Seful serviciilor secrete ruse ataca UE si compara avertismentele Bruxellesului cu propaganda nazista

Seful serviciilor secrete ruse ataca UE si compara avertismentele Bruxellesului cu propaganda nazista Imagine

Şeful Serviciului rus de informaţii externe, Serghei Narâşkin, a criticat avertismentele UE cu privire la „ameninţarea rusă" ca fiind alarmiste şi le-a comparat cu propaganda nazistă.Comisia Europeană răspândeşte în mod deliberat mesaje antiruseşti, la fel cum a făcut-o şeful propagandei lui Hitler, Joseph Goebbels, afirmă Narâşkin într-un comunicat, relatează dpa, potrivit Agerpres.„Populaţia europeană trebuie să fie convinsă de o 'ameninţare existenţială' emanată de Rusia, care ar putea fi evitată doar prin distrugerea statalităţii ruse", a declarat Narâşkin.Uniunea Europeană a avertizat în mod repetat că Rusia reprezintă o ameninţare la adresa securităţii în Europa după atacul Moscovei asupra Ucrainei. Prin urmare, doreşte să îşi consolideze propriile capacităţi de apărare, dar nu a fost menţionată nicio distrugere planificată a Rusiei, scrie dpa.Preşedintele rus, Vladimir Putin, a respins în mod repetat temerile Occidentului că Rusia ar putea ataca o ţară membră a NATO. În acelaşi timp, Moscova se plânge că Europa devine militarizată şi pregătită pentru război.Ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, a declarat că ţara sa îşi intensifică economia de război pentru a fi pregătită pentru o posibilă confruntare cu NATO peste zece ani, conform dpa.