• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-12 12:21:58
  • Sursa:
Stare de urgenta dupa ce doua autobuze pline cu oameni s-au prabusit intr-un rau, din cauza unei alunecari masive de teren in Nepal Imagine

Aproximativ 60 de persoane sunt date dispărute în centrul Nepalului după ce o alunecare de teren a aruncat două autobuze într-un râu vineri dimineață, au transmis autorităţile locale.

„Două autobuze, unul cu 24 de pasageri şi celălalt cu 42, au fost măturate de o alunecare de teren în râul Trishuli”, a declarat pentru AFP, citată de Agerpres, Khimananda Bhusal, un responsabil din districtul Chitwan.

Două autobuze s-au prăbuşit într-un râu în urma unei alunecări de teren în Nepal FOTO: Profimedia Images Deschide galeria foto

Cele două autobuze transportau în total cel puţin 66 de persoane, însă trei pasageri au reuşit să scape înainte ca vehiculele să se prăbuşească în râu şi sunt în prezent trataţi la spital, a precizat el ulterior.

„Nu suntem siguri cu privire la numărul total de persoane, deoarece autobuzele puteau lua alţi (pasageri) pe drum”, a adăugat el. „Nivelul râului a crescut şi nimeni altcineva nu a mai fost găsit”, a continuat responsabilul.

Accidentul a avut loc pe autostrada care leagă oraşele Narayangarh şi Mugling, la circa 100 de kilometri la vest de capitala Kathmandu.

Accidentele mortale sunt relativ frecvente în această ţară himalayană, în principal din cauza stării proaste a drumurilor şi a vehiculelor prost întreţinute.

Drumurile sunt mai periculoase în timpul sezonului musonic, când ploile provoacă alunecări de teren şi inundaţii.

În multe orașe din țară nu se poate vorbi de siguranță, mai ales noaptea, pe străzi ori în parcuri. Victime cad, în special, femeile. Recent, în Capitală o femeie a fost agresată chiar în liftul blocului în care locuiește. Cu greu a scăpat și încearcă să uite ce i s-a întâmplat. Ea a povestit pentru Digi24 momentul traumatizant pe care l-a trăit.

Economie 2022-08-27 12:56:10

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, marţi, la reuniunea în format G7+ la nivel de miniştri ai afacerilor externe, desfăşurată în sistem videoconferinţă, context în care a pledat pentru creşterea asistenţei acordate Ucrainei, mai ales în contextul provocărilor iernii, şi a arătat că România va continua să sprijine consistent această ţară, în cooperare cu toţi partenerii care împărtăşesc aceleaşi viziuni şi obiective.

Economie 2023-01-24 18:53:38

Miniştrii europeni ai Energiei au ajuns la un acord cu privire la plafonarea preţului gazelor naturale, a anunţat preşedinţia cehă a UE într-o postare pe Twitter, informează Agerpres.

Economie 2022-12-19 18:44:24

Preşedintele american Joe Biden şi vicepreşedintele Kamala Harris au fost informaţi luni de echipa lor de securitate naţională că nu este încă clar când Iranul şi Hezbollah vor lansa un atac, posibil simultan, împotriva Israelului, potrivit unui oficial american citat de Reuters.

Economie 2024-08-06 09:37:06

Marea Britanie va începe secvențierea genomilor a 100.000 de nou-născuți anul acesta. Va fi cel mai mare studiu de acest gen, care va cartografia setul complet de instrucțiuni genetice ale bebelușilor, cu implicații uriașe pentru medicina pediatrică, relatează CNN.

Economie 2023-03-19 22:42:58

Câştigul salarial mediu brut este estimat să crească în 2022 cu 10,6%, până la un nivel de 6.120 lei, însă, pe fondul inflaţiei accentuate, câştigul salarial real probabil va scădea cu circa 2%, potrivit Prognozei pe termen mediu 2022-2026, varianta de toamnă, publicată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP).

Economie 2022-10-28 19:22:11

ACTUALIZARE 13:00 Premierul britanic a ajuns la Kiev. 

Economie 2024-01-12 13:16:50

Un român stabilit în Marea Britanie, care lucra ca livrator de colete pentru Amazon,  a fost ucis marți seara la Leeds, în timpul unui jaf, informează BBC.

Economie 2024-08-23 15:32:15