ANSVSA a efectuat controale la Avicola Călărași și Avicola Buzău, dar toate probele au ieșit negative.
Nu există un motiv de îngrijorare pentru sănătatea populației, cu atât mai mult cu cât în România carnea se consumă gătită, spune Vladimir Mănăstireanu. „Nu există motive de îngrijorare față de starea de sănătate a populației, având în vedere faptul că nu se consumă carne de pui crudă, nu se consumă conform tradițiilor culinare, iar tratamentul termic la temperaturi de peste 70 de grade distruge toate tipurile de salmonela”, a declarat președintele ANSVSA.
Totuși, pentru mai multă siguranță, au fost întreprinse controale și verificări la laboratoare private și s-au extins controalele la toate depozitele din țară.
Peste 55 de tone de carne de pui provenită de la Avicola Călăraşi a fost retrasă în ultima săptămână de pe rafturile lanţului de magazine Selgros. Exista suspiciunea că este infestată cu salmonela. Verdictul inspectorilor pentru siguranţa alimentelor a venit după aproape o săptămână: peste o tonă de carne fusese contaminată cu salmonela.
Efectele scandalului cărnii de pui cu salmonella se vad şi la raft. Vânzările au scăzut cu 20 la sută şi carnea de pasăre s-a vândut de cele mai multe ori doar la promoţie.
Calculele arată o pagubă de 25 de milioane de euro pentru producătorii de carne de pasare doar într-o singură săptămână.
