• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-24 15:29:19
  • Sursa:
Sedinta CSAT maine, la Palatul Cotroceni. Ce subiecte sunt pe ordinea intrunirii Imagine

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc marţi, începând cu ora 14.00, la Palatul Cotroceni. Membrii CSAT vor discuta despre criza energetică, dar și despre modernizarea armatei.

Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la situaţia de securitate în contextul războiului din Ucraina - „implicaţii pentru România şi îmbunătăţirea rezilienţei energetice a ţării pentru asigurarea securităţii în domeniu prin adaptarea operativă şi dezvoltarea de noi capacităţi de producţie energetice, în contextul războiului din Ucraina”, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale din 11 octombrie, citat de Agerpres.

De asemenea, pe ordinea de zi se află un raport privind măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a regimului de sancţiuni instituit pe plan internaţional în perioada octombrie 2021 - septembrie 2022, dar şi măsuri privind modernizarea Armatei României.

În cadrul reuniunii vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale, arată Administraţia Prezidenţială în comunicatul citat.

Președintele Klaus Iohannis va mai participa, marţi, la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Armatei României, la Monumentul „Mormântul Ostaşului Necunoscut” din Parcul Carol I, unde va susţine şi o alocuţiune.

Una dintre ideile echipei lui Donald Trump pentru a opri războiul din Ucraina implică amânarea aderării Kievului la NATO pentru cel puțin 20 de ani. În schimb, SUA ar continua să aprovizioneze cu arme armata ucraineană pentru a descuraja un viitor atac rusesc, au declarat trei surse apropiate președintelui ales al SUA pentru The Wall Street Journal, potrivit Kyiv Independent. 

Economie 2024-11-08 12:25:35

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de Paște și de 1 Mai. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 10 aprilie – 8 mai.

Economie 2023-04-11 09:00:40

În timp ce gazele sunt la mare căutare în toată Europa și nu numai, o femeie din județul Dolj le-a găsit în curtea casei. A vrut să sape o fântână, doar că în loc de apă, a dat de o pungă de gaze, care s-a aprins. Totul s-a întâmplat sâmbătă, iar de atunci focul arde permanent. Stingerea lui nu e o misiunea ușoară. ANRE susţine că a trimis o echipă de specialişti care să oprească focul şi să cimenteze puţul. Autorităţile locale spun însă că au apelat la ajutorul unei echipe de specialişti din Mediaş. Costul lucrării se ridică la 20.000 de euro şi va fi acoperit de primărie, urmând ca mai apoi banii să fie recuperaţi de la proprietară. În plus, cei care au descoperit punga cu gaze vor fi amendați. Potrivit ANRE, nici proprietariul terenului şi nici firma care s-a ocupat de săpături nu aveau autorizaţie pentru lucrări.

Economie 2022-09-15 18:08:53

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit pe Viktor Orban luni seară la Paris pentru a insista asupra nevoii de unitate a ţărilor europene în privinţa războiului din Ucraina, în condiţiile în care premierul ungar a intrat în dispută în repetate rânduri cu Uniunea Europeană pe acest subiect, informează Agerpres.

Economie 2023-03-14 08:59:55

Cristian Diaconescu, candidat independent la alegerile prezidențiale din acest an, a fost acuzat de fondatorul Code for Romania că și-a însușit conceptul organizației în programul său pentru alegerile prezidențiale. „Avem și candidați care plagiază organizații deja existente”, a acuzat Bogdan Ivănel. Contactat de Digi24.ro, Cristian Diaconescu a respins acuzațiile și a spus că îl va în judecată pe acesta.

Economie 2024-11-06 20:07:51

AUR Vrancea a anunţat, vineri, că Damian Nicolae, singurul primar pe care formaţiunea politică îl avea în judeţ, ar fi decis să se alăture PNL Vrancea, care i-ar fi promis sprijin politic pentru un al doilea mandat, în 2024.

Economie 2022-06-17 18:35:29

Paul Pelosi, soțul președintei Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, a fost „agresat violent” de o persoană care a pătruns vineri dimineață în locuința sa din San Francisco, a anunțat purtătorul de cuvânt al acesteia.

Economie 2022-10-29 01:33:54

Japonia a ridicat joi avioane de vânătoare după ce două avioane de patrulare ruseşti au fost detectate zburând în cerc în jurul ţării, dar fără să intre în spaţiul aerian japonez, a anunţat Ministerul Apărării.

Economie 2024-09-13 09:51:48