• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-25 09:14:42
  • Sursa:
Seherezadele. De ce nu ne stim candidatii la Presedintie Imagine

Botezată pompos “coaliția pentru stabilitate”, alianța PSD – PNL se dovedește cât se poate de instabilă când vine vorba despre data alegerilor prezidențiale. După informațiile venite de la liderii celor două partide, scrutinul s-ar putea ține în orice duminică din intervalul septembrie – decembrie. Indecizia privind data alegerilor este însă cea mai mică problemă. Nu doar că nu știm când vom vota, dar nu cunoaștem nici oferta de prezidențiabili.

Până în 2024, candidaturile se pregăteau cu cel puțin doi ani înainte, după o competiție dură între liderii politici pentru statutul de prezidențiabil. Chiar dacă au părut soluții de ultim moment, și candidaturile lui Traian Băsescu (2004) și Klaus Iohannis (2014) fuseseră discutate în cerc restrâns la PD și PNL. Nu erau deci surprize decât pentru electoratul nefamiliarizat cu luptele și strategiile de culise ale formațiunilor politice.

Nici de această dată nu se anunță mari șocuri în ceea ce privește candidații. Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Mircea Geoană sunt cei care vor conta în alegeri, după cum indică atât scorurile de la alegerile din 9 iunie, cât și sondajele. Restul pretendenților – Elena Lasconi, George Simion, Ana Birchall și Diana Șoșoacă – vor fi importanți doar în relație cu trioul menționat (pe cine încurcă, din voturile cui “fură”).

În contrast cu mediocritatea ofertei electorale, excepționala frică a candidaților de a face anunțul este caracteristica anului electoral 2024. Marcel Ciolacu, premier în funcție și președintele celui mare partid, se târguiește cu liberalii pentru alegerile în septembrie. Doar că dl. Ciolacu ar putea foarte lejer să stabilească singur data prezidențialelor, prin emiterea unei Hotărâri de Guvern, chiar și fără semnăturile miniștrilor liberali. România a experimentat chiar și ruperea guvernării într-o situație similară și țara nu s-a prăbușit. Putem avea un Cabinet interimar până la alegerile parlamentare, mai ales că Guvernul nu s-a ocupat în acest an decât de pomeni electorale. Există deci precedente și Constituția o permite. Doar că lui Ciolacu îi e frică de candidatură și se agață de pretexte. Un om de stat nu bate din picior – “dacă nu sunt alegerile în septembrie, eu nu candidez” –, ci își asumă decizia și o aplică.

Și Nicolae Ciucă se teme. Toate sondajele îl dau sub scorul partidului. Oricât ar trage de timp, probabilitatea de a nu intra în turul al doilea nu scade semnificativ. Lipsit de anvergură și vocație, eșecul lui Ciucă la prezidențiale va fi, ca și în cazul premierului, capătul de linie în politică. Declarațiile privind încolonarea dreptei în spatele generalului sunt, dacă nu aiureli, atunci umor involuntar.

Și Mircea Geoană tărăgănează anunțul, deși doar extratereștrii n-au auzit că vrea să candideze. Dl. Geoană încearcă să tragă mai mult din seva funcției la NATO, cât să-i asigure accesul în finala prezidențială. Spre deosebire de Ciucă și Ciolacu, Geoană și-a pregătit candidatura pe stil vechi, timp de doi ani, cu vizite în țară, curtarea primarilor și a persoanelor cu influență din zona economică și civilă.

Până nu se va stabili data alegerilor, nu vom afla oficial cine sunt candidații la Președinție. Faptul că niciunul dintre liderii bine cotați în sondaje nu are curajul unui anunț este tot o consecință a mediocrității actualei generații de politicieni. Ezitarea vine din frică. Precum în “1001 de nopți”, prezidențiabilii tac acum sfioși ca Șeherezada la vederea zorilor. Și tot așa, inventează povești care să le amâne sfârșitul politic. Știu și ei că basmul nu se poate termina frumos pentru toată lumea.

Kremlinul a declarat luni că nu poate nici confirma, nici infirma o convorbire telefonică între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump, informează Reuters.

Economie 2025-02-10 13:11:43

Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat joi că plănuieşte să efectueze o vizită în China în cursul lunii mai, o călătorie care va avea loc cel mai probabil după ceremonia de învestitură programată pentru 7 mai.

Economie 2024-04-25 19:56:19

Dronele și rachetele iraniene nu sunt singurele cadouri pe care Iranul i le-a făcut Rusiei – rolul pe care Teheranul l-a jucat în atacul lansat de Hamas asupra Israelului și războiul care a izbucnit apoi au redus din presiunea pe care trupele Moscovei o resimțeau pe câmpul de luptă din Ucraina. Moscova și Teheranul tratează cele două conflicte ca făcând parte din aceeași luptă contra Occidentului, iar apropierea istorică dintre Rusia și Iran arată cât de departe este dispus să meargă Putin pentru a câștiga războiul.

Economie 2024-08-14 07:00:31

Două tramvaie s-au ciocnit duminică dimineaţa pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală. Cei doi vatmani și un călător au fost răniți și au fost transportați la spital. 

Economie 2023-12-24 14:53:16

Cel mai înalt responsabil al educaţiei din Oklahoma, SUA, a ordonat joi şcolilor publice din acest stat situat în sudul Statelor Unite, să predea Biblia. Decizia este controversată și are potenţialul de a alimenta războaiele culturale care ar putea dezbina America.

Economie 2024-06-28 11:14:49

Lideri de stat, inclusiv Vladimir Putin, Xi Jinping și Ebrahim Raisi s-au reunit marți într-un summit virtual al țărilor eurasiatice, găzduit de premierul indian Narendra Modi, transmite CNN.

Economie 2023-07-04 11:58:06

Doi militari moldoveni aflați în misiunea KFOR din Kosovo au fost răniți în urma confruntărilor cu protestatarii din nordul țării, transmite Ministerul Apărării al Republicii Moldova, potrivit tv8.md. 

Economie 2023-05-30 11:56:05

Papa Francisc a avertizat joi, în cadrul unei vizite oficiale în Singapore, cu privire la impactul negativ al inteligenţei artificiale (AI) asupra structurii societăţii.

Economie 2024-09-12 12:51:23