• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-25 15:35:37
  • Sursa:
Scandal la Spitalul de Urgenta Vaslui, dupa ce inspectorii ISU i-au scos pe bolnavi pe holuri in timpul unei actiuni de „control” Imagine

Reprezentanţi ai Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au desfăşurat, miercuri, o acţiune de control la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, intrând în mai multe cabinete peste medicii care ofereau consultaţii pacienţilor, printre care cele de Endocrinologie, Urologie şi Oncologie, în unele cazuri bolnavii fiind scoşi pe hol, informează Agerpres.

Mai mulţi pacienţi şi aparţinători au contestat modul în care reprezentanţii ISU şi-au derulat acţiunea de control, considerând anormală întreruperea actului medical în asemenea condiţii.

Conducerea ISU Vaslui a declarat, pentru Agerpres, că activitatea inspectorilor va fi analizată, urmând să fie luate măsuri.

„Voi analiza foarte serios situaţia. Transmitem că noi punem foarte mare accent pe latura umană, până la urmă aceasta este menirea noastră, să ajutăm cetăţenii care sunt în situaţii mai grele, cum erau şi pacienţii de acolo. Personal voi desfăşura activităţi specifice şi vom lua măsurile necesare pentru a se evita pe viitor să se întâmple aşa ceva”, a precizat inspectorul-şef al ISU Vaslui, Ioan-Cătălin Oloeriu.

Contactat de Agerpres pentru a comenta situaţia, prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, a menţionat că nu tolerează astfel de situaţii şi a subliniat că toate acţiunile de control derulate de instituţiile statului trebuie făcute cu respectarea legii.

„Nu sunt de acord cu astfel de practici. Voi lua legătura cu conducerea ISU Vaslui şi vom analiza această situaţie. Îmi cer scuze eu pentru ei”, a transmis prefectul judeţului Vaslui.

Potrivit ISU Vaslui, acţiunile de control au fost programate la începutul acestui an, iar reprezentanţii SJU Vaslui au fost informaţi în legătură cu derularea acţiunii şi rugaţi să asigure condiţiile necesare.

„Controalele au fost planificate prin ordinul director 12.137 din 22 ianuarie 2024. Acolo era cuprins calendarul orientativ al principalelor activităţi de control şi informare preventivă şi obiectivele planificate pentru control, pentru luna septembrie figurând unităţile sanitare. În acest sens, în data de 3 septembrie 2024, Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a fost informat prin adresa 1512385 că vor avea loc controale la unităţile din subordinea SJU Vaslui, inclusiv în Ambulatoriul de Specialitate şi aceste controale se vor executa şi vor avea în vedere verificarea respectării prevederilor legislaţiei în domeniul situaţiilor de urgenţă, conform articolului 28 din legea 307/2009, iar prin această adresă reprezentanţii instituţiei au fost rugaţi să asigure desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor planificate, iar în acest sens, reprezentanţii instituţiei, respectiv doamna manager a fost rugată să asigure prezenţa personalului cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă pe toată durata desfăşurării controlului, dar şi punerea la dispoziţie a documentelor privind organizarea şi defăşurarea activităţii în domeniul situaţiilor de urgenţă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

La rândul său, managerul SJU Vaslui, Ana Rinder, a menţionat că primordială în derularea oricărei acţiuni de control trebuie să fie respectarea drepturilor pacienţilor.

„Fiecare instituţie îşi stabileşte modul de organizare a unui control, nu pot eu să comentez, dar actul medical este în primul rând confidenţial. Nu se poate interveni în timpul consultaţiei”, a declarat, pentru Agerpres, managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.

Plângeri cu privire la modul de acţiune al inspectorilor ISU care derulează activităţi de control au mai fost înregistrate şi în trecut.

Şeful Statului Major al forţelor armate franceze, generalul Thierry Burkhard, a reacţionat joi pentru prima dată la declaraţiile preşedintelui Emmanuel Macron privind posibilitatea trimiterii de „trupe” în Ucraina, relatează Le Monde.

Economie 2024-03-21 23:43:57

Klaus Iohannis a declarat, joi, la conferința de presă susținută la Kiev, alături de Volodimir Zelensky, Emmanuel Macron, Mario Draghi și Olaf Scholtz, că România a făcut „tot ce-i stă în putință” pentru a ajuta Ucraina, și a promis că acest lucru va continua. 

Economie 2022-06-16 17:48:47

Parlamentul din regiunea separatistă georgiană Abhazia a votat marţi împotriva ratificării unui acord de investiţii cu Moscova care a declanşat proteste luna trecută ce au dus la înlăturarea de la putere a aşa-numitului preşedinte al regiunii, relatează Reuters.

Economie 2024-12-03 14:42:35

Fenomen spectaculos la Techirghiol. Lacul a căpătat o frumoasă culoare roz, care i-ar atrage pe mulți să vină în vizită, dacă n-ar fi mirosul greu de tolerat. Specialiștii spun că de vină pentru apariția culorii rare sunt bacteriile sulfuroase, aceleași care colorează și penele păsărilor flamingo. Apa însă nu este periculoasă.

Economie 2023-07-23 19:16:14

Preşedintele interimar sud-coreean Han Duck-soo a demisionat joi şi a anunţat că va candida la alegerile prezidenţiale anticipate din 3 iunie, relatează Yonhap şi Reuters.

Economie 2025-05-01 10:55:31

Suntem în ziua cu numărul 214 a războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina. Rusia a atacat din nou, duminică dimineața, Odesa cu drone kamikaze de producție iraniană. Concomitent, aviația rusă a avut „o zi proastă”, conform ministerului ucrainean al Apărării care a anunțat doborârea, în ultimele 24 de ore, a patru avioane militare ale Moscovei, din care trei erau aparate de ultimă generație. Într-o conferință de presă după discursul său în fața adunării a ONU de la New York, ministrul rus de externe a spus că regiunile ucrainene în care se votează vor fi sub „protecția deplină” a Moscovei dacă vor fi anexate de Rusia, inclusiv protejate cu arme nucleare.

Economie 2022-09-25 20:26:20

Și angajații din primării ar urma să se alăture protestelor fermierilor și transportatorilor. Ei amenință cu greva generală în 5 februarie, potrivit unor surse.

Economie 2024-01-20 13:40:17

Un italian dat în urmărire de 11 ani a fost arestat în Grecia, unde a fost văzut sărbătorind titlul istoric de campioană a Italiei câştigat de Napoli, a anunţat sâmbătă poliţia italiană, relatează AFP, potrivit News.ro

Economie 2023-08-05 18:25:10