În România, suprafaţa cultivată cu sămânţă de cartofi a scăzut în ultimii 13 ani de aproximativ zece ori. Daca în 2000 erau cultivate cu cartofi de sămânţă aproximativ 5000 de hectare, anul trecut, suprafaţa a fost sub 500 de hectare.
Cauza este preţul foarte scăzut cu care se vând cartofii de sămânţă - 40-70 de bani pe kilogram -, dar şi cheltuielile foarte mari cu un hectar de cultură, respectiv 25-30.000 de lei.
Fermierii au cerut ajutoare financiare, dar nu au primit deocamdată nici o subvenţie. Deşi soiurile româneşti sunt premiate la concursuri internaţionale, pe piaţă se găseşte tot sămânţă din import, la un preţ de 2-3 lei pe kilogram.
