Pe parcursul probei, elevii au fost supravegheați în permanență de profesorii de clasă. Cadrele didactice de specialitate din unitățile de învățământ vor fi și cele care vor corecta lucrările. ”Notele nu vor fi trecute în catalog, dar vor fi prezentate la ședința cu părinții. Fiecare părinte va fi informat, fiecărui elev i se va spune ce a greșit și ce mai trebuie să facă urmând să se întocmească un plan de măsuri și ce care mai au nevoie de sprijin să poată beneficia”, afirmă Mihaela Șora, director Școala Generală nr. 30.La fel cum se va întâmpla și la examenul din această vară, elevii care participă la simulare nu pot intra în sălile de examen cu manuale, cărţi sau dicţionare şi nici cu ghiozdane sau poşete. De asemenea, este interzis să aibă asupra lor căști audio sau telefoane mobile. Însă, spre deosebire de Evaluarea Națională, măsurile fraudării examenului de simulare nu sunt la fel de drastice.
”Poate să susțină examenul în vară, doar că va fi eliminat din această probă. Noi sperăm să nu fie astfel de incidente. Până în acest moment nu avem”, ne-a declarat Aurelian Sima - inspector școlar general adjunct la ISJ Timiș.
Potrivit calendarului, elevii de clasa a VIII-a vor fi testați la Matematică în 24, urmând ca în 25 februarie să aibă loc simularea la Limba și Literatura Maternă. Anul trecut, doar 49% dintre elevii de clasa VIII-a prezenţi la simularea Evaluării Naţionale au obţinut medii peste 5.
Reporter: Raluca PopaOperator: Dan ȘoșdeanEditor web: Călin Țenche
