• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-28 19:01:23
  • Sursa:
Stoltenberg: Razboiul probabil se va termina la masa negocierilor, insa rezultatul lor depinde de situatia de pe campul de lupta Imagine

Războiul din Ucraina se va termina la masa negocierilor probabil, însă rezultatul negocierilor depinde în totalitate de situaţia de pe câmpul de luptă, a declarat luni, la Bucureşti, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. El spune că o victorie a Rusiei ar reprezenta „o tragedie” pentru Ucraina, dar şi pentru lumea întreagă.

„În ceea ce priveşte situaţia din Ucraina, războaiele sunt greu de prevăzut. Am văzut că preşedintele Putin a făcut o mare greşeală strategică. A subestimat puterea, forţa poporului, dar şi a armatei, şi nivelului politic din Ucraina. A crezut că poate să preia controlul întregii ţări în doar câteva zile, după care trupele ruse au fost respinse din Kiev, apoi din Harkov, apoi din Herson. Sarcina noastră este să sprijinim Ucraina, pentru că ştim că singura modalitate de a obţine un rezultat pozitiv este să întărim capacitatea lor de luptă. La un moment sau altul, războiul probabil că se va termina la masa negocierilor, însă rezultatul negocierilor depinde în totalitate de situaţia de pe câmpul de luptă”, a precizat secretarul general al NATO, la finalul întrevederii avute la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis.

Jens Stoltenberg a subliniat susţinerea NATO pentru Ucraina, deoarece în cazul unei victorii a lui Vladimir Putin lumea întreagă „va deveni un loc mai periculos”, prin mesajul transmis şi altor lideri autoritari.

„Sprijinim aşadar Ucraina şi pentru că ştim că ar fi o tragedie pentru poporul ucrainean dacă ar câştiga Putin. Dar şi lumea întreagă va deveni un loc mai periculos, pentru că mesajul va fi, către toţi liderii autoritari, că prin uz de forţă, legiferat în ţara respectivă, se pot atinge nişte obiective. Vom fi deci într-o lume mai periculoasă şi vom fi mai vulnerabili. Nu putem da înapoi acum”, a punctat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat acel candidat are niciodată nu a spus nimic rău despre comunitatea maghiară. „Avem şansa să construim pe meleagurile natale atunci când ţara este condusă de un preşedinte care respectă comunitatea noastră”, a mai spus el.

Economie 2025-05-18 11:44:27

Circa zece avioane de luptă nord-coreene au survolat joi o zonă apropiată cu frontiera Coreei de Sud, care a trimis la rândul său aparate pentru interceptare, potrivit agenţiei de presă Yonhap, pe fondul testelor cu rachete ale Phenianului, relatează France Presse.

Economie 2022-10-13 21:35:43

Goana Guvernului după fonduri pentru buget va scumpi și micile plăceri ale românilor. Cafeaua, de exemplu, riscă să devină un produs de lux, pentru că guvernanți se gândesc să introducă o nouă acciză pentru băuturile cu zahăr.

Economie 2023-07-22 23:07:58

Un milion de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente şi mese calde au fost emise până miercuri, 6 iulie, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. "Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme", potrivit comunicatului transmis de reprezentanții instituției. MIPE poartă negocieri cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a oferi acest sprijin până în 2027.

Economie 2022-07-06 15:51:49

FBI și Departamentul pentru Securitate Internă au avertizat cu privire la posibile amenințări la siguranța publică sau acte de violență în contextul apropiatei aniversări din 7 octombrie a atacului Hamas, scrie Axios.

Economie 2024-10-05 22:29:02

Iulian Fota, fost consilier prezidențial, este invitat la Interviurile Digi24.ro, unde va răspunde la întrebările jurnalistului Alexandru Rotaru.

Economie 2024-11-06 14:46:38

Brigada Rutieră a Capitalei anunţă mai multe restricţii de trafic, începând cu ziua de vineri, pentru pregătirea şi desfăşurarea evenimentului organizat la Arcul de Triumf cu prilejul Zilei Naţionale - 1 Decembrie.

Economie 2022-11-24 15:09:51

Uniunea Europeană este pregătită pentru un război de durată în Ucraina şi va sprijini Kievul atât timp cât va fi necesar, a declarat miercuri ministrul de externe suedez Tobias Billstrom, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE, informează Reuters.

Economie 2023-01-11 17:55:25