„Atenție! Începând de astăzi ora 15.00 în regiunea București-Ilfov sunt prognozate fenomene meteo extreme, repetitive, inclusiv pe timpul nopții. Pentru protecție recomandăm: evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau altor elemente de arhitectură ce pot fi displocate; sistarea activităților desfășurate în teren deschis; închiderea ferestrelor locuințelor; evitarea atingerii stâlpilor/ firelor; urmăriți informările transmise de autorități; curățați șanțurile și rogolele. Accesați: www.fiipregatit.ro ISUBIF”, transmit autoritățile într-un mesaj RO-Alert.
De asemenea, ANM a transmis că, pentru intervalul 29 septembrie ora 10:00 - 30 septembrie ora 10:00, cerul va fi mai mult noros, iar în a doua parte a zilei şi noaptea vor fi averse torenţiale şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 40-70 l/mp şi posibil de peste 80 l/mp. Vântul va sufla în general moderat cu viteze la rafală de 50-55 km/h.
Temperatura maximă va fi de 24-25 de grade, iar cea minimă de 10-11 grade.
Totodată, în intervalul 30 septembrie ora 10:00 - 1 octombrie, ora 10:00, vremea va fi închisă, rece, iar ziua temporar va ploua (10-15 l/mp).
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 9-11 grade, iar vântul va sufla slab şi moderat.
