• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-03 17:45:37
  • Sursa:
Senatul a adoptat planul de reorganizare a institutiei. Ilie Bolojan: Cei care vin cu un demnitar pleaca cu el Imagine

Senatul a adoptat, luni, cu 78 de voturi pentru, 41 împotrivă şi 4 abţineri, proiectul de hotărâre privind structura serviciilor Senatului, care prevede reorganizarea instituţiei, conform memorandumului aprobat de Biroul Permanent. Ilie Bolojan, preşedintele Senatului, a anunţat că în coaliţie s-a decis un grup de lucru comun cu deputaţii pentru reformarea instituţiilor din subordinea Parlamentului.

„Această propunere redimensionează aparatul Senatului, rezolvând câteva probleme: reduce personalul de pe lângă cabinetele demnitarilor, reduce personalul de pe lângă grupurile parlamentare, printr-o normă mai mare faţă de ceea ce era iniţial, respectă un principiu şi anume că cei care vin cu un demnitar pleacă cu el. Aceasta este o chestiune corectă, care se întâmplă peste tot şi deci acest principiu va fi respectat în proporţie de 70%, aşa cum rezultă din Memorandumul care a fost aprobat”, a spus preşedintele Senatului, în plen.

Ilie Bolojan a mai arătat că proiectul dimensionează în mod corect personalul de pe lângă comisii în funcţie de volumul de activitate şi din aparatul tehnic al Senatului.

„În condiţiile în care acest proiect va fi adoptat, va urma ca Biroul Permanent să aibă două materiale, statul de funcţii pe care îl vor întocmi direcţiile, în aşa fel încât ei să stabilească exact unde şi cum să face reducerea în anvelopa care va fi alocată şi de asemenea metodologia de concurs, în aşa fel încât concursurile să se desfăşoare în mod corect, iar oamenii profesionişti să rămână, astfel încât activitatea Senatului să nu aibă cu nimic de suferit. Din experienţa pe care am avut-o, vă asigur, veţi constata că şi această instituţie va funcţiona cel puţin la fel de bine, dar cu un personal calcular corect. Din respect pentru banii publici şi pentru buna funcţionare”, a mai spus Bolojan.

Preşedintele Senatului a menţionat că, în ceea ce priveşte chestiunile legate de reformarea a unor instituţii, a convenit cu conducerea Camerei Deputaţilor să formeze un grup de lucru.

„În perioada următoare vom asuma responsabilităţi în aşa fel încât grupuri de lucru de la Camera Deputaţilor şi de la Senat să vină cu propuneri pentru ca instituţiile care sunt în coordonarea Parlamentului să fie şi ele supuse unui proces de auditare şi de eficienţă. Acest lucru vă va da libertatea fiecăruia dintre dumneavoastră să participaţi cu propuneri”, a completat Ilie Bolojan.

Hamas controlează resursele de combustibil din Fâșia Gaza și ar avea cantități suficiente pentru a rezista cel puțin încă o săptămână, arată o conversație telefonică înregistrată și dată publicității de Armata israeliană. 

Economie 2023-10-29 08:20:22

Tot mai multe dovezi arată că Beijingul, în ciuda apelurilor repetate la pace, trimite Rusiei suficient echipament „neletal”, dar care poate fi însă folosit în scop militar și care să aibă un impact semnificativ în războiul declanșat în urmă cu 17 luni de Vladimir Putin în Ucraina, scrie Politico.

Economie 2023-07-25 10:23:11

Lungmetrajul „Oppenheimer”, regizat de Christopher Nolan, a câştigat trofeul pentru cel mai bun film, duminică seară, la Londra, în cadrul celei de-a 77-a ediţii a galei premiilor Academiei Britanice de Arte ale Filmului şi Televiziunii (BAFTA). Și protagonistul filmului, Cillian Murphy, a fost desemnat cel mai bun actor în rol principal. În ce privește premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal, el i-a revenit Emmei Stone, actrița americană care a interpretat rolul Bellei Baxter în filmul „Poor Things”.

Economie 2024-02-18 22:33:57

Film Now a pregătit „meniul” filmelor de vară, numai bun de savurat cu prietenii, și aduce în luna iulie producții inspiraționale dedicate iubitorilor de acțiune, aflați mereu în căutarea curajului și aventurilor.

Economie 2022-07-01 13:55:35

Jandarmii au intervenit miercuri seara, pe Arena Naţională, pentru a calma spiritele, după o serie de altercaţii între suporterii echipelor de fotbal Rapid Bucureşti şi Petrolul Ploieşti.

Economie 2022-12-14 21:36:42

Populaţia din Fâşia Gaza „moare de foame”, a denunţat miercuri un înalt responsabil al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, într-un moment în care state donatoare importante au anunţat că îşi suspendă ajutorul pentru agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), transmite AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-01-31 21:46:54

Academia de Film Europeană (EFA) a premiat sâmbătă seară cele mai valoroase producţii cinematografice europene în cadrul unei ceremonii desfăşurate în oraşul Reykjavik.  

Economie 2022-12-11 07:54:38

Ministerul Sănătății anunță ca a fost diagnosticat un nou caz de variola maimuței în România. Este vorba despre un bărbat de 32 de ani.

Economie 2022-06-14 17:45:45