• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-15 07:44:39
  • Sursa:
Simona Halep castiga turneul de la Toronto si revine in top 10 WTA Imagine

Simona Halep a câștigat duminică turneul de la Toronto, o victorie obținută în trei seturi împotriva braziliencei Beatriz Maia Haddad, nr. 24 WTA. Grație acestui rezultat, Simona Halep, aflată în prezent pe locul 15 în lume, revine în top 10 WTA, după mai bine de un an, și va urca de luni direct pe locul 6.

Scorul partidei, care a durat două ore și 18 minute, a fost 6-3, 2-6, 6-3.

Simona Halep a câştigat de două ori Openul Canadei, care se dispută alternativ la Montreal şi Toronto, de fiecare dată impunându-se însă când competiţia a avut loc la Montreal (2016, 2018). În 2015, când de asemenea ajunsese în finală, dar la Toronto, a pierdut.

Victoria împotriva braziliencei Beatriz Haddad Maia nu a fost una facilă, sportiva de 26 de ani fiind una dintre cele mai în formă jucătoare de tenis în acest sezon, dar experiența Simonei și-a spus cuvântul și a reușit lovituri incredibile.

A fost a patra oară când Simona Halep și Beatriz Haddad Maia s-au întâlnit pe terenul de tenis. Simona câștigase două dintre meciurile precedente jucate împotriva braziliencei.

Simona Halep a ajuns pentru a patra oară în carieră într-o finală a turneului din Canada, dar este pentru prima oară când câștigă un trofeu WTA avându-l ca antrenor pe Patrick Mouratoglou, căruia, de altfel, a ținut să-i mulțumească în alocuțiunea rostită la primirea trofeului. Aclamată de public și aplaudată în tribune de antrenor, Simona Halep și-a împărtășit primele gânduri și și-a felicitat în primul rând adversara:

„Este greu să încep de undeva, am foarte multe lucruri de spus, dar sunt foarte obosită, a fost o luptă grea. Felicitări, Beatriz, ai făcut o treabă bună în această săptămână și pe parcursul întregului an, de altfel, ai câștigat atâtea titluri și atâtea meciuri. Îți multumesc pentru azi, a fost o luptă nemaipomenită, și îți urez mult succes pentru US Open, la fel și echipei tale.

Canada e un loc special pentru mine, am câștigat de două ori la Montreal, dar aici niciodată, deci e o zi specială. M-am străduit mult, pentru că chiar am vrut să câștig în fața voastră, văd multe steaguri românești, canadiene, braziliene. Vă mulțimim că ne-ați susținut astăzi. A fost o atmosferă minunată.

Acum câteva luni, nu mă gândeam că aș putea câștiga acest trofeu. Patrick, îți mulțumesc că ai crezut în mine și mi-ai fost alături, sper că te-am făcut mândru astăzi. Poate că nu am jucat extraordinar, dar am luptat și asta contează. Să sperăm că vor mai fi multe trofee împreună. De asemenea, mulțumesc Arnaud (n.r. Arnaud Restifo), mulțumesc Candice (n.r. Candice Gohier)”, a declarat Simona Halep, referindu-se la ceilalți membri ai echipei sale.

Simona Halep pleacă de la Toronto cu un premiu de 439.700 de dolari şi cu 900 de puncte WTA.

În urma succesului de duminică, Simona Halep va reveni de luni în top 10 mondial, direct pe locul 6, după aproape un an în care a stat în afara acestei ierarhii. La 9 august 2021, Halep ieşea din top 10 după 373 de săptămâni consecutive de prezenţă între primele zece jucătoare ale lumii, consecință a unei accidentări care a ținut-o un timp departe de terenul de tenis.

De alfel, revenirea în top 10 WTA era obiectivul pe care Simona Halep și-l propusese la începutul acestui an.

Clasarea Simonei Halep putea fi chiar mai bună decât locul 6 în top 10 WTA, însă la Wimbledon, unde Simona Halep nu avea puncte de apărat și a ajuns în semifinale, anul acesta nu s-au acordat puncte.

Pentru Simona Halep este a doua finală WTA câștigată în 2022, după cea de la Melbourne, la începutul anului. 

Halep a ajuns la 18 finale jucate de categoria WTA 1.000, dintre care a câştigat până acum zece.

De altfel, remarcă site-ul wtatennis.com, Halep are 185 de meciuri câștigate în turneele WTA 1000, mai multe decât orice altă jucătoare. Ea a ajuns în 18 finale WTA 1000, la egalitate cu Serena Williams, de când acest nivel a fost introdus în 2009.

Aceasta a fost însă prima finală WTA 1000 în doi ai a Simonei Halep, de când a câștigat titlul de la Roma, în 2020. În ciuda acestui decalaj, Halep a demonstrat că experiența sa la acest nivel este de neegalat, ținând-o în frâu pe Haddad Maia, notează wtatennis.com

Simona Halep are acum 24 de titluri în carieră, între care două de Grand Slam: Roland Garros în 2018 și Wimbledon în 2019.

Românca a ajuns la 38 de victorii în acest sezon, fiind la egalitate, pe locul al doilea, cu tunisianca Ons Jabeur.

Un trib de pe o insulă îndepărtată din Pacificul de Sud, care îl venerează pe regretatul Duce de Edinburgh ca pe un zeu, se pregătește să organizeze o petrecere cu dansuri și băuturi prin care să marcheze momentul încoronării Regelui Charles, scrie The Telegraph.

Economie 2023-05-03 10:41:10

În 176 de localități din România nu există nici măcar un medic de familie. Autoritățile sanitare și cele locale spun că încearcă fără succes să îi convingă pe tinerii medici să lucreze la țară. „Am făcut eforturi mari, dar nu vine nimeni”, spune primarul unei comune din Constanța, unde există cabinet medical, dar e încuiat de mai bine de 10 ani. 

Economie 2025-03-12 07:00:54

Poliţiştii din București au reţinut doi bărbaţi în vârstă de 35 de ani, cercetaţi pentru şantaj, respectiv instigare la şantaj. Unul dintre ei și-a înscenat propria răpire, pentru a obține bani de la mama lui, care tocmai luase pensia.

Economie 2023-01-07 12:33:58

Suma pe care statul o acordă în acest an pentru voucherele de vacanţă ar putea fi virată din nou pe card, a anunţat vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican, care a precizat că va fi emis în acest sens un Ordin de ministru cu normele de aplicare.

Economie 2025-03-26 09:53:14

Consilierul lui Vladimir Putin, Nikolai Patrușev, a susținut că NATO „escaladează” în mod deliberat tensiunile din regiunea baltică, prezentând alianța drept o amenințare la adresa securității Rusiei.

Economie 2025-03-13 23:44:02

Mircea Geoană și-a început campania electorală cu o gafă, urându-i sănătate Regelui Mihai, care a murit acum aproape șapte ani, în decembrie 2017. Geoană a revenit apoi cu o precizare pe rețelele sociale, în care și-a cerut scuze pentru greșeală.

Economie 2024-09-12 14:55:46

Ștefan Busnatu, prorector pentru dezvoltarea infrastructurii informaționale, digitalizare și tehnologii inovative la Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București, comentează pe contul său de Facebook situația fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, și consideră că "e revoltător cum un gest uman, care reflectă aprecierea sinceră a celor vindecați, ajunge să fie tratat drept o infracțiune".

Economie 2024-10-11 18:09:05

Ministerul Apărării anunţă, sâmbătă, că primul caz din România de operaţie pe creier prin pleoapă a avut loc la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Economie 2024-03-09 19:16:12