Scriitorul maghiar László Krasznahorkai a câștigat premiul Nobel pentru Literatură în 2025, „pentru opera sa captivantă și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”, a anunțat Academia Suedeză.

László Krasznahorkai, scriitorul maghiar laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 2025 Foto: Getty Images Deschide galeria foto

Premiul Nobel pentru literatură din 2025 este acordat autorului maghiar László Krasznahorkai „pentru opera sa captivantă și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”, potrivit site-ului nobelprize.org

Laureatul premiului Nobel pentru Literatură din 2025, László Krasznahorkai, se îndreaptă și el spre Est, adoptând un ton mai contemplativ și fin calibrat. Rezultatul este o serie de opere inspirate de impresiile profunde lăsate de călătoriile sale în China și Japonia, scrie pe contul de X al Premiilor Nobel.

Despre căutarea unei grădini secrete, romanul său din 2003 „Északról hegy, Délről tó, Nyugatról utak, Keletről folyó” („Un munte la nord, un lac la sud, căi spre vest, un râu la est”, 2022) este o poveste misterioasă, cu secțiuni lirice puternice, care se desfășoară la sud-est de Kyoto. Opera are caracterul unui preludiu la bogata „Seiobo járt odalent” (2008; „Seiobo There Below”, 2013), o colecție de șaptesprezece povestiri aranjate într-o secvență Fibonacci despre rolul frumuseții și al creației artistice într-o lume a orbirii și a impermanenței. Alături de cincimea sa de epopei, aceasta reprezintă opera majoră a lui Krasznahorkai.

Cartea este o descriere magistrală, în cursul căreia cititorul este condus printr-o serie de „uși laterale” către actul inexplicabil al creației, mai scrie sursa citată.

Autorul László Krasznahorkai s-a născut în 1954 în micul oraş Gyula din sud-estul Ungariei, lângă graniţa cu România. O zonă rurală izolată similară este scena primului roman al lui Krasznahorkai, „Sátántangó”, publicat în 1985 („Satantango”, 2012), care a făcut senzaţie în Ungaria şi a reprezentat opera de debut a autorului. Romanul descrie, în termeni puternic sugestivi, un grup de locuitori săraci dintr-o fermă colectivă abandonată din zona rurală a Ungariei, chiar înainte de căderea comunismului. Tăcerea şi anticiparea domnesc, până când carismaticul Irimiás şi prietenul său Petrina, pe care toţi îi credeau morţi, apar brusc pe scenă. Pentru locuitorii care îi aşteptau, ei par mesageri ai speranţei sau ai judecăţii de apoi. Elementul satanic la care se referă titlul cărţii este prezent în moralitatea lor de sclavi şi în pretenţiile şarlatanului Irimiás, care, deşi eficiente, sunt înşelătoare şi îi lasă pe aproape toţi încurcaţi. Toţi personajele din roman aşteaptă să se întâmple un miracol, o speranţă care este de la bun început spulberată de motto-ul kafkian din introducerea cărţii: „În acest caz, voi rata lucrul aşteptându-l”, scrie News.ro.

Romanul a fost ecranizat într-un film extrem de original în 1994, în colaborare cu regizorul Béla Tarr.

Criticul american Susan Sontag l-a numit pe Krasznahorkai „maestrul apocalipsei” în literatura contemporană, o concluzie la care a ajuns după ce a citit a doua carte a autorului, „Az ellenállás melankóliája” (1989; „Melancolia rezistenţei”, 1998). Aici, într-o fantezie horror febrilă care se desfăşoară într-un mic oraş maghiar situat într-o vale din Carpaţi, drama a fost intensificată şi mai mult. Încă de la prima pagină, noi - împreună cu neatrăgătoarea doamnă Pflaum - ne trezim într-o stare de urgenţă ameţitoare. Semnele de rău sunt numeroase. Un moment crucial în succesiunea dramatică a evenimentelor este sosirea în oraş a unui circ fantomatic, a cărui atracţie principală este carcasa unei balene uriaşe. Acest spectacol misterios şi ameninţător pune în mişcare forţe extreme, provocând răspândirea violenţei şi a vandalismului. Între timp, incapacitatea armatei de a preveni anarhia creează posibilitatea unei lovituri de stat dictatoriale. Folosind scene onirice şi caracterizări grotesce, László Krasznahorkai descrie cu măiestrie lupta brutală dintre ordine şi dezordine. Nimeni nu poate scăpa de efectele terorii.

