• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-30 07:00:22
  • Sursa:
Statul la Stat. Asa-zisii academicieni, membri ai AOSR, primesc indemnizatii de la stat, dar vor si alte privilegii de demnitari Imagine

„Vrem și noi să fim un pic demnitari”. Asta își doresc așa-zișii academicieni, membri ai Academiei Oamenilor de Știință din România. Adică să beneficieze și ei de privilegiile pe care le au cei mai importanți oameni din statul român, deși legea nu le dă acest drept. Intenția a fost dezvăluită de fostul președinte al Academiei în timpul ședinței pentru alegerea unei noi conduceri. Noua șefă, Doina Banciu, a venit însoțită de o gardă de corp. Întâlnirea s-a transformat într-o veritabilă piesă de teatru al absurdului. Ecaterina Andronescu a aflat peste noapte că poate să candideze, dar nu a mai dorit să intre în cursă. Numele i-a fost trecut însă pe buletinul de vot, stârnind o confuzie generală în rândul membrilor AOSR.

Începem acest reportaj cu... finalul. Doina Banciu a fost aleasă președintele Academiei Oamenilor de Știiință din România. Și cum îi stă bine unui șef, pe tot parcursul ședinței a avut în preajmă o gardă de corp, un domn musculos, atent la tot ce se întâmplă în jur.

Reporter: Sărut mâna, doamna Banciu, doamna Banciu, doamna Banciu, stați o secundă, vă rog, sunteți noul președinte al AOSR.Doina Banciu: Veți primi o declarație de presă din partea biroului de presă.Reporter: Doamna Banciu, vă rog, stați o secundă.

Doina Banciu este acuzată de Ecaterina Andronescu că nu ar avea anvergura științifică necesară pentru o astfel de funcție și că ar fi fost impusă de fostul președinte Adrian Badea.

Să ne întoarcem la începutul zilei. Ședința stă să înceapă. Doina Banciu este singurul candidat iar lucrurile par a fi deja tranșate. Dosarul Ecaterinei Andronescu a fost anterior respins pe motiv că a fost depus cu cinci minute întârziere.

Încă președinte al AOSR, Adrian Badea se apropie de noi și ne reproșează că, în reportajul anterior, am fi difuzat o afirmație care nu îi aparținea.

Adrian Badea, președinte de onoare AOSR: A apărut acolo subtitrat că aș fi spus că... domnule și-au ridicat femeile fustele în sus.Reporter: Păi, cum să nu spuneți, dumneavoastră?Adrian Badea: Poftiți?Reporter: Cum să nu spuneți dumneavoastră?Adrian Badea: Eu, așa ceva?Reporter: E pe înregistrare, cum să nu spuneți?Adrian Badea: Domnu jurnalist, eu nu folosesc expresia asta niciodată, nici nu știam că există.

Adrian Badea, președinte AOSR: „Păi, ce atașament pentru instituție? Că dânsa, vorba aia, cum se spune, își ridică fustele în fața...”

Cele două adversare sunt acum față în față. Înainte de a începe confruntarea, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, membru și el al Academiei, le dă tuturor binecuvântarea.

ÎPS Teodosie spune Tatăl Nostru. Începe lupta. Primul atac îl dă Ecaterina Andronescu.

Ecaterina Andronescu, membru AOSR: Să scoatem de pe ordinea de zi punctul în care se alege prezidiul AOSR, întrucât procedurile parcurse până acum au fost viciate de o mulțime de lucruri care erau în dezacord cu documentele legale pe baza cărora funcționează Academia noastră.

Adrian Badea face o mișcare surprinzătoare și propune, Adunării Generale să anuleze toate deciziile pe care tot domnia sa împreună cu ceilalți membrii ai conducerii le-au luat, tocmai pentru a bloca dosarul Ecaterinei Andronescu. Adunarea votează și candidatura echipei Andronescu devine ca prin farmec, validă. Doar că...

Andra Seceleanu, membru AOSR: Noi nu acceptăm să intrăm în această cursă electorală printr-o ilegalitate, pentru că de fapt asta ni se propune, să fim de acord cu o ilegalitate de a deveni astăzi candidați.

Ecaterina Andronescu: Scurta istorie a acestui eveniment a început aseară la ora 11, când pe telefonul meu am primit un mesaj de la președintele Badea, care îmi spunea așa: vi s-a aprobat prezentarea dosarului mâine. Aprobarea aceasta a intrat într-o cascadă de nelegalități pe care eu nu puteam să le accept.

Culmea este că membrii Adunării primesc buletine de vot pe care apare și numele Ecaterinei Andronescu. Confuzia este totală. Nimeni nu mai înțelege nimic.

Reporter: Refuzul cum vi se pare?Adrian Badea: Care refuz?Reporter: Refuzul de a intra în alegeri.Adrian Badea: Păi, dar nu a refuzat să intre, nu, a vrut să amâne alegerile.Reporter: Păi, doamna Andronescu... doamna AndronescuAdrian Badea: Lăsați, domnule, nu mai faceți, nu vreau să facem dispută...Reporter: Păi, nu participă la alegeri, asta vreau să înțeleg.Adrian Badea: Nu am auzit așa ceva.Reporter: Doamna Andronescu, nu mai înțeleg nimic, credeți-mă.Ecaterina Andronescu: De ce? Reporter: Participați la aceste alegeri?Ecaterina Andronescu: Nu, nu, nu.

