• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-05 20:38:37
  • Sursa:
Mircea Geoana: NATO nu are in vedere desfasurarea de intariri in Suedia si Finlanda Imagine

NATO nu are în vedere desfăşurarea de întăriri în Suedia şi Finlanda după ce aceste două state vor deveni membre ale Alianţei, dată fiind eficacitatea lor militară, a declarat marţi secretarul general adjunct al Alianţei, Mircea Geoană, într-o discuţie telefonică cu AFP.

„Nu avem în vedere o prezenţă suplimentară în aceste două ţări, ele au forţe naţionale redutabile. Dispun de capacitatea de a se apăra”, a afirmat responsabilul NATO pentru AFP.

Spectrul unei astfel de desfăşurări fusese agitat de preşedintele rus Vladimir Putin în momentul aderării celor două ţări, decisă de urgenţă după agresiunea rusă contra Ucrainei.

„Dacă Finlanda şi Suedia o doresc, să adere. Este treaba lor”, dar, „în caz de desfăşurare de contingente militare şi de infrastructuri militare acolo, vom fi obligaţi să răspundem în mod simetric şi să creăm aceleaşi ameninţări”, a avertizat Putin săptămâna trecută.

„Nu avem intenţia în prezent să avem baze ale NATO în aceste două ţări pentru că sunt ţări cu maturitate militară şi strategică foarte ridicată”, a explicat Mircea Geoană.

NATO a lansat marţi procesul de integrare a Suediei şi Finlandei, care trebuie validat de parlamentele celor 30 de state membre. Un mare semn de întrebare rămâne Turcia, care îşi condiţionează sprijinul de modificarea politicilor autorităţilor de la Stockholm şi Helsinki faţă de militanţii kurzi cu care se luptă Ankara.

„Avem speranţa că procesul va fi încheiat rapid”, a declarat Mircea Geoană, refuzând să ofere un calendar mai precis.

„Nu puţine state au demarat deja procedura, cred că ratificarea va urma acelaşi parcurs” şi va fi rapidă, a subliniat el, la unison cu secretarul general Jens Stoltenberg, care a afirmat marţi că mizează „pe aliaţi pentru o ratificare rapidă”.

Întrebat despre sprijinul NATO pentru Ucraina, Mircea Geoană a salutat mobilizarea ţărilor aliate, dar a recunoscut o „preocupare activă” faţă de menţinerea sprijinului material în arme şi muniţii.

„Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei”, însărcinat să examineze necesarul în echipamente, „funcţionează foarte bine”, însă „există, desigur, problema stocurilor în ţările aliate”, a afirmat el.

Capacităţile mai multor state, mai ales europene, sunt limitate, iar industriile nu sunt neapărat calibrate pentru un efort susţinut, în vreme ce războiul pare să se înscrie pe o durată lungă.

„Sperăm că industria va putea avea capacitatea de a furniza echipamentele necesare, este un subiect de preocupare activă, de concertare, de soluţii creative”, a mai afirmat responsabilul NATO.

„Există un efort de creştere a capacităţii şi a creativităţii din partea furnizorilor şi aceasta merge foarte bine până acum”, a adăugat el, dând asigurări că ţările occidentale sunt gata să susţină Ucraina pe termen lung.

La summitul de la Madrid de la sfârşitul lunii iunie, toţi au fost conştienţi de necesitatea „de a avea răbdare strategică”, a explicat Geoană, menţionând „o unitate de lungă durată în sprijinul Ucrainei”, în timp de unii observatori atrag atenţia asupra unei uzuri a opiniei publice şi a capacităţilor financiare şi industriale ale ţărilor occidentale.

Întrebat despre viitorul lui Jens Stoltenberg în fruntea organizaţiei, Mircea Geoană a arătat că subiectul a fost amânat, recunoscând însă că viitorul conducerii NATO fusese abordat înainte de războiul din Ucraina, potrivit AFP, citată de Agerpres.

