Sadio Mané a avut o copilărie grea, în care a fost nevoit să muncească pe câmp, să se culce flămând, de multe ori, și să supraviețuiască războaielor. În satul în care s-a născut nu a urmat o școală, însă a putut juca fotbal. Chiar dacă a făcut-o desculț. La 15 ani a plecat de acasă pentru a-și urma visul de a deveni mare fotbalist.
După o perioadă petrecută la un club din campionatul senegalez, Mané a reușit să atragă atenția scouterilor prin talentul arătat pe teren. În 2011, ajungea în Europa, la clubul Metz, din liga a 2-a franceză, iar patru ani mai târziu avea să facă pasul spre Premier League, la Southampton. În 2016 a fost transferat de Liverpool, club la care a jucat până în vara anului trecut, când a fost cumpărat de Bayern Munchen. Aici va câștiga mai mult decât dublul salariului pe care îl avea la clubul englez: 32 de milioane de euro. Însă vorbim de bani câștigați de un jucător care a făcut o cauză din a-și ajuta semenii.
„Nu am nevoie să expun mașini de lux, case de lux, călătorii și chiar avioane. Prefer ca oamenii mei să primească puțin din ceea ce mi-a dat viața”, mărturisea Sadio Mané într-un interviu.
Iar faptele dovedesc din plin spiritul caritabil al atacantului senegalez.
Și-a ajutat satul în care a crescut și a construit un spital în Bambali, o școală, unde fiecare elev a primit un laptop. Mai mult, a contribuit la realizarea unei rețele 4G în localitate. Nu a uitat, însă, de alte comunități sărace din țara sa: locuitorii acestora primesc din partea sa câte 70 de euro pe lună.
Iar în spatele imaginii unui fotbalist care are tot ce și-a dorit se află un om care a reușit să impresioneze prin modestia sa. În urmă cu trei ani, făcea înconjurul lumii o fotografie în care Sadio Mané apare cu un telefon spart în mână.