În romanul „Háború és háború” (1999; Război şi război, 2006), Krasznahorkai îşi îndreaptă atenţia dincolo de graniţele patriei sale maghiare, permiţându-i umilului arhivist Korin să decidă, ca ultim act al vieţii sale, să călătorească de la periferia Budapestei la New York, pentru a putea, pentru o clipă, să ocupe locul său în centrul lumii. Acasă, în arhive, el a găsit o epopee antică de o frumuseţe excepţională despre războinicii care se întorc acasă, pe care speră să o facă cunoscută lumii.

Proza lui Krasznahorkai s-a dezvoltat către o sintaxă fluidă, cu propoziţii lungi şi sinuoase, lipsite de puncte, care a devenit semnătura sa, este de părere Comitetul Nobel.

László Krasznahorkai este laureatul unora dintre cele mai importante premii din Ungaria și străinătate, printre care se numără Man Booker International Prize, Best Translated Book Award, National Book Award for Translated Literature sau Europäischer Literaturpreis.

„Întoarcerea acasă a baronului Wenckheim”,  traducere de Ildikó Gábos‑Foarță. „Una dintre realizările supreme ale literaturii contemporane”, scrie Paris Review.

Pretextul romanului îl constituie întoarcerea baronului Béla Wenckheim în orașul său natal din Ungaria, după o lungă perioadă de exil petrecută la Buenos Aires, de unde a fugit din cauza datoriilor imense lăsate în cazinouri. Dorința lui secretă este să se împace cu iubita din liceu, Marika. Ceea ce urmează însă este o simfonie a confuziei, o înlănțuire de evenimente haotice în care sunt angrenați politicieni de provincie și infractori mărunți, dar și un straniu Profesor, un savant de renume mondial care cercetează mușchiul de copac și încearcă să se detașeze, în izolare, de orice formă de gândire. Fără să știe, locuitorii orașului se află pe marginea abisului, a morții iminente care se apropie pe ritmurile melancolice și isterice ale ceardașului.

„Satantango”, „un roman profund, tulburător”, potrivit lui  James Wood de la The New Yorker. Traducere de Ildikó Gábos‑Foarță

Într-un sat pustiit din Ungaria, într-o atmosferă înecată în mucegai, rugină și putrefacție, personajele romane Satantango căuta din răsputeri să-și aleagă un drum în viață, să găsească răspunsuri și să supraviețuiască.„Știi, dansul e slăbiciunea mea”, spune unul dintre ele — și, dansând, uită cu toții de nenorocirea pe care o lasă în urmă, de putregaiul care macină lucruri, de clădiri care care cad pe oameni. Totul e mișcare, dans în Satantango: personajele, care-și părăsesc casa în căutarea unei fantezii; natura, care ocupă cu repeziune locul lăsat gol de oameni și freamătă nevăzut; destinul, care îi ține pe toți într-o așteptare nestatornică, ispitindu-i cu semnele salvării; chiar și timpul are zvâcniri neașteptate, ordonând materie după principii stranii. Și totul se petrece în virtutea unei așteptări al cărei sfârșit nu se întrevede, al cărei adevăr e încă departe.

În pregătire este romanul „Zsömle s-a dus”, tot în traducerea lui Ildikó Gábos‑Foarță.

Nobelul pentru Literatură răsplăteşte cele mai valoroase opere dintre toate genurile sau speciile literare, de la poezie, nuvelă, roman, la piese de teatru, eseuri sau discursuri.

Încă de la primul premiu, decernat în 1901 poetului şi filosofului Sully Prudhomme, distincţia a fost acordată autorilor de diferite limbi şi culturi, atât scriitorilor necunoscuţi, cât şi celor care atinseseră deja celebritatea.

Începând din 1901 au fost acordate 117 premii Nobel pentru literatură. Nu a fost acordat în şapte ocazii: în 1914, 1918, 1935, 1940, 1941, 1942 şi 1943.

