• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-27 19:29:46
  • Sursa:
Turza: Programul de sprijin pentru refugiatii ucraineni, regandit intr-un mecanism de integrare pe termen mediu si lung Imagine

Consilierul de stat Mădălina Turza, coordonator strategic al asistenţei umanitare, a precizat, luni, că programul de sprijin de urgenţă destinat refugiaţilor ucraineni (50/20) a fost regândit, printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat la nivelul MAI, într-un mecanism de integrare pe termen mediu şi lung.

Proiectul prevede că, în funcţie de evoluţia conflictului din Ucraina, familiile/persoanele singure care vor face un minim efort de integrare vor putea beneficia de un sprijin de 2.000 lei/familie pentru acoperirea cheltuielilor de cazare până la finele anului 2023.

„La un an distanţă de la izbucnirea conflictului din Ucraina, dacă tragem linie, vedem că România a fost şi este ţara cu cel mai amplu program coordonat de asistenţa şi sprijin umanitar integrat din Europa, care a presupus un efort financiar de peste 600 milioane euro de la bugetul de stat şi partenerii internaţionali. Bine cunoscutul Program 50/20 de cazare şi hrană a refugiaţilor a asigurat o plasă de siguranţă importantă pentru zeci deci de mii de refugiaţi, care timp de un an de zile au avut posibilitatea să se acomodeze la noi în ţară. Acum suntem în etapa în care împreună cu Ministerul Afacerilor Interne am regândit programul de sprijin de urgenţă al refugiaţilor (50/20), într-un mecanism de integrare pe termen mediu şi lung, în funcţie de evoluţia conflictului din Ucraina”, a transmis Mădălina Turza într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acesteia, noul program avut în vedere, publicat în transparenţă de MAI, reprezintă „corelarea măsurilor de sprijin financiar pentru cazare cu angajarea refugiaţilor în câmpul muncii, cu înscrierea copiilor într-o formă de educaţie şi cu dobândirea unui statut legal în România - protecţia temporară”.

„Refugiaţii care vor face aceste demersuri minime de integrare vor putea beneficia de un sprijin de 2.000 lei/familie pentru acoperirea cheltuielilor de cazare până la finele anului 2023. Mai mult, pentru evitarea abuzurilor şi a deturnării de fonduri, aşa cum s-a întâmplat din păcate în mai multe situaţii, va fi creat un Registru unic digital de înscriere a refugiaţilor în program, ceea ce va asigura transparenţă totală a cheltuirii fondurilor. De sumele de bani pentru cazare vor beneficia direct refugiaţii, nu proprietarii”, a explicat Turza.

Totodată, ea a menţionat că persoanele vulnerabile, care se încadrează în normele programului, bătrânii peste 65 de ani şi studenţii înscrişi la universităţile din România vor beneficia in continuare de vechile prevederi ale Programului 50/20.

În context, Turza a evidenţiat faptul că România este singura ţară din UE care a asigurat şi asigură un program atât de amplu de cazare a refugiaţilor pe piaţa liberă, iar suma acordată pe familie în noul mecanism este „nu numai decentă”, dar şi „armonizată cu realitatea nedistorsionată a pieţei din România”.

„În continuare, refugiaţii din Ucraina beneficiază de acces liber la sistemele noastre de sănătate, educaţie şi servicii sociale, iar prin Planul Naţional de Măsuri de incluziune şi protecţie, alături de Agenţiile ONU şi toţi partenerii din societatea civilă, asigurăm măsuri de protecţie şi sprijin. Nu este puţin lucru efortul pe care România îl face pentru că este de datoria noastră să fim solidari cu oamenii alungaţi de acest război ilegal şi profund imoral. Pe cale de consecinţă, cred că trebuie să fim realişti şi oneşti şi să nu transformăm o problemă umanitară în subiect de can-can. Integrarea presupune un efort din două părţi: al statului gazdă şi al persoanelor beneficiare de protecţie. Pentru că ne dorim ca refugiaţii ucraineni să fie independenţi la noi în ţară, copiii să meargă la şcoală şi să se poată întoarce în condiţii de demnitate la ei acasă când va veni momentul”, a mai afirmat ea.

Nu în ultimul rând, oficialul guvernamental a precizat că „decalarea plăţilor pe programul 50/20 pentru lunile ianuarie şi februarie este un aspect separat de acest nou mecanism şi au directă legătură cu Ministerul Finanţelor”.

Toți americanii care au telefoane mobile vor primi astăzi, la ora locală 2:20 PM (21:20 PM, ora României) un mesaj pe telefon. Este o alertă trimisă de guvernul federal al SUA, relatează CNN.

Economie 2023-10-04 07:00:24

O angajată a MAPN, cu o alcoolemie cum nici polițiștii de la Rutieră n-au mai văzut, a lovit un biciclist cu mașina, pe o șosea din Vatra Dornei, iar apoi a fugit de la locul accidentului.

Economie 2023-04-12 15:06:52

Războiul îi forțează pe oameni să aleagă de partea cui sunt. Iar Donald Trump se pare, cel puțin din perspectiva mai multor țări europene, că l-a ales pe Vladimir Putin. Europa și Ucraina au aflat acum cât de puțin îi pasă președintelui american de soarta lor, în timp ce Trump se aliniază tot mai mult cu cel mai mare inamic al aliaților Statelor Unite de pe bătrânul continent, relatează Politico.

Economie 2025-02-21 13:52:52

China a calificat marţi drept „nepoliticoase" comentariile vicepreşedintelui american JD Vance, care a spus într-un interviu că Washingtonul împrumută bani de la „ţăranii chinezi" pentru a le cumpăra ulterior produsele.

Economie 2025-04-08 17:52:56

O navă a luat foc duminică în portul Sevastopol din peninsula ucraineană Crimeea, ocupată de Rusia. Surse militare de la Kiev afirmă că este vorba de nava de salvare submarină Kommuna, un catamaran lansat la apă în 1912, în prezent probabil cel mai vechi vas în serviciu activ din marina militară rusă.

Economie 2024-04-21 22:00:18

Liderul opoziției britanice, Keir Starmer, a afirmat, luni, că nu intenționează să pornească procedurile de revenire în Uniunea Europeană dacă laburiștii revin la putere după următoarele alegeri, în condițiile în care partidul cunoaște o creștere puternică în sondaje pe fondul nepopularității premierului Boris Johnson și a Partidului Conservator după numeroase scandaluri și mai mulți ani de guvernare haotică și instabilă.

Economie 2022-07-05 08:32:42

În ultimul weekend din luna martie trecem la ora de vară 2025. În noaptea de sâmbătă, 29 martie, spre duminică, 30 martie, dormim mai puțin cu o oră deoarece, în urma schimbării, ora 3:00 devine ora 4:00. Specialiștii transmit că rutina de somn poate fi afectată.

Economie 2025-03-04 17:58:30

Armata rusă, care câştigă teren în faţa forţelor ucrainene aflate în dificultate, a revendicat luni ocuparea unui nou sat, Semenivka, situat pe frontul de est al Ucrainei unde avansează rapid, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-04-29 15:35:54