Jurnaliştii InfoBrăila susţin că şeful IPJ Brăila, Mircea Relu Vizitiu, s-ar fi distrat într-un club din oraş, în compania mai multor persoane. După ce ar fi consumat mai multe pahare de alcool, comisarul-şef ar fi ieşit din club şi s-ar fi urcat la volanul maşinii personale. A făcut două drumuri, unul pentru a lăsa o persoană, iar cel de-al doilea spre casă.
Pe parcursul drumului, mai spun jurnaliştii, şeful IPJ Brăila ar fi mers cu o viteză de peste 90 de kilometri pe oră. Ei mai spun că au sunat la numărul de urgenţă 112 şi au anunţat situaţia, însă dispecerul de serviciu nu ar fi luat nici o măsură.
Cât priveşte reacţia şefului poliţiei brăilene, acesta nu recunoaşte că ar fi consumat alcool şi spune că, de fapt, soţia lui ar fi băut.