Dintre cei 121 laureaţi ai acestui premiu, 18 sunt femei. Premiul Nobel pentru Literatură a fost împărţit, de patru ori, de câte doi laureaţi - în 1904 (Frédéric Mistral, José Echegaray), 1917 (Karl Gjellerup, Henrik Pontoppidan), 1966 (Shmuel Agnon, Nelly Sachs), 1974 (Eyvind Johnson, Harry Martinson), potrivit Agerpres.

Două persoane au refuzat Premiul Nobel pentru Literatură. În 1958, scriitorul de origine rusă Boris Pasternak a fost obligat de conducerea Uniunii Sovietice să refuze premiul, iar în 1964, Jean-Paul Sartre l-a refuzat din proprie iniţiativă, scriitorul refuzând, în mod constant, toate onorurile oficiale care i-au fost acordate.

Cel mai tânăr laureat al premiului pentru literatură este Rudyard Kipling, faimos pentru romanul „Cartea junglei”, care avea 41 de ani când a primit distincţia, în 1907. Doris Lessing este cea mai vârstnică laureată, având 87 de ani când a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură, în 2007.

Scriitoarea sud-coreeană Han Kang a câştigat premiul Nobel pentru literatură pe anul 2024, pentru „pentru proza sa poetică intensă care confruntă traumele istorice şi expune fragilitatea vieţii umane”, potrivit comunicatului oficial al Academiei Regale Suedeze.

În 2023, scriitorul norvegian Jon Fosse a fost recompensat cu premiul Nobel pentru literatură pe anul 2023 „pentru piesele şi proza sa inovatoare, care dau voce celor nerostite”.

Scriitoarea franceză Annie Ernaux a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2022, pentru '„curajul şi acuitatea detaşată cu care dezvăluie sursele, înstrăinările şi piedicile colective ale memoriei personale”, potrivit Academiei Regale Suedeze.

Scriitorul tanzanian Abdulrazak Gurnah a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2021, pentru „înţelegerea sa lipsită de compromisuri şi plină de compasiune a efectelor colonialismului şi a destinului refugiaţilor prinşi la intersecţia dintre culturi şi continente”.

Poeta americană Louise Glück a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2020, pentru „vocea ei poetică inconfundabilă care, cu o frumuseţe austeră, face ca existenţa individuală să fie universală”, potrivit comunicatului oficial al Academiei Suedeze.

Scriitorul austriac Peter Handke a fost recompensat în 2019 „pentru o operă marcantă care, cu ingenuitate lingvistică, a explorat periferia şi specificitatea experienţei umane”, au precizat reprezentanţii instituţiei suedeze.

Scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk a fost premiată în 2018 pentru „o imaginaţie narativă care, cu pasiune enciclopedică, reprezintă traversarea hotarelor ca o formă de viaţă”, conform Academiei Suedeze.

Premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat, în 2017, scriitorului britanic de origine japoneză Kazuo Ishiguro, „pentru romanele sale de mare forţă emoţională care dezvăluie abisul de dincolo de sentimentul nostru iluzoriu de conectare cu lumea”.

La 13 octombrie 2016, celebrul muzician american Bob Dylan a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru „crearea unor noi expresii poetice în marea tradiţie a muzicii americane”.

În 2015, scriitoarea belarusă Svetlana Alexievici a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru „scrierile ei polifonice, un monument închinat suferinţei şi curajului în vremurile noastre”.

Scriitorul chinez Mo Yan, care, „cu un realism halucinant, amestecă mit, istorie şi actualitate”, a fost laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2012.

Romancierul peruan Mario Vargas Llosa a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 2010, pentru „cartografierea structurilor puterii şi imaginile crude ale rezistenţei, revoltei şi înfrângerii individuale”.

În 2009, Nobelul pentru Literatură i-a fost decernat scriitoarei germane de origine română Herta Müller, pentru „densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care scriitoarea a descris plastic universul dezmoşteniţilor”.

În galeria marilor personalităţi distinse cu acest premiu s-au înscris, de-a lungul anilor, prestigioşi oameni de cultură, precum: