putin doreşte „să preia toată Europa”, relatează duminică AFP, citată de Agerpres.

Economie 2025-03-23 20:30:45

Cancelarul german, Olaf Scholz, a afirmat luni că majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene nu livrează suficiente arme Ucrainei pentru a o ajuta în războiul contra Rusiei şi a lansat un apel la sporirea eforturilor UE în această privinţă, informează Reuters.

Economie 2024-01-08 19:33:22