Sfântul Dumitru sau Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este sărbătorit la 26 octombrie în calendarul ortodox. În tradiţia populară românească este considerat patronul păstorilor, cel care desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. De aceea, se spune, ciobanii află de ziua Sfântului Dumitru cum va fi iarna.

Sfântul Mare Mucenic Dumitru (Dimitrie) a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305), în provincia Iliricum, și a fost el însuși ofițer al Imperiului Roman.

Sfântul Mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi drept-credincioşi. Tatăl său era voievod în cetatea Solunului şi era creştin. Dar nu îndrăznea să mărturisească public credinţa în Hristos, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea păgânilor împăraţi.

"El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar alta a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămâie şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru cei de sus, Fiului Său Unul născut şi Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era şi milostiv către săraci şi aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, şi pentru aceasta erau în mare mâhnire şi se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moştenitori casei lor". (Vieţile Sfinţilor)

"După multă vreme au fost auziţi, pentru că, aducându-şi aminte Cel Preaînalt de rugăciunile şi de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfânt şi vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui naştere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăţ, mulţumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar". (Vieţile Sfinţilor)

Când copilul a ajuns la vârsta la care să poată cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, a fost dus de părinţii săi, în camera lor de rugăciune, unde a văzut sfintele icoane. Aici chemând în taină un preot şi câţiva creştini, prieteni ai lor, l-au botezat pe fiul lor în numele Preasfintei Treimi.

După moartea tatălui său, Sfântul Dumitru a fost chemat de împăratul Maximian (286-305) şi numit în locul acestuia, încredinţându-i-se Tesalonicul, cu ordinul de a-l curăţa de creştini.

"Sfântul Dimitrie, luând de la împărat dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăţeni şi îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum şi a învăţa pe toţi credinţa. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducându-i pe ei la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi dezrădăcinând închinarea la idoli". (Vieţile Sfinţilor)

În scurt timp, i s-a făcut cunoscut împăratului că Dimitrie este creştin şi pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l acesta, s-a mâniat şi a dorit să meargă în cetatea Tesalonicului să vadă cu ochii săi.

Întorcându-se victorios după o luptă în părţile de răsărit ale imperiului, Maximian a ajuns şi la Tesalonic. Aici l-a chemat în faţa sa pe guvernatorul cetăţii, tânărul Dimitrie, care stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că este creştin.

Sfântul Dimitrie a fost închis într-o baie mare şi veche, căci locul i s-a părut împăratului a fi mai de necinste decât închisoarea de obşte, unde, în ziua de douăzeci şi şase a lunii octombrie, au intrat ostaşii şi găsindu-l stând la rugăciune, l-au împuns cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost lovit a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce, Sfântul Mucenic Dimitrie suferind astfel moarte martirică.

Creştinii au luat în noaptea următoare trupul Sfântului Mucenic şi l-au îngropat, iar deasupra mormântului au zidit o bisericuţă în care se săvârşeau multe minuni. În această bisericuţă a intrat prefectul Iliricului, Leontie, şi în timp ce se ruga, s-a vindecat de o boală care îl chinuia de multă vreme. Pentru acest fapt, Leontie a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Mucenic Dimitrie şi a zidit o biserică mai mare şi mai frumoasă în locul celei dintâi.

Când s-a săpat temelia pentru această construcţie, au fost găsite moaştele Sfântului Dimitrie, care izvorau mir bine mirositor, în aşa fel încât toată cetatea a fost umplută de mireasmă. De aceea, i se mai spune Sfântului Mucenic Dimitrie şi Izvorâtorul de Mir.

Edificiul paleocreştin original există şi astăzi şi face parte din site-ul Monumentelor Paleocreştine şi Bizantine din Tesalonic, aflându-se pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO din anul 1988.

Biserica Sfântul Dimitrie din Tesalonic adăposteşte moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, care este şi ocrotitorul oraşului.

În credinţa populară, anul este împărţit în două anotimpuri: vară şi iarnă. Dacă Sfântul Gheorghe „încuie” iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Există credinţă că, în ziua Sf. Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.

Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, ziua lui fiind aceea în care, spune tradiţia, ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi aşază cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, anotimpul rece va fi aspru.

Un alt mod de a afla cum va fi iarna este acela de a urmări mersul oilor în dimineaţa sărbătorii Sf. Dumitru. Astfel, dacă dimineaţa se va trezi mai întâi o oaie albă, care va pleca spre sud, iarna va fi grea. Dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară.

Potrivit altor tradiţii, dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă. Dacă Luna va fi plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi grea, cu zăpezi mari.

Ziua Sfântului Dumitru era, pe vremuri, şi o zi a soroacelor. Se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor şi ciobani la Sân-George, de unde şi zicerea că „la Sân-George se încaieră câinii, iar la Sâmedru se sfădesc stăpânii”.

Tot de Sfântul Dumitru, se tocmeau servitorii pentru diverse treburi şi se stricau stânele. Ţăranii tundeau coama căilor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.

În anumite zone, ţăranii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul folosit la Sfânta Împărtăşanie.

În ajunul sărbătorii Sfântului Dumitru, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, există tradiția de a se aprinde focuri (focurile de Sâmedru), peste care sar copii, pentru a fi sănătoşi tot anul. Focul are şi menirea de a alunga fiarele şi de a încălzi morţii. După ce focul este stins, ţăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca aceasta să primească putere de a rodi.

Obiceiul focului de Sfântul Dumitru, cu tineri adunați în jurul lui, încă se mai păstrează, inclusiv în jurul Bucureștiului, numai că în ultimii ani, lemnele cu care se făceau astfel de focuri pe vremuri au fost înlocuite de pneuri, ceea ce dă naștere la o poluare pregnantă.