Nicolae Ceaușescu era extrem de furios în acea dimineață răcoroasă de 4 iulie 1977 cu cer „variabil” care anunța „vînt moderat” și „ploi de scurtă durată”: liderul comunist al României tocmai adresase o telegramă de felicitare președintelui SUA, Jimmy Carter, cu ocazia Zilei Americii. Dar nu acesta era motivul pentru care secretarul general al PCR fierbea de nervi în sala de ședințe din incinta Comitetului Central al partidului. Preocuparea sa era legată de viitoarea aniversare a zilei de 23 august: oamenii muncii nu puteau petrece în mod adecvat printre ruinele și dărâmăturile care încă dominau peisajul Bucureștiului, la exact 4 luni de la producerea teribilului cutremur din martie. În consecință, Ceaușescu a convocat în ședință întregul „activ de lucru al Capitalei” și experții în construcții pentru a ordona oprirea consolidărilor la clădirile afectate: „Noi trebuie în mare, până la 23 August, să terminăm reparațiile în Capitală”.

Unul dintre cele mai persistente mituri legate de Ceaușescu și perioada comunistă este cel legat de aparenta grijă a autorităților din acea perioadă față de cetățeni în privința respectării cu strictețe a normelor de siguranță în construcții.

O astfel de grijă a existat, ce-i drept, dar s-a manifestat doar pentru o perioadă extrem de scută: mai exact, fix cele trei luni scurse în intervalul 4 martie - 4 iulie 1977.

După care răbdarea lui Ceaușescu s-a epuizat. Problemele legate de efectele cutremurului au intrat în plan secund, iar prim-planul a fost luat de pregătirea zilei de 23 august - ziua națională a Republicii Socialiste României din acea vreme, care trebuia sărbătorită așa cum se cuvine.

În plus, la trei luni după cutremurul devastator de pe 4 martie 1977, liderul comunist era nemulțumit, printre altele, de faptul că oamenii muncii nu aveau acces la magazinele de la parterele blocurilolor afectate de seism, tocmai din cauza lucrărilor de consolidare. În opinia sa, spațiile comerciale aveau prioritate, nu consolidările.

În deschiderea ședinței, a luat cuvântul tovarășul Ion Dincă care, la acea vreme era prim-secretar al comitetului municipal București al PCR - practic, echivalentul funcției de primar general al Capitalei din zilele noastre.

„Comisia centrală a orientat activitatea de consolidare spre reparații capitale a clădirilor și nu spre consolidarea locală a elementelor de rezistență. N-am intervenit ca să oprim nu decopertările ci chiar demolările de spații”, își reproșează Dincă.

„S-a decopertat foarte mult, s-a stricat, s-au închis spații comerciale ca să se facă consolidări”

Stenograma consemnează apoi un dialog halucinant între Ceaușescu și „tov. Dumitru Gherghișan” (prim-secretarul de la sectorul 1/echivalentul primarului de sector din prezent).

Preocuparea lui Ceaușescu: dictatorul comunist dorea să știe „câți elevi” se află în comisiile de experți tehnici care se ocupă de consolidările clădirilor afectate de cutremur.

Ghergișan îi explică lui Ceaușescu faptul că în respectivele comisii „forța locală” este dată de institutele de proiectări din sector. Au urmat apoi, pe rând, responsabilii celorlalte sectoare ale Capitalei.

Din discuțiile cu ceilalți primari de sector și experți în construcții, Ceaușescu se arată în primul rând preocupat doar de soarta „spațiilor comerciale” închise pentru realizarea reabilitărilor și reparațiilor. Liderul comunist vrea, totodată, să știe „cine a stabilit că trebuie să se verifice obligatoriu toți stâlpii clădirilor” și dacă deciziile au fost luate ori aprobate de „comitetul executiv” în vreo ședință. de partid.

Ceaușescu le reproșează subalternilor și experților că „au lăsat Capitala vraiște”, chiar dacă un participant la ședință încearcă să-i explice că scopul consolidărilor era ca respectivele clădiri să reziste la un cutremur chiar de intensitate 8,5.

La un moment dat, Ceaușescu povestește cum a fost el pe teren și s-a chinuit să observe „cu ochelarii” o fisură de la un bloc.

Tot Ceaușescu le explică apoi inginerilor și cum ar fi trebuit rezolvată problema.

„Nu are nimeni dreptul să se apuce acuma să demoleze și să dea jos tencuiala, să dea jos pereții pentru a vedea dacă mai sunt fisuri ascunse sau nu”, a spus liderul comunist român.

„La 23 august, toate clădirile, în afară de cele câteva care sunt în discuție, dacă le mai facem sau nu, trebuie să fie în stare de funcționare”, a fost concluzia lui Ceaușescu.

„Ce e asta, profesorii, noi nu profesorilor le-am dat răspunderea conducerii capitalei. Profesorii au fost chemați să lucreze și ei în colectivele respective ca specialiști, nu lor le-am dat răspunderea să punem ordine în Capitală”.

Ordinul de sistare a lucrărilor de consolidare, deși explicit, a fost doar verbal și nu a fost însoțit de vreun act oficial.

La această ședință a asistat și inginerul dizident Gheorghe Ursu, cel care, un an mai târziu, trimitea o scrisoare postului Radio Europa Liberă în care îl acuza pe Ceaușescu exact de această decizie criminală de a opri lucrările de consolidare la clădirile afectate de cutremurul din 4 martie 1977.

Ulterior, Gheorghe Ursu a fost torturat și ucis de către Securitate. Foștii securiști acuzați de uciderea sa au fost achitați în 2019.

Stenograma ședinței în care Ceaușescu a cerut sistarea lucrărilor de consolidare a fost dramatizată într-un spectacol la Teatrul Odeon din București. Piesa de teatru a fost transformată într-un film documentar - „Cutremurul neștiut” - regizat de Șerban Georgescu, care va fi prezentat în premieră sâmbătă, 4 martie, de la ora 15.00, la Muzeul Țăranului Român.

Bilanțul final al cutremurului din 4 martie 1977 a fost de 1.570 de morți, dintre care 1.391 de oameni au murit doar în București. La nivel național, peste 11.300 de oameni (7.596 doar în București) au fost răniți și 35.000 de locuințe au fost distruse. Majoritatea pagubelor materiale s-a concentrat în București, unde 33 de clădiri s-au prăbușit.