Numărul exact al soldaților ruși care și-au pierdut viața sau au fost răniți în Ucraina rămâne un mister pentru toată lumea cu excepția unor oameni din interiorul Kremlinului. Lukașenko a admis că Belarus oferă ajutor medical personalului militar rus, dar spitalele în care soldații sunt tratați sunt supravegheate îndeaproape pentru a păstra secretul numărului mare de victime din rândul armatei ruse și rolul jucat de Minsk în tratarea lor.

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko i-a permis aliatului său apropiat, Putin, să folosească teritoriul țării, care împarte o graniță de peste 1000 de kilometri cu Ucraina, pentru a lansa invazia militară.

Cu permisiunea sa, Putin a tratat Belarusul ca pe o extensie a teritoriului rus, trimițând echipament și în jur de 30.000 de trupe pentru exerciții militare comune. Rusia a construit tabere temporare și spitale de campanie pe câmpurile din Belarus, care la acea vreme – 24 februarie – erau înghețate, și a trimis sisteme militare, artilerie, elicoptere și avioane de luptă în apropierea graniței.

Când Putin a declarat începutul „operațiunii militare speciale”, înspre Ucraina au început să curgă rachetele, parașutiștii și coloanele de soldați ruși care s-au năpustit în direcția Kievului din sudul Belarusului – acesta era începutul a ceea ce Kremlinul intenționa să fie o decapitare fulgerătoare a guvernului ucrainean.

Dar pe măsură ce asaltul rusesc se împiedica tot mai des în fața rezistenței ucrainene, soldații ruși, de această dată răniți încă din primele zile ale războiului, au început să se reverse peste granița belaruso-ucraineană în sensul opus pentru a fi tratați în mai multe spitale civile din Belarus, după cum se arată în investigația CNN.

Doctorii care lucrau acolo au fost angajați într-un război la care nu s-au înscris și înrolați fără voia lor pentru a salva viețile soldaților care se întorceau răniți de pe front.

Mulți dintre ei au fost forțați să semneze acorduri de confidențialitate și li s-a spus să nu vorbească niciodată despre ceea ce vedeau la locul de muncă. De la masa de operație, personalul medical belarus au dobândit probabil cea mai clară imagine despre cât de multe victime a avut armata rusă în primele săptămâni de război.

Doctorii îi descriu pe soldații răniți ca fiind tineri, mulți dintre ei suferind de comoții, care credeau că merg în Belarus ca să participe la un antrenament militar și s-au trezit că își pierd membrele într-un război pentru care nu au erau pregătiți.

Ministrul Apărării de la Moscova a spus pe 2 martie că 498 de soldați ruși au murit și aproape 1.600 au fost răniți de la începutul invaziei. Estimările NATO și ale Statelor Unite puneau la vremea aceea numărul de victime la un nivel mult mai ridicat: între 3.000 și 10.000.

Peste încă șapte luni, ministrul rus al apărării Serghei Șoigu a oferit o nouă actualizare, spunând că Rusia a pierdut 6.000 de soldați. Pentagonul a spus în august că cifrele reale sunt mult mai ridicate: până la 80.000 de soldați uciși sau răniți.

În ciuda mediului represiv creat de regimul lui Lukașenko, încă din luna februarie au început să apară primele imagini cu ambulanțe militare ce îi transportau pe luptătorii răniți înapoi în Belarus pentru tratament.

„Putem confirma că rușii au folosit infrastructura belarusă, inclusiv clădiri medicale și spitale de campanie. Au folosit morgile... și au folosit stațiile de tren sau bazele aeriene pentru a transporta persoane rănite sau ucise, avem poze”, a spus un blogger belarus care a fugit de la Minsk în 2020.

Mai mult, sursele bloggerului îi spuneau că morgile erau deja pline până la refuz cu cadavre ale soldaților ruși care și-au pierdut viața în război și că fluxul de răniți curgea în continuu către spitalele din Belarus.

La jumătatea lunii februarie, orașul belarus Mazir, din apropierea graniței cu Ucraina, a fost transformat practic într-o bază militară de mari proporții – tancurile se deplasau pe străzile orașului, iar soldații ruși se plimbau printre magazine și se îmbătau în barurile din centru.

Andrei, un doctor care lucra la unul din spitalele din Mazir care s-au umplut de soldați ruși răniți pe front, a reușit să facă în secret copii după zeci de radiografii ale militarilor tratați.

Documentele sustrase ar fi putut fi folosite împotriva lui Andrei pentru a fi acuzat de spionaj, potrivit doctorului din Belarus, care a zis că și-a luat acest risc pentru a face publice dovezi care arată o parte a războiului ce a rămas nevăzută până acum. Andrei a reușit să iasă din Belarus cu radiografiile pacienților pe care nu de mult i-a tratat după ce le-a ascuns în telefonul de jucărie al fiicei sale.

Scanările includ numele și vârsta soldaților, mulți dintre între 19 și 21 de ani, și surprind rănile pe care le-au suferit.

Andrei a spus că cel mai mare val de răniți a ajuns în Mazir în masă în primele ore ale zilei de 28 februarie. După ce au primit un apel în care li s-a comunicat că vor veni soldații, doctorii s-au adunat la intrarea în camera de urgență în jurul miezului nopții.

În scurt timp, au venit primele autobuze pline cu soldați răniți. Colegii lor militari i-au cărat în spital pe tărgi și i-au lăsat la intrare. Doctorii i-au evaluat rapid și i-au însemnat cu numere în funcție de gravitatea rănilor, determinând astfel ordinea în care fiecare rănit va fi tratat.

În total, peste 100 de soldați ruși au ajuns cu răni la nivelul feței, răni deschise, fracturi compuse provocate de explozii și de schimburile de focuri, potrivit lui Andrei. În același timp, posturile TV de stat au emis rapoarte conform cărora spitalele funcționau normal.

În realitate, spitalul unde lucra Andrei era plin de soldați. Unii dintre ei și-au pierdut ochii, alții au avut nevoie de amputări. O parte din ei erau paralizați, unul își pierduse o parte din creier, iar altul rămăsese fără maxilarul inferior.

Mai mulți soldați au purtat turnichete timp de mai multe zile pentru a opri sângerarea, trupurile lor fiind pline de gloanțe și schije, după cum arată radiografiile.

„Opoziția noastră auto-exilată și restul strigă despre mii de militari ruși răniți aduși în Gomel”, a spus Lukașenko pe 1 martie, în cadrul întâlnirii Consiliului de Securitate al Belarusului. „Nimic de acest gen. Am tratat în jur de 160-170 de răniți în această întreagă perioadă.”

Dar Andrei și alți medici din regiune au descris o altă poveste. La începutul lunii martie, între 40 și 50 de ruși răniți au fost aduși la Spitalul Orașului Mazir în fiecare zi, care intrau și ieșeau din spital ca pe „banda rulantă”, a povestit Andrei.

Cei mai mulți erau aduși noaptea târziu sau la primele ore ale dimineții în autobuze și ambulanțe militare.

Alți militari ruși care au participat la asaltul asupra centralei nucleare de la Cernobîl au fost tratați la Centrul de Cercetare Republican pentru Medicina Radiațiilor și Ecologie Umană. Unii dintre ei prezentau semne de iradiere.

„Erau ucigași profesioniști. A trebuit să îi tratăm, asta era slujba noastră”, a spus Andrei despre victimele din rândul soldaților ruși care au participat la operațiunile militare din jurul Kievului. „M-am simțit dezgustat de toată treaba asta. Dar, ca doctor, nu mi se permite să fiu dezgustat.”

Majoritatea militarilor răniți erau însă soldați tineri și lipsiți de experiență sau recruți din zone izolate ale Rusiei, potrivit lui Andrei.

Mikalai, un alt doctor care a fugit din Belarus, a spus că nu este nicio surpriză că autoritățile ruse și belaruse au făcut toate eforturile pentru a păstra secret ceea ce se întâmpla în spatele ușilor închise ale acestor spitale.

„Un număr mare de soldați tineri răniți reprezintă o pată foarte murdară care nu este în concordanță cu ideea acestei mărețe invazii rusești”, a spus doctorul belarus. „Dar acesta este urâtul adevăr pe care ei au încercat să îș ascundă.”