• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-11 20:23:28
  • Sursa:
Donald Tusk este din nou prim-ministrul Poloniei. A fost votat de parlamentul de la Varsovia Imagine

Parlamentul Poloniei l-a învestit luni pe Donald Tusk, liderul opoziției poloneze, în funcția de prim-ministru, marcând astfel formarea unui nou executiv pro-european, după 8 ani de guvernare conservatoare. Tusk devine prim-ministru la aproape două luni de la alegerile legislative, câștigate de o coaliție diversă de partide - alcătuită din partide de stânga, dar și din formațiuni conservatoare moderate. Partidele au candidat pe liste separate, dar au promis să colaboreze sub conducerea lui Tusk pentru a restabili standardele democratice și a îmbunătăți relațiile cu aliații și în special cu UE.

Știre inițială

Donald Tusk se pregătește să devină premier al Poloniei, după ce propunerea de guvern conservator condus de către Mateusz Morawiecki a pierdut luni votul de învestitură în parlamentul național. În total, 190 de deputați au votat pentru un guvern condus de Morawiecki, iar 266 împotrivă. Eșecul lui Morawiecki în obținerea unui vot de încredere deschide astfel calea lui Donald Tusk de a prelua șefia executivului de la Varșovia, transmite BBC. Este așteptat ca parlamentul polonez să îl nominalizeze pe Tusk pentru funcția de prim-ministru, iar acesta urmează să prezinte marți noul guvern.

Legislativul din Polonia a votat luni propunerea înaintată de președintele Andrzej Duda pentru a forma un nou guvern condus de PiS (Lege și Justiție), cu toate că partidul populist Lege și Justiție, al cărui lider este Mateusz Morawiecki nu a reușit să obțină o majoritate la alegerile din octombrie.

La alegerile din octombrie, coaliția condusă de Donald Tusk a câștigat cele mai multe mandate în Sejm, parlamentul țării, cu o prezență la urne record, de peste 70%.

Un guvern condus de Coaliția Civică, alături de A Treia Cale și Stânga, ar marca o schimbare politică imensă în Polonia, după 8 ani de tensiuni între partidul Lege și Justiție (PiS) și UE în ceea ce privește statul de drept, libertatea presei, drepturile minorităților și migrația, scria Reuters după alegeri.

PiS a pierdut majoritatea odată cu ultimele alegeri legislative, deși rămâne cea mai mare forță politică din Polonia, obținând 35,38% din voturi, ceea ce se traduce prin aproximativ 190 de mandate în camera inferioară a legislativului, cameră care are 460 de locuri.

Formațiunea Coaliția Civică a lui Tusk a obținut 30,70% din voturi, A Treia Cale, de centru-dreapta, a ocupat locul al treilea, cu 14,40%, iar Stânga a luat 8,61%, a precizat Comisia Electorală, iar partidul de extremă-dreapta Confederația a obținut 7,16%.

Anterior, Donald Tusk a fost prim-ministru al Poloniei între 2007 și 2014, iar ulterior președinte al Consiliului European.

Noul premier își va prezenta marți cabinetul, iar printre membrii noului executiv se numără Radoslaw Sikorski, care a fost anterior ministru de Externe într-un guvern Tusk.

Există mari așteptări în ceea ce privește noua coaliție de guvernare, deoarece Donald Tusk a promis o serie de reforme menite să anuleze efectele măsurilor luate în cei 8 ani de guvernare PiS.

Noul guvern s-a angajat să restabilească independența justiției, despre care spune că a fost subminată în mod sistematic sub administrațiile anterioare.

"Lucrăm la un întreg set de măsuri care vor restabili statul de drept cât mai mult posibil", a declarat Tusk.

De asemenea, el s-a angajat să deblocheze fonduri UE în valoare de 36 de miliarde de euro destinate Poloniei, pe care Comisia a refuzat să le remită din cauza preocupărilor legate de statul de drept.

De asemenea, decizie din 2020 care a interzis avortul va fi anulată, în timp ce protecția acordată minorității LGBT va fi întărită.

Însă Donald Tusk s-ar putea confrunta cu dificultăți în punerea în aplicare a agendei sale. Decizia președintelui Duda de a-l nominaliza pe Morawiecki pentru a forma un guvern fără nicio speranță că va obține votul de învestitură indică faptul că președintele, care va fi în funcție până în 2025, intenționează să împiedice planurile de reformă ale lui Tusk.

Pentru a deveni lege, proiectele aprobate de parlament trebuie să fie promulgate de Duda, care se poate opune prin veto, iar coaliția condusă de Donald Tusk nu are suficienți parlamentari pentru a trece peste un veto prezidențial.

Hackerii au lansat mai multe atacuri cibernetice în timpul summit-ului de la Granada împotriva mai multor instituții publice spaniole, au anunţat autorităţile din Spania, fără a preciza originea acestora, notează AFP.

Economie 2023-10-06 22:52:11

Importante figuri ale politicii României dau drept sigură acceptarea țării în Schengen. Amin!

Economie 2022-11-02 11:18:03

Vremea va înregistra variaţii pe parcursul următoarelor două săptămâni, însă temperaturile medii se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei, iar precipitaţii se vor înregistra în majoritatea regiunilor în intervalul 12 -14 februarie şi după 18 februarie, conform prognozei publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Economie 2024-02-12 14:15:58

Prim-ministrul ungar Viktor Orbán va vizita Georgia luni și se va întâlni cu prim-ministrul țării, conferind astfel legitimitate unui guvern care se confruntă cu acuzații de fraudare a voturilor în urma alegerilor de sâmbătă, 26 octombrie. Din România, Diana Șoșoacă a trimis o scrisoare Partidului Visul Georgian, pro-rus, câștigător al alegerilor, în care felicită formațiunea lui Bidzina Ivanișvili pentru succesul electoral și-și oferă disponibilitate de a le vorbi georgienilor despre „pericolele care vin de la Bruxelles.

Economie 2024-10-28 12:15:23

Trei adolescenți din Bihor cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani sunt cercetați pentru înșelăciuni și falsuri, după ce au indus în eroare 30 de livratori de comenzi la domiciliu din 23 de judeţe. Doi dintre adolescenți au fost reținuți de polițiști.

Economie 2024-09-06 12:54:20

Papa Francisc va trimite patru ambulanţe în zonele de război din Ucraina, într-un nou „gest de apropiere într-unul dintre cele mai dureroase locuri, afectat de război de trei ani”, a informat luni Dicasterul pentru Caritate al Vaticanului, transmite EFE, citată de Agerpres. 

Economie 2025-04-07 15:42:56

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită la Manila, i-a mulţumit luni omologului său filipinez Ferdinand Marcos Jr. pentru sprijinul acordat Kievului și „poziția sa clară” privind invazia rusă, relatează Reuters. Zelenski a anunțat că Ucraina va deschide anul acesta o ambasadă în capitala Filipinelor.

Economie 2024-06-03 10:28:50

Prezența forțelor speciale occidentale în Ucraina a făcut obiectul unor speculații încă din urmă cu mai bine de un an. Dar implicarea la acest nivel nu a fost niciodată confirmată, până acum, relatează BBC.

Economie 2023-04-12 11:27:58