Membru AOSR: Au anunțat-o azi-noapte.Reporter: Exact, exact, exact. Ce ziceți de toată treaba asta?Membru AOSR: Cică, vezi fată că o să candidezi și tu. Azi-noapte ne-am gândit că trebuie să candidezi și tu.Reporter: Cum vi se pare toată această întâmplare?Membru AOSR: O piesă reușită de Shakespeare.Reporter: Credeți că este reușită?

Membru AOSR: Ați văzut mesajul de azi noapte?Reporter: Mi l-a arătat, da. Membru AOSR: Cum, dar cum să faci așa ceva? Adică cine... Dracul te pune domle, numai Dracul te pune.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie pare deasupra tuturor. Zâmbește relaxat și face poze cu fanii, dar refuză orice interviu.

Reporter: Vreau să vă întreb și eu de disputa asta între doamna Andronescu și domnul Badea, se poate?IPS Teodosie: Nu.Reporter: Nu se poate?

Membru AOSR: Să meargă cineva să curețe WC-urile. Reporter: De ce, doamnă?Membru AOSR: Pentru că unul este foarte murdar și celălalt este închis.Reporter: Și nu a curățat nimeni?Membru AOSR: Nu.Reporter: E democrație?Membru AOSR: Nu.Reporter: Nu e democrație?Membru AOSR: Nu este, în felul ăsta nu este.

Partea cea mai interesantă am păstrat-o pentru final. La un moment dat, Adrian Badea ne-a cerut să ieșim din sală. În spatele ușilor închise și-a informat colegii că face demersuri pentru ca toți să primească privilegii de demnitari. Exact așa cum au cei mai importanți oameni din statul român.

Adrian Badea, înregistrare din ședința AOSR: Dorința mea, dar sigur, trebuie să o discutăm, este ca membrii noștri să aibă acces deschis la Spitalul Militar Central. Știți că este spitalul la care au acces și sunt îngrijiți demnitarii României. Haideți să devenim și noi, un pic demnitari.

Echipa Ecaterinei Andronescu spune că va cere, în Instanță, anularea alegerilor. AOSR cunoscută și ca... „Academia politicienilor” este puternic contestată de o parte a societății civile, inclusiv de conducerea adevăratei Academii Române. Un membru AOSR primește de la stat o indemnizație netă lunară de 1.675 de lei, în timp ce președintele și vicepreședinții câștigă tot atât cât un ministru și un secretar de stat: 21.840 de lei, respectiv 16.640 de lei brut.

Anul trecut a fost depusă la Parlament o nouă inițiativă legislativă prin care Academia să nu mai primească bani publici. A fost respinsă de Senat, iar acum se află în dezbaterea Camerei Deputaților.

Majoritatea din Consiliul General al Municipiului Bucureşti funcţionează şi după demisia lui Ciprian Ciucu din funcţia de preşedinte al PNL Bucureşti, a declarat sâmbătă primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Economie 2023-03-11 18:46:51

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite a aprobat un medicament al Pfizer pentru tratarea căderii părului cauzată de o boală autoimună, potrivit unui anunţ al companiei, citat de Reuters.

Economie 2023-06-25 17:06:42

Procurorii polonezi au încheiat ancheta privind scheletele umane fără mâini și picioare descoperite în 24 februarie de arheologi la o fostă bază militară a Germaniei naziste în Polonia. Erau într-o stare avansată de degradare și nu s-a putut stabili cauza morții, scrie The Washington Post.

Economie 2024-05-07 13:08:06

Militarii ucraineni s-au perfecționat atât de mult, încât reușesc să vâneze dronele rusești cu elicoperul, urmărindu-le de aproape și doborându-le cu mitraliera.

Economie 2024-10-20 09:36:18

Sute de copii migranți care sunt neînsoțiți în Europa sunt forțați să lucreze ca soldați pentru carteluri de droguri care devin din ce în ce mai puternice. Acest lucru se întâmplă din cauza apetitului tot mai crescut pentru cocaină a continentului, a constatat o investigație realizată de The Guardian.

Economie 2024-06-12 07:00:33

Sevilla a lansat un sistem revoluţionar pentru a denumi şi a clasifica frecventele valuri de căldură ce afectează acest oraş din sudul arid al Spaniei, care va lega prognozele meteorologice de impacturile asupra sănătăţii, a anunţat primarul local, Antonio Munoz, citat de Reuters.

Economie 2022-06-22 22:13:23

O femeie din Gorj a fost victima unui șantaj pus la cale de doi necunoscuți. Aceștia i-au cerut bani pentru a nu distribui  mai multe fotografii cu ea, în care apare în ipostaze indecente. Femeia s-a adresat Poliţiei, care i-a prins în flagrant pe cei doi,  în timp ce primeau 1.500 de lei. După audieri, suspecţii au fost reţinuţi, scrie news.ro.

Economie 2024-04-16 12:44:03

Duminică, 11 iunie 2023, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 8 iunie, Loteria Română a acordat 13.062 de câștiguri în valoare totală de peste 952.000 de lei.

Economie 2023-06-11 18:47:45