• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-08 09:30:40
  • Sursa:
Curtea Suprema a SUA ii permite lui Trump sa continue expulzarea migrantilor Imagine

Curtea Supremă a SUA a suspendat luni din motive tehnice interdicţia expulzării de migranţi în temeiul unei legi speciale utilizate în timp de război şi care a fost adoptată în 1798, relatează AFP, Reuters şi dpa, preluate de Agerpres. Preşedintele Donald Trump a salutat decizia, calificată drept o „zi mare pentru justiţie”, chiar dacă bătălia juridică nu s-a încheiat.

Preşedintele SUA a folosit această lege la mijlocul lunii martie pentru a expulza în El Salvador peste 200 de persoane care au fost prezentate ca presupuşi membri ai unei bande venezuelene. Ulterior, un judecător federal a blocat orice expulzare de migranţi timp de 14 zile în baza respectivei legi, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la repercusiunile „incredibil de problematice” ale recurgerii la aşa-zisa „Alien Enemies Act” (legea inamicilor străini).

Donald Trump a cerut apoi demiterea judecătorului James Boasberg, un magistrat federal din Washington, determinând intervenţia Curţii Supreme.

Preşedintele republican a salutat luni decizia acestui for, care are majoritate conservatoare.

„Curtea Supremă a menţinut domnia legii în ţara noastră, permiţându-i unui preşedinte, oricare ar fi acesta, să ne securizeze graniţele şi să protejeze familiile noastre şi ţara noastră. O zi mare pentru justiție în America”, a transmis Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social.

Curtea Supremă a ridicat restricţiile temporare impuse de judecătorul Boasberg, dar în principal din motive tehnice, legate de locul unde s-a desfăşurat şedinţa în care acesta şi-a pronunţat decizia: migranţii care intentaseră acţiunea pentru a împiedica expulzarea lor se află în Texas, în timp ce şedinţa a avut loc la Washington.

Cu alte cuvinte, cea mai înaltă instanţă a SUA a lăsat uşa deschisă unor posibile contestări în instanţă ale legalităţii recurgerii la Alien Enemies Act.

Curtea Supremă a subliniat însă că străinii care se confruntă cu deportarea în temeiul acestei legi - care a fost folosită doar în timpul războiului anglo-american din 1812, al primului război mondial şi al celui de-al doilea război mondial - trebuie să poată beneficia de o formă de proces echitabil.

„Persoanele reţinute în temeiul Alien Enemies Act trebuie să fie notificate şi pot contesta expulzarea lor”, se arată în hotărârea Curţii Supreme, care a mai adăugat că „singura problemă este ce instanţă ar trebui să decidă”.

Lee Gelernt, avocat în cadrul influentei organizaţii pentru drepturile civile ACLU, a salutat într-un comunicat menţionarea necesităţii unui proces echitabil drept o „victorie semnificativă”.

Preşedintele John Roberts şi alţi patru judecători conservatori au votat în favoarea anulării deciziei de interzicere temporară a evacuărilor. Alţi judecători au exprimat opinii contrare. „Preşedintele Statelor Unite a invocat o lege destinată vremurilor de război şi veche de mai multe secole pentru a trimite oameni într-o închisoare de brutalitate notorie şi administrată de o ţară străină”, a notat judecătoarea Ketanji Brown Jackson.

Judecătoarea Sonia Sotomayor şi-a exprimat la rândul ei îngrijorarea cu privire la „o ameninţare excepţională la adresa statului de drept”.

La mijlocul lunii februarie, preşedintele Donald Trump a desemnat opt carteluri latino-americane drept organizaţii „teroriste”, calificativ care extinde sfera măsurilor aflate la dispoziţia autorităţilor americane care luptă împotriva crimei organizate. Trump a făcut o prioritate din lupta împotriva imigraţiei ilegale, vorbind de o „invadare” a Statelor Unite de către „criminali veniţi din străinătate”.

Fosta republică sovietică Belarus îşi va extinde legislaţia penală pentru a permite aplicarea pedepsei cu moartea pentru funcţionarii publici şi personalul militar pentru „înaltă trădare”, informează marţi dpa.

Economie 2023-02-21 18:26:27

În timp ce încerca să îi arate copilului că nu era nimic sub pat și nu are de ce să se teamă, o dădacă „a ajuns față în față” cu un suspect de sex masculin, a declarat biroul șerifului din Barton County, Kansas, Statele Unite, scrie BBC.

Economie 2025-03-27 20:32:19

Ministrul Afacerilor Interne și secretarul general al PNL, Lucian Bode, s-a aflat sâmbătă la Constanța, unde a participat la Școala de Vară a TNL. El i-a îndemnat pe tinerii liberali să lupte pentru idei și principii, nu pentru funcții și să valorifice experiența celor mai vechi din partid atunci când vine vorba de organizare, strategie și viziune. 

Economie 2022-09-10 16:02:38

Ambasadorul rus la Washington, Anatoli Antonov, a anunțat joi, într-o postare pe Telegram, Moscova vrea să elibereze şi alţi deţinuţi ruşi aflaţi în închisorile din Statele Unite, după ultimul schimb major desfăşurat, informează vineri DPA, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-08-02 14:07:05

Cele mai importante evenimente petrecute în 10 aprilie:

Economie 2023-04-10 11:38:51

Tragedia din 2 Mai ar fi putut fi evitată dacă statul nu și-ar fi astupat urechile la strigătele cetățenilor lui. Emilia Leahu a sesizat autoritățile despre pericolul de pe "drumul morții" încă din august 2021. Era în vacanță pe litoral și, cu fiecare mașină care trecea pe șosea, se temea tot mai mult de posibile tragedii. Paradoxal, doi ani și o zi mai târziu, doi tineri și-au găsit sfârșitul exact acolo, pe marginea acelui drum.

Economie 2023-08-23 12:31:50

Președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, a declarat că summit-ul BRICS care se va desfășura luna viitoare va fi cu prezență fizică a liderilor, în ciuda faptului că pe numele dictatorului rus, unul dintre invitați, există un mandat de arestare internațional, relatează The Moscow Times.

Economie 2023-07-10 09:57:11

În prezent, multe afecțiuni ginecologice pot fi tratate cu succes prin proceduri chirurgicale minim invazive, care oferă numeroase avantaje pacientelor: recuperare rapidă, risc redus de complicații, cicatrici de mici dimensiuni sau chiar inexistente, durată scurtă de spitalizare și, atunci când este posibil, păstrarea fertilității.

Economie 2024-03-14 11:37:27