Şi în satul Predeştii Vechi situaţia este la fel. Localnicii recunosc că nu au mai fost în comună, adică la 7 km distanţă, din toamnă, pentru că nu au avut cum să ajungă. Disperaţi, oamenii au făcut zeci de demersuri la autorităţi, dar situaţia nu s-a schimbat cu nimic.
Autorităţile locale susţin însă, că la rectificarea bugetară de anul trecut suma primită pentru reabilitarea drumurilor comunale este infimă.
"Anul trecut, la rectificarea de buget am primit 3.000 de lei, o sumă foarte mică. Ce puteţi să faceţi cu aceşti bani? Cu aceşti bani nu putem face nimic. Chiar nu ne ajung nici pentru studiul de fezabilitate pentru drumul comunal", a spus Florian Şerban, primarul localităţii Predeşti.
Satele Bucicani şi Predeştii Mici fac parte din comuna Predeşti, vecină cu oraşul Craiova. În cele 2 sate mai locuiesc doar 30 de familii, din aproape 100 cât erau odată. Restul s-au mutat în satul de centru sau au plecat la copii, în oraş.
