• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-28 19:21:43
  • Sursa:
SUA aproba vanzarea catre Romania a 21 de vehicule amfibii de asalt si alte echipamente, in valoare de 120,5 milioane de dolari Imagine

România cumpără vehicule de armată capabile să treacă prin râuri și ape mari. Este vorba despre 21 de amfibii de asalt care au fost solicitate Departamentului de Stat din America. Informația a fost făcută publică de Pentagon, iar valoarea amfibiilor ajunge la aproape 90 de milioane de dolari. După ce vor fi cumpărate blindatele vor intra în dotarea Forțelor Navale Române. Amfibiile vor fi cumpărate de la Armata Statelor Unite, la mâna a doua și vor avea toate dotările asigurate de americani. În paralel România a anunțat că în dotarea marinarilor militari vor intra în următorii ani și două submarine dar și o nouă navă pentru vânatoarea de mine marine.

Nu a fost stabilit un contractant principal pentru această potenţială vânzare şi nu există acorduri de compensare propuse în legătură cu această potenţială vânzare, precizează Pentagonul.

Agenţia de Cooperare în domeniul Securităţii Apărării (DSCA) a emis, conform legii, certificatul necesar prin care notifică Congresul cu privire la această posibilă tranzacţie.

Potrivit unui comunicat al DSCA, Guvernul României a solicitat achiziţionarea a 16 vehicule amfibii de asalt, varianta pentru personal (AAVP-7A1); trei (3) vehicule amfibii de asalt, varianta de comandă (AAVC-7Al); două (2) vehicule amfibii de asalt, varianta de recuperare (AAVR-7Al); şaisprezece (16) mitraliere calibru 50 şi cinci (5) mitraliere M240B de 7,62 mm.

Sunt incluse, de asemenea, lansatoare de grenade MK-19; sisteme de ochire termică (TSS) M36E T1; suport pentru aprovizionare (piese de schimb); echipamente de sprijin (inclusiv kituri pentru misiuni speciale/kituri de aplicaţii îmbunătăţite (EAAK)); instruire, manuale tehnice neclasificate, pachete de date tehnice, suport şi asistenţă tehnică şi de inginerie (inclusiv servicii tehnice de inginerie pentru contractanţi (CETS)); şi alte elemente conexe de sprijin pentru programe şi logistică.

Costul total estimat al programului este de 120,5 milioane de dolari.

„Această vânzare propusă va sprijini obiectivele de politică externă şi de securitate naţională ale Statelor Unite, contribuind la îmbunătăţirea securităţii unui aliat al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care reprezintă o forţă importantă pentru stabilitatea politică şi economică în Europa. Este vital pentru interesul naţional al Statelor Unite să ajute România să dezvolte şi să menţină o capacitate de autoapărare puternică şi pregătită”, arată comunicatul DSCA.

„Vânzarea propusă va îmbunătăţi capacitatea României de a face faţă ameninţărilor actuale şi viitoare prin modernizarea şi asigurarea capacităţii expediţionare continue a României de a contracara ameninţările regionale. România nu va avea dificultăţi în a absorbi aceste echipamente şi servicii în forţele sale armate”, consideră DSCA.

Vânzarea propusă a acestor echipamente şi servicii de sprijin nu va modifica echilibrul militar de bază din regiune şi nu va exista niciun impact negativ asupra pregătirii apărării SUA ca urmare a acestei vânzări, precizează Pentagonul.

De asemenea, punerea în aplicare a acestei vânzări propuse nu va necesita detaşarea de personal al guvernului SUA, dar va necesita detaşarea unui reprezentant al contractorului în România pentru aproximativ un an pentru a livra AAV-uri, echipamente conexe şi sprijin, notează comunicatul.

Un italian care şi-a „prelungit” singur durata de valabilitate a cărţii de identitate şi a vrut să iasă din România prin Vama Petea este cercetat penal, a informat, duminică, un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră.

Economie 2022-11-13 13:26:20

O echipă a Fondului Monetar Internaţional condusă de Jan Kees Martijn, şeful misiunii pentru România, vine luni la Bucureşti pentru o vizită care va dura până în 4 octombrie. Misiunea va face analiza anuală a economiei româneşti în baza Articolului IV, a anunţat instituţia financiară internaţională.

Economie 2023-09-25 08:45:13

Noul guvern al Suediei se va distanţa de miliţia kurdă YPG în contextul în care încearcă să obţină aprobarea Turciei de a adera la NATO, a declarat sâmbătă ministrul de externe Tobias Billstrom la postul de radio naţional, transmite Reuters.

Economie 2022-11-05 18:54:40

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că OUG privind reducerea cheltuielilor pentru organizarea unor evenimente nu afectează marile oraşe, unde târgurile de Crăciun aduc venituri la buget, ci comunităţile mici, unde cheltuielile în acest scop nu se justifică. El a mai spus că nu este firesc ca într-o comunitate cu doar 500 de locuitori să se cheltuiască pe beculețe 100.000 de euro."Eu sunt foarte interesat dacă cel de la New York (târgul de Crăciun - n.red.) se va deschide. Târgurile de Crăciun, cum este cel de la Craiova, aduc venituri bugetului, nu cheltuieli. Sunt nişte cheltuieli iniţiale cum se fac în toată lumea (...).

Economie 2023-10-28 17:15:09

Fostul preşedinte Donald Trump a calificat procesul de la New York în privinţa banii tăinuiţi, unde a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare, drept o „ruşine” şi un „proces măsluit”, relatează CNN.

Economie 2024-05-31 01:13:25

Patru ofițeri de poliție din Peru s-au deghizat în personaje Marvel pentru a efectua un raid antidrog în capitala țării, la sfârșitul săptămânii trecute.

Economie 2022-11-02 16:15:58

Șoferii care traversează cu mașina prin albia unei ape curgătoare de la munte riscă amenzi uriașe. Măsura este specificată în noua legislație privind pescuitul și protecția resursei acvatice.

Economie 2024-06-13 10:24:50

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis, joi dimineață, „sincere condoleanțe familiilor îndurerate”, în urma exploziei de pe șantierul autostrăzii A7, unde patru muncitori au murit, adăugând că „a fost și este în permanentă legătură cu constructorul și autoritățile care au intervenit la locul tragediei”.

Economie 2023-09-21 08:50:52