• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-21 22:42:52
  • Sursa:
Senator american: Cererea Romaniei de a fi inclusa in programul Visa Waiver este legitima, dar acest pas nu se poate face "maine" Imagine

Cererea României de a fi inclusă în programul Visa Waiver este "legitimă", dar "nu există garanţii" că acest pas se poate face "mâine", a declarat marţi, senatorul american Dick Durbin, aflat în vizită la Bucureşti, informează Agerpres.

"Există un punct de pornire bun, şi anume că atât de mulţi români primesc acum viză pentru a veni în SUA", a spus el, adăugând că problema e legată de rata de refuz de aproximativ 10% în rândul celor care aplică pentru viză. Pentru ca România să intre în programul Visa Waiver, rata de refuz trebuie să scadă sub 3%.

"Dacă (România) ar fi în Visa Waiver, (românii) nu ar mai trebui să treacă prin procesul de viză. Ei sunt obişnuiţi să facă parte din UE şi să fie trataţi egal la graniţele altor ţări şi se întreabă de ce nu şi în SUA", a afirmat el.

Dick Durbin şi Jeanne Shaheen, membri democraţi ai Senatului SUA, au încheiat marţi un turneu în Europa. Aceștia au ajuns pentru prima dată în România, unde au vizitat baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu şi s-au întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă.

"Am discutat (despre Visa Waiver - n.r.) cu ambasadoarea (ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec - n.r.) şi vom analiza asta, pentru a vedea dacă putem ajuta. Vreau să încerc să ajut. I-am spus asta premierului (Nicolae Ciucă - n.r.). Nu există garanţii că se poate face mâine, dar cred că este o cerere legitimă (...) Ştim că înseamnă mult pentru români. Vrem să fie trataţi corect", a mai declarat Durbin.

La rândul său, Jeanne Shaheen a recunoscut că ar fi "foarte dificilă" o schimbare de legislaţie în Congresul SUA şi că trebuie să se lucreze în "parametrii legali" existenţi.

În acelaşi timp, cei doi senatori au mulţumit României pentru găzduirea de trupe americane şi pentru sprijinul acordat Ucrainei, inclusiv în privinţa exporturilor de cereale, şi au salutat de asemenea disponibilitatea românilor de a primi refugiaţi ucraineni.

"Salut poporul român pentru acest angajament. Sper că războiul se va încheia în curând, dar, până atunci, oamenii din Ucraina au nevoie de acest tip de prietenie", a spus Dick Durbin.

Învingătorul alegerilor legislative din Finlanda şi probabil viitorul premier Petteri Orpo a anunțat, joi, că vrea să formeze o coaliţie guvernamentală cu partidul de extremă-dreaptă Adevărații Finlandezi, care a obținut locul doi  în alegeri cu un mesaj anti-migrație, afirmând că nu există "diferențe de nedepășit" între cele două formațiuni.

Economie 2023-04-27 20:28:01

Jandarmii din Alba au deblocat din nămeţi, duminică seara, o maşină în care se aflau doi adulţi şi un copil în vârstă de doi ani. Ei le-au povestit acestora că se întorceau de la ski şi s-au rătăcit, iar apoi au rămas blocaţi în stratul gros de zăpadă din zonă.

Economie 2024-12-15 21:41:51

„Dacă în planul agendei europene decizia din Consiliul JAI a părut o chestiune secundară, pentru o națiune constitutivă a Europei acest vot a ridicat un serios semn de întrebare, la care Europa trebuie să mediteze. Pentru că a fost un test pe care nu România, ci Europa l-a picat”, a declarat Nicolae Ciucă la ședința comună a Parlamentului României cu ocazia vizitei preşedintelui Parlamentului European, Roberta Metsola, la Bucureşti.

Economie 2022-12-19 20:07:22

Un bărbat care era în pericol să se scufunde în apele Dunării, cu ambarcaţiunea în care se afla, a fost salvat, astăzi, de poliţiştii de frontieră în zona Moldova Veche, informează Agerpres.

Economie 2022-11-13 16:06:32

Certificatele de constatare a virginităţii emise la cererea persoanelor fizice au fost eliminate oficial în România, în urma unui ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Justiţiei, publicat în Monitorul Oficial.

Economie 2023-05-04 16:00:34

Preşedintele american Donald Trump a anunţat, miercuri, că Darryl Nirenberg va fi noul ambasador al SUA la Bucureşti. Acesta are o experienţă de 40 de ani şi va continua să susţină interesele SUA la Bucureşti. „Ne va ajuta să consolidăm legăturile noastre cu România, să susţinem parteneriatul nostru militar, să promovăm şi să apărăm interesele economice şi de securitate ale Americii în străinătate”, a transmis Trump.

Economie 2025-05-21 07:25:34

Directorul medical al Institutului "Matei Balş", Adrian Marinescu, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului Florin Piersic viaţa în pericol.

Economie 2024-05-08 16:47:32

În perioada 12-16 iunie, în județele Harghita și Covasna se va desfășura „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei și a teritoriului pentru apărare - „MOBEX HR-CV-23”.

Economie 2023-06-06 19:37:33