• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-10 18:29:17
  • Sursa:
Parlamentul ucrainean a acceptat demisia ministrului agriculturii, acuzat de coruptie Imagine

Parlamentul ucrainean a acceptat vineri demisia ministrului agriculturii, Mikola Solski, acuzat de corupţie pentru că şi-ar fi însuşit terenuri aparţinând statului înainte de a face parte din guvern, a anunţat vineri ministerul său.

La sfârşitul lunii aprilie, Solski a fost plasat în arest preventiv şi eliberat la scurt timp după achitarea unei importante cauţiuni în valoare de 75,7 milioane de hrivne (circa 1,78 de milioane de euro).

Aceasta a fost prima oară când un ministru în funcţie a fost arestat în Ucraina, potrivit militanţilor anticorupţie din ţară.

Mikola Solski şi-a prezentat demisia încă din 25 aprilie, la două zile după ce au fost anunţate acuzaţiile împotriva sa, dar aceasta trebuia să fie aprobată oficial pentru a intra în vigoare.

Rada Supremă (parlamentul unicameral al Ucrainei) a „acceptat-o”, a anunţat vineri Ministerul Agriculturii, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Mikola Solski este suspectat de a-şi fi însuşit terenuri publice în valoare de aproape „6,9 milioane de euro” şi de „încercarea de a-şi însuşi altele”, în valoare de circa 4,5 milioane de euro.

În acest scop, spun autorităţile, el a acţionat împreună cu responsabili din serviciul de stat pentru cadastru şi cartografie.

Ei sunt suspectaţi că şi-au însuşit între 2017 şi 2021 aproape 2.500 de hectare în regiunea Sumî (nord-est) printr-un sistem care presupunea deturnarea unor documente oficiale.

Mikola Solski a lucrat până în 2019 pentru un cabinet de avocatură, potrivit biografiei sale oficiale. În acelaşi an, el a fost ales în parlament pe lista partidului preşedintelui Volodimir Zelenski, apoi numit ministru în martie 2022.

Cazuri de corupţie apar cu regularitate în Ucraina, dar acestea implică în general responsabili din eşaloanele inferioare.

Lupta împotriva corupţiei, un rău endemic în Ucraina de decenii, este una din condiţiile majore puse de Uniunea Europeană Kievului în cadrul cererii acestuia de aderare la UE.

Un tânăr din Marea Britanie a murit, după ce ar fi fost lovit de fulger, în timp ce făcea paddleboarding în Grecia, transmite Sky News.

Economie 2023-05-30 20:53:22

Moțiunea simplă a USR şi a partidului Forţa Dreptei depusă împotriva ministrului Finanţelor Marcel Boloş, intitulată „Marcel Boloş, un ministru care creşte taxele cu zâmbetul pe buze”, a fost respinsă de Camera Deputaților. Pe 18 octombrie, liderii celor două partide anunţau că vor depune această moţiune simplă, ca urmare a deciziei Curţi Constituţionale prin care a declarat constituţional pachetul de măsuri fiscal-bugetare şi a respins sesizarea Opoziţiei.

Economie 2023-10-31 14:46:53

O fetiță ucraineancă în vârstă de 7 ani, care și-a pierdut piciorul în urma unui atac rusesc în regiunea Odesa, anul trecut, a câștigat medalia de aur la prima sa competiție de gimnastică, reușind să-și depășească handicapul, scrie Sky News.

Economie 2023-07-05 22:55:49

Ultimele săptămâni de sarcină sunt esențiale pentru dezvoltarea fătului. Copiii care vin pe lume înainte de termen sunt considerați prematuri. Ce presupune nașterea prematură într-o maternitate, discutăm cu dr. Emel Nuraltay, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Economie 2023-11-29 08:45:12

Conform celor mai recente date confirmate, Bulgaria va primi primele sale avioane de luptă F-16 până la jumătatea anului viitor. Aceasta va fi, fără îndoială, o veste mare atunci când se va întâmpla. Cu toate acestea, unii experți din Bulgaria au început să evalueze costurile F-35-urilor românești și ale F-16-urilor bulgare pe baza prețului pe unitate. Și au rămas surprinși.

Economie 2024-09-18 13:53:05

România trebuie să continue demersurile pentru recuperarea tezaurului Băncii Naționale a României, aflat în Rusia, spune deputatul PNL Alexandru Muraru. După ce Ucraina va câștiga războiul, retrocedarea tezaurului ar trebui să fie o condiție pentru revenirea Rusiei pe scena internațională, spune parlamentarul.

Economie 2022-07-18 19:17:03

Agenţii economici din România oferă 60.228 de locuri de muncă, în timp ce angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) anunţă disponibilitatea a 139 posturi pentru lucrătorii români, arată datele centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), potrivit Agerpres. 

Economie 2023-08-16 19:54:21

Ministerul Agriculturii condus de Petre Daea anunță că anul acesta au avut loc, până acum, 89 de intervenții în atmosferă pentru combaterea căderilor de grindină. Cu rachete antigrindină. Numărul total al rachetelor folosite în cele 89 de intervenții se ridică la 3301 și acțiunea va continua. Ministrul Daea declară în exclusivitate pentru Digi24.ro că sistemul cu rachete antigrindină va fi extins pentru toată suprafața României. Anul trecut au fost lansate 5276 de rachete antigrindină, în mai multe zone din țară. Costul total al rachetelor lansate anul acesta se ridică la 10,7 milioane de euro. 

Economie 2022-08-19 08:14:40