• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-01 01:26:46
  • Sursa:
Sosoaca vrea si Republica Moldova, la pachet cu teritorii din Ucraina: „USA, NATO, ONU, UE vor fi notificate” Imagine

Diana Șoșoacă a depus la Parlament un proiect de lege pentru unirea României cu Republica Moldova. În urmă cu câteva zile, senatoarea care a intrat în Parlament pe listele AUR, acum președinte al formațiunii S.O.S România, a cerut anexarea unor teritorii ucrainene.

În proiectul depus de Șoșoacă se menționează că după adoptarea legii „vor fi notificate autoritățile internaționale competente, Guvernul Republicii Moldova, U.S.A., N.A.T.O., O.N.U, U.E”.

„Niciodată nu am fost la masa tratativelor, ci mereu am suportat deciziile altora. În contextul actual, când deja se preconizează negocieri pentru refacerea unor mari teritorii din interese economice și politice, România trebuie să își joace cartea inteligent, cu mult curaj și aplomb, alături de marile puteri”, a scris Șoșoacă în expunerea de motive.

„Demersul subsemnatei deschide negocierile la masa mai marilor lumii, pentru reîntregirea României mari, prin unirea cu Republica Moldova și a teritoriilor deținute ilegal de Ucraina, mai ales în virtutea Rezoluției Congresului American 148 din 28 iunie 1991 care menționa sprijinul pentru recuperarea Bucovinei de Nord”, a mai precizat senatoarea.

Proiectul de lege depus de Șoșoacă are patru articole.

Articolul 1Parlamentul României reiterează atașamentul faţă de prevederile Actului final al Conferinței C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi paşnice, diplomatice.

Articolul 2Parlamentul României decide unirea României cu Republica Moldova.

Articolul 3Parlamentul României abilitează guvernul țării sa înceapă de urgență, imediat, negocieri cu autorităţile de la Chișinău pentru definitivarea unirii cu Republica Moldova.

Articolul 4După adoptarea prezentei legi și publicarea în Monitorul Oficial vor fi notificate autoritățile internaționale competente, Guvernul Republicii Moldova, U.S.A., N.A.T.O., O.N.U, U.E., pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor legii.

Fosta senatoare AUR duce o propagandă anti-ucraineană intensă și a trecut de la simple declarații, la un nou nivel, cel legislativ. Aceasta a depus în urmă cu câteva zile un proiect de lege prin care cere „denunțarea Tratatul de buna vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”, ratificat prin Legea nr. 129/1997. Prin denunțarea Tratatului, Șoșoacă cere ca România să anexeze teritoriile aflate cândva în componența României interbelice.

Inițiativa legislativă se înscrie în liniile oficiale ale discursului Moscovei care a încercat, după declanșarea războiului, să convingă opinia internațională că și alte state vecine Ucrainei și-ar dori începerea unui conflict cu aceasta pentru recuperarea teritoriilor care au fost, în trecut, în componența lor.

Șoșoacă susține public discursul fostului președinte al Rusiei, Dimitri Medvedev, care declara încă în vara anului trecut că România și-ar dori să anexeze teritorii din Ucraina.

La articolul 3 din proiectul de modificare a Legii 129/1997, Șoșoacă scrie: „România anexează teritoriile istorice care i-au aparținut, respectiv Nordul Bucovinei, Herța, Bugeacul (Cahul, Bolgrad, Ismail), Maramureșul istoric și Insula Șerpilor”.

Diana Șoșoacă este un bun prieten al ambasadorului Rusiei la București, ale cărui invitații le-a onorat de fiecare dată. În ultima vizită la reprezentanța Kremlinului la București, senatoarea ex-AUR a mers pentru a sărbători "rezultatele operațiunii speciale" în Ucraina.

Diana Șoșoacă a fost plasată pe lista dușmanilor Ucrainei de către organizația Mirotvoreț, care din 2014, după prima agresiune rusească împotriva țării, întocmește o listă a personajelor care promovează propaganda statului agresor sau atacă prin declarații suveranitatea Ucrainei. Diana Șoșoacă este acuzată de Mirotvoreț de: Încălcarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei Propaganda anti-ucraineană. Răspândirea narațiunilor propagandistice de la Kremlin Negarea dreptului Ucrainei la apărare armată împotriva agresorului rus Participarea la atacuri de informare și propagandă asupra Ucrainei Senatoarea româncă, a depus un proiect de lege care propune anexarea unei părți a regiunii de sud a Ucrainei la România.

Citiți și:Evgheni Prigojin îi mulțumește Dianei Șoșoacă pentru că sprijină Rusia. „Ca să fim auziți, trebuie să vorbim tare”

Continuă luptele sângeroase pentru controlul orașului Bahmut. Duminică, Rusia a anunţat că unităţile de mercenari Wagner sprijinite de trupele aeriene au capturat încă două blocuri. Wagner conduce încercarea Rusiei de a captura Bahmut încă din vara trecută, în ceea ce se dovedeşte a fi, pentru ambele părţi, cea mai lungă şi mai mortală bătălie a războiului.

Economie 2023-04-17 13:36:06

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat joi, la Jurnalul de seară de la Digi24, că el nu vrea să aibă o dezbatere cu Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primărie, pentru că „se spun lucruri” și el vrea „să aibă sprijinul PNL”.

Economie 2024-05-02 23:50:33

Partidul de extremă dreapta francez Adunarea Naţională (RN) primeşte 34% din intenţiile de vot pentru alegerile legislative anticipate, cu peste 15 puncte mai mult decât în urmă cu doi ani, potrivit unui sondaj publicat luni, la o zi după anunţul neaşteptat al dizolvării Adunării Naţionale (parlamentul francez), scrie AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-06-11 01:09:03

„Miliardarii digitali” Elon Musk și Mark Zuckerberg - doi dintre cei mai cunoscuți și bogați oameni din lume - au acceptat să se lupte „în cușcă” în cadrul unei confruntări de tip MMA, informează BBC.

Economie 2023-06-22 12:26:54

Femeia agresată pe o stradă din București și a care a fost nevoită să se baricadeze în mașină ca să scape de fostul iubit agresiv a povestit momentele de panică trăite.

Economie 2024-03-14 08:46:31

Fostul judecător CCR Tudorel Toader a comentat la Digi24 decizia BEC de a respinge candidatura lui Călin Georgescu și spune că „motivarea este clară și este cuprinzătoare.” Potrivit acestuia BEC a ținut cont de jurisprudența Curții Constituționale.

Economie 2025-03-10 12:59:33

Cătălin Predoiu, invitat la emisiunea „Studio Politic” de la Digi24, a avut o primă reacție după anunțul partidului AUR că va depune o moțiune de cenzură și acuzația că ministrul Afacerilor Interne face „poliție politică”. Acesta a făcut precizări și despre programul Visa Waiver.

Economie 2025-03-24 16:40:32

O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP.

Economie 2025-03-15 07:46:27