„Secretarul general şi întreaga sa echipă vor asigura urmărirea” situaţiei provocate de conflict, a dat asigurări secretarul general adjunct al Alianţei, citat de AFP.

Directorul Organismului Internaţional pentru Energie Atomică (AIEA), argentinianul Rafael Grossi, a avertizat luni că situaţia de la centrala ucraineană Zaporojie, aflată sub control rusesc, este tot mai periculoasă şi a insistat că este necesar să se permită accesul experţilor agenţiei pentru a se evita o tragedie, relatează agenţia EFE.

Economie 2022-08-01 21:04:31

Inteligența artificială continuă să fie mai costisitoare decât munca oamenilor în majoritatea domeniilor profesionale, au constatat cercetătorii de la MIT, în urma unui studiu. Inteligența artificială nu poate înlocui momentan lucrătorii din punctul de vedere al raportului cost-eficienţă, mai arată cercetarea, care caută să răspundă temerilor privind înlocuirea persoanelor cu această tehnologie în unele industrii, transmite Bloomberg.Cercetătorii au analizat costul atractivităţii automatizărilor diverselor sarcini în SUA, concentrându-se pe locurile de muncă unde este folosită viziunea computerizată, de exemplu în cazul profesorilor şi evaluatorilor de proprietăţi imobiliare. Ei au descoperit că doar 23% din angajaţi, evaluaţi în funcţie de salariile în dolari, ar putea fi eficient înlocuiţi. În alte cazuri, deoarece viziunea computerizată este costisitoare de instalat şi operat, oamenii fac treaba mult mai economic, potrivit Agerpres.

Economie 2024-01-22 16:42:42

Agenții de frontieră din Statele Unite au interceptat la granița dintre SUA și Mexic un camion care transporta metamfetamină în valoare de peste 5 milioane de dolari, ascunsă într-un transport de pepeni verzi, scrie BBC.

Economie 2024-08-22 16:34:51

O zi istorică pentru Franța. Francezii au votat duminică pentru al doilea tur al alegerilor legislative anticipate, un vot istoric în care se aștepta victoria extremei-drepte. Votul a mers către alianța de stânga reunită Noul Front Popular (NFP, alianța stângii) , care se situează pe primul loc în cel de-al doilea tur al legislativelor anticipate, înaintea alianței Ensemble, a președintelui Emmanuel Macron și a Rassemblement National (RN) și aliații săi, extrema-dreaptă, care se aștepta la victorie. Nicio coaliție nu a obținut majoritatea absolută la acest scrutin.

Economie 2024-07-08 08:24:04

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat vineri o hotărâre prin care abilitează Ministerul Apărării Naționale să stabilească zonele de pe malul românesc al Dunării, vizavi de porturile ucrainene Reni și Izmail, bombardate de ruși, unde trebuie instituite măsuri de protecție a populației. Printre măsurile de protecție a populație se numără și emiterea de mesaje Ro-Alert în zonele unde va fi detectat riscul de a cădea „elemente aparținând mijloacelor de luptă utilizate în conflict”.

Economie 2023-09-08 14:57:53

Funcţionarea normală a sistemului cardiovascular al nou născutului se evaluează încă din prima zi de viață. Astfel, sugarul poate fi tratat de eventualele modificări patologice la nivelul inimii. Care sunt paşii evaluării bebeluşilor ne spune dr. Florin Ionescu, medic specialist Cardiologie pediatrică.

Economie 2023-05-15 16:12:07

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi Consiliului de Securitate al ONU să forţeze Rusia să facă pace cu Ucraina, denunţând în acelaşi timp Iranul şi Coreea de Nord, pe care îi consideră „complici” ai Moscovei.

Economie 2024-09-25 07:43:34

O femeie în vârstă de 39 de ani, din Craiova, a fotografiat buletinul de vot la alegerile prezidenţiale de duminică, iar aceasta a fost amendată de poliţişti cu suma de 1.000 de lei.

Economie 2024-11-24 16:09:01