• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-26 16:07:58
  • Sursa:
Furtuni violente in Romania. Un copac a cazut peste o masina pe Transalpina. O femeie a murit Imagine

O femeie în vârstă de 64 de ani a murit, iar un bărbat a fost rănit după ce un arbore a căzut, miercuri, peste o mașină pe Transalpina, în urma unei vijelii, a anunțat ISU Alba. Traficul este blocat pe DN 67C, între Tău şi barajul Oaşa, precizează autoritățile. 

„Forţele de intervenţie au ajuns la locul evenimentului. Din nefericire, a fost declarat decesul persoanei aflate în stare de inconştienţă (sex feminin, 64 de ani). Cealaltă persoană (sex masculin, 63 de ani), a fost asistată medical, este conştientă şi prezintă leziuni minore”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

Manevrele de resuscitare pentru femeie, aflată în stare de inconştienţă după ce copacul a căzut peste maşină, au fost efectuate, până la sosirea echipajelor medicale, de către participanţii la trafic.

Cele două persoane erau soţ şi soţie și erau din București.

Potrivit ISU Alba, după recunoaşterea efectuată de către echipajele prezente la locul evenimentului ar fi vorba despre 14 autoturisme blocate din cauza arborilor căzuţi pe carosabil. Un alt autoturism a fost avariat tot din cauza arborilor.

Iniţial, s-a ştiut că un copac a căzut peste un autoturism în care s-ar fi aflat două persoane, iar alte patru maşini rămăseseră blocate pe DN 67C - Transalpina în urma vijeliei.Traficul rutier este oprit pe DN 67C, între Tău şi barajul Oaşa.

Această iarnă a a adus deja multe recorduri. La noi s-au înregistrat acum unele dintre cele mai reci nopți din ultimii ani, cu aproape minus 20 de grade Celsius. O situație aparte s-a înregistrat în Suedia, unde în doar câteva zile termometrele au arătat un salt spectaculos, de peste 51 de grade Celsius. Marți, într-o localitate din nord au fost 8,3°C. Pe 5 ianuarie, însă, temperatura aici fusese de minus 42,9°C. Experții avertizează că și în 2024 ne-am putea confrunta cu astfel de fenomene extreme.

Economie 2024-01-11 16:57:03

Un bărbat de 85 de ani din judeţul Neamţ a fost filmat când circula cu maşina pe contrasens pe Autostrada A7, centura ocolitoare a Băcăului. Imginile au apărut online, şoferul fiind identificat de poliţişti. Bărbatul a fost amendat şi a rămas fără permis, scrie News.ro.

Economie 2024-10-08 17:04:17

Finalul de an aduce mereu un moment în care familiile se bucură împreună de mesele de sărbători și fac schimb de cadouri. Londra este renumită pentru atmosfera festivă de sezon. La sfârșit de decembrie, centrul orașului s-a umplut de lumini, la fel și cartierele comerciale. Însă tot mai puțini oameni și-au permis să facă aici cumpărături. Potrivit statisticilor, peste un sfert dintre locuitorii orașului trăiesc în sărăcie. Familiile sunt afectate în mod deosebit. Prețul în creștere al gazelor și alimentele prea scumpe îi aduc pe mulți în pragul sărăciei. Unele familii trebuie să aleagă între mâncare și încălzire. Urmăriți un reportaj marca "Focus Europa", un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată sâmbăta la ora 00:30 și în reluare de la ora 19:30.

Economie 2023-01-15 17:02:32

Un uriaș incendiu de vegetație, care devastează o zonă de la periferia orașului american Los Angeles de mai multe zile, și-a dublat dimensiunea în mai puțin de 24 de ore, au anunțat, joi, pompierii din oraș. Incendiul violent a fost produs pe fondul unui val înăbușitor de dălcur care a lovit vestul Statelor Unite ale Americii.

Economie 2022-09-09 11:52:12

Premierul Marcel Ciolacu a precizat că în perioada în care românii au stat în case, în perioada pandemiei de Covid, în România s-au întâmpat ”cele mai mari grozăvii” şi că în tot acest timp s-a furat. Ciolacu a afirmat că cei de la DNA i-au atras atenţia că pune presiune, când a solicitat adevărul în acest caz, dar a precizat că există un raport al Curţii de Conturi care arată prejudiciul imens.

Economie 2023-12-01 21:55:49

Un pacient în vârstă de 78 de ani, internat la Spitalul Județean Vâlcea pentru o infecție la picior, a devenit subiectul unei anchete, după ce rudele sale au descoperit că piciorul rănit era înfășurat într-o pungă de plastic menajer folosită de obicei pentru gunoi, ca să nu murdărească lenjeria spitalului.

Economie 2025-02-03 09:13:07

Aflat în vacanță la Fort de Brégançon, președintele Emmanuel Macron a ieșit pe mare într-o canoe, la bustul gol, doar în slip. Însoțit de o gardă de corp aflată într-o altă canoe, liderul de la Elysee a navigat circa 20 de minute, iar imaginile au devenit imediat virale pe rețele sociale. Francezilor le-a atras atenția un detaliu, semn că șeful statului francez nu lasă nimic la întâmplare.

Economie 2022-08-06 07:00:02

Duminică, 4 septembrie, polițiștii au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 56 ani, din Zalău, cercetat penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Bărbatul a provocat un accident rutier, în urma căruia a rezultat decesul unei persoane și rănirea altor două. Acesta ar fi condus neîntrerupt 12 ore și 30 de minute, folosind atât cartela tahografică eliberată pe numele său, cât și o altă cartelă tahografică eliberată pe numele unei alte persoane.

Economie 2022-09-05 19:10:12