• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-11 21:28:21
  • Sursa:
Sebastian Burduja a facut plangere la DIICOT pentru un clip deepfake si „un articol de tip fake news” Imagine

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a sesizat Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), solicitând luarea măsurilor legale necesare, după ce un videoclip deepfake cu imaginea și vocea acestuia a fost distribuit pe rețelele sociale, transmite Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă.

Infracțiunile cu care DIICOT a fost sesizat includ înșelăciune, fraudă informatică, fals informatic și comunicare de informații false, fapte care aduc atingere nu doar reputației ministrului Energiei, ci și încrederii cetățenilor în instituțiile statului și pot avea implicații serioase asupra securității naționale.

„Recent, în spațiul public au apărut două materiale de dezinformare implicând utilizarea ilegală și manipulată a imaginii și declarațiilor Ministrului Energiei, Sebastian-Ioan BURDUJA. Unul dintre acestea este un videoclip de tip deepfake, iar celălalt un articol de tip fake news, ambele susținând în mod fals promovarea de către ministrul Energiei a unei platforme investiționale create de două companii, cu promisiunea unor câștiguri financiare pentru cetățeni. Aceste materiale nu numai că utilizează ilegal vocea și imaginea ministrului Energiei, dar încorporează și linkuri cu parametri de urmărire UTM (Urchin Tracking Module), care prezintă potențiale amenințări cibernetice”, se spune în comunicatul Ministerului Energiei.

Ministrul Energiei a sesizat DIICOT, „solicitând luarea măsurilor legale necesare, inclusiv eliminarea conținutului fals de pe platformele de socializare și de pe internet, pentru a opri răspândirea acestuia și a preveni continuarea săvârșirii infracțiunilor”.

”Am depus astăzi încă o plângere penală împotriva utilizării tehnologiei deepfake pentru înșelarea cetățenilor în accesarea unei platforme investiționale. Este o problemă reală, care cel mai probabil se va agrava cu cât aceste tehnologii vor evolua. Informațiile false și utilizarea tehnologiilor de tip deepfake reprezintă o amenințare reală nu doar la adresa românilor, ci, de multe ori, și a securității naționale. Astfel de acțiuni subminează încrederea în instituțiile statului și pot avea efecte devastatoare asupra piețelor financiare și a economiei naționale, mai ales când vorbim despre sectorul energetic. Românii ar trebui să fie precauți în accesarea platformelor care promit profituri uriașe peste noapte. În plus, cetățenii ar trebui să consulte ghidul Directoratului Național de Securitate Cibernetică prin care pot învăța cum să evite astfel de înșelătorii.” a declarat Sebastian-Ioan Burduja, Ministrul Energiei.

Ministerul Energiei subliniază „angajamentul ferm al ministrului Energiei pentru promovarea legislației care să atribuie unor autorități responsabile competența de a interveni rapid și eficient pentru eliminarea conținutului de tip deepfake și fake news de pe internet, cu respectarea deplină a tuturor garanțiilor constituționale privind libertatea de exprimare și dreptul de a contesta măsurile în instanță”.

O echipă internaţională de astronomi a descoperit cea mai veche gaură neagră, care exista deja la începuturile cosmosului, când Universul avea abia 400 de milioane de ani, potrivit unui studiu publicat în revista Nature, scrie News.ro.

Economie 2024-01-18 10:55:49

Aeroportul din Munchen, al doilea ca mărime din Germania, a anunţat marţi că se aşteaptă la perturbări masive ale traficului aerian din cauza unui apel la grevă a personalului, joi şi vineri, pentru creşteri salariale.

Economie 2025-02-25 22:57:41

Actorul și rapperul Nashawn Breedlove, cunoscut pentru rolul în filmul „8 Mile”, a murit la vârsta de 46 de ani, informează BBC.

Economie 2023-09-27 09:44:39

În urma presiunilor forţele navale greceşti, traderii de petrol rusesc au găsit un nou loc în care pot transfera ţiţeiul de pe o navă pe alta în Marea Mediterană, o dovadă a cât de dificilă este oprirea acestei activităţi care a alarmat organismele de reglementare şi guvernele europene, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.

Economie 2024-06-04 08:48:49

Sportiva belgiană Claire Michel s-a infectat cu bacteria E.Coli după ce a înotat în Sena în timpul probei individuale de triatlon de la Jocurile Olimpice și se află de patru zile în spital, anunţă presa belgiană, citată de Le Figaro și preluată de news.ro. Drept urmare, echipa Belgiei s-a retras din ştafeta mixtă de la triatlon

Economie 2024-08-05 00:54:20

„Cea mai ieftină mașină nouă” - acesta este sloganul cu care sunt prezentate noile mașini Lada produse în Rusia. Adevărul este însă că, fără acces la tehnologie modernă din cauza sacțiunilor occidentale, rușii sunt forțați să producă autoturisme fără airbag, fără ABS și alte sisteme electronice, relatează NBC News.

Economie 2022-06-16 07:02:55

Zeci de români sunt blocați de miercuri seara pe aeroportul din Lisabona, după ce cursa care trebuia să îi aducă la București a fost amânată de mai multe ori. Oamenii acuză că nu au primit explicații, nici apă ori ceva de mâncare, dar nici cazare. Printre pasageri se numără și mai mulți copii care se întorceau în țară de la un concurs internațional de dans.

Economie 2023-07-06 17:24:42

Tot mai mulți români vor să devină independenți energetic și își instalează panouri fotovoltaice. România are în total peste 110.000 de prosumatori. În 4 ani, numărul acestora a crescut de peste 120 de ori. Explozia numărului de prosumatori vine și cu provocări. Rețelele de distribuție sunt prea învechite pentru a gestiona eficient cantitățile mari de energie verde.

Economie 2024-02-27 17:48